ispite -

Dacă nu mai scrii o vreme, uiţi cum e să scrii. Dacă nu mai citeşti, uiţi cum e să citeşti. Dacă nu mai priveşti, uiţi cum e să vezi. Dacă nu mai te comporţi cu bunătate, uiţi cum e să fii bun. Dacă nu mai iubeşti, uiţi cum e să iubeşti.

Duhovnicia nu e matematică, nu e calcul, în sensul că Dumnezeu nu răspunde omului după prezumţiile şi calculele sale. Însă, aşa după cum iubirea pentru un om se păstrează în inima noastră prin exerciţii de dragoste, prin gesturi şi preocupări afectuoase faţă de cel iubit, aşa şi iubirea pentru Dumnezeu se aprinde şi se ţine aprinsă prin nevoinţă, care este un exerciţiu ascetic, cerut de Domnul în Sfânta Scriptură, pentru că duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.

Cultura română modernă a încercat, prin Noica, să-şi improprieze modelul creştin-ortodox al uceniciei, al părintelui / maestrului care formează ucenici, şi a îndrăgit, într-o anumită măsură exerciţiile de admiraţie. Şi oricât ar fi de demolator spiritul modern şi postmodern al acestei epoci istorice, totuşi, spaţiul cultural îşi asumă cu mândrie ideea de exerciţiu performativ şi antrenamentul intelectual intens, precum şi cunoaşterea în etape evolutive.

Numai că aceeaşi cultură seculară, în tandem cu teologia protestantă şi neoprotestantă, proclamă categoric că relaţia cu Dumnezeu este un facilă, care nu are nevoie de nevoinţa ortodoxă a înţelegerii teologice şi mistice. Cel puţin la nivel declamativ, pentru acestea, Dumnezeu este uşor de înţeles şi de experiat, arătându-se foarte vexate de exigenţele Ortodoxiei cu privire la pregătirea omului de a se uni cu harul lui Dumnezeu şi de a rămâne împreună cu el.

Pentru gândirea seculară sau cea de tip protestant, apropierea de Dumnezeu este pur cognitivă şi este o culme a imediateţii  şi a facilităţii. Simplitatea lui Dumnezeu, concluzionată ca atare din Sfintele Scripturi înţelese literal, fiind sinonimă cu elementaritatea gândirii, pentru protestanţi sau pentru neo-gnosticii lumii de azi.

Nevoinţa ortodoxă este un exerciţiu de iubire. Este un antrenament duhovnicesc, aşa cum a şi fost numită încă din primele veacuri creştine. Este o sumă de fapte şi de atitudini interioare prin care ne dovedim aplecarea inimii. Ea este adevărata simplitate şi normalitate a relaţiei cu Dumnezeu, atâta timp cât, pentru a înainta în cunoaştere şi în relaţiile interpersonale la nivel uman, cheltuim atâta efort, ne antrenăm zilnic (fizic, intelectual şi spiritual) şi ştim să percepem progresiv maturizarea noastră interioară.

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: