7629a.jpg

Faptul că Hristos a locuit în mijlocul poporului lui Israel este mai mult decât un fapt istoric oarecare. Căci Alfa/Începutul a locuit în mijlocul lor ca Alfa şi Omega, ca Începutul şi Sfârşitul. Acest străin paradox constă în aceea că se regăseşte, se întâlneşte într-o persoană, Care este începutul şi sfârşitul/plinirea tuturor lucrurilor. Şi acest paradox conduce la multe şi mari şi profunde înţelegeri ale credinţei creştine.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, gândind la acest verset scriptural din titlul nostru, a spus că „Întruparea lui Hristos este cauza tuturor lucrurilor”. Şi acest loc paradoxal ne spune că această cauză nu este „înaintea tuturor lucrurilor”, ci este în mijlocul lor, pentru că Cel care este în mijlocul lor este „mai înainte de toate lucrurile”.

Hristos Însuşi a folosit acest paradox, care e deplin adevărat, dar care era abscons pentru cei care îl ascultau: „Mai înainte de Avraam am fost Eu” [In. 8, 58].

Însă acest aspect reliefat de Hristos Domnul reprezintă o înţelegere foarte la inima ortodocşilor. Pentru că noi înţelegem strângerea noastră la Sfânta Liturghie şi acest fapt de a fi împreună ca să liturghisim ca „cerul pe pământ”. Şi când spunem că trăim cerul pe pământ, nu vorbim de o schimbare a locaţiei Bisericii, ci de o schimbare a firii celor care se strâng împreună, pentru că, aşa cum a spus Domnul, dacă sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu şi Eu sunt în mijlocul lor. Şi adunându-ne la Sfânta Liturghie noi ne amintim faptul că această dumnezeiască slujbă transcende timpul şi spaţiul, căci, spunem într-o rugăciune tainică a preotului:

„Aducându-ne aminte aşadar, de porunca şi de toate lucrurile care s-au făcut pentru noi [de Hristos n.n.]: de cruce, de moarte, de învierea cea de a treia zi, de înălţarea la ceruri, de şederea de-a dreapta [Tatălui n.n.] şi de cea de-a doua şi slăvită venire [a Domnului n.n.]…

Cuvintele citate din rugăciunea aceasta a Sfintei Liturghii, ne vorbesc despre a doua venire a Domnului la timpul trecut şi nu la viitor. Şi nu pentru că noi am crede că a doua Sa venire este un eveniment care deja ne-a precedat din punct de vedere istoric, temporal, ci din cauză că în Hristos cel înviat, noi avem/stăm/ ne bucurăm de începutul şi sfârşitul lucrurilor, pentru că întru El încep toate. Domnul, Care a creat timpul şi spaţiul nu rămâne prizonier lumii Sale ci prin învierea Sa creaţia, cosmosul în întregime începe să trăiască „întru libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu”.

Şi această dumnezeiască realitate transpare din Sfintele Icoane. Căci acestea nu sunt în Biserică nişte albume fotografice ale unor eroi morţi demult, ci Sfinţii sunt acel „nor mare de mărturisitori”, sunt cei care ni se fac prezenţi nouă nu ca imagini, nu ca reprezentări în culori făcute pe lemn, ci din punct de vedere ipostatic, în persoana lor, pentru că ei sunt vii.

Din acest punct de vedere Sfintele Icoane sunt descrieri eshatologice, pentru că pictarea lor e făcută în acord cu începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, adică cu Hristos şi nu după o modă istorică. Perspectiva inversă a Icoanelor, în care ele devin abecedare ale lumii ce va veni sunt o comoară a Bisericii, pentru că ne pictează nouă cele ce or să fie, dar, cele care vin sunt deja la noi, sunt în noi, pentru că trăim realităţile eshatologice de pe acum.

Şi de aceea, întreaga adunare a Bisericii e chemată la o nouă existenţă. Botezându-ne întru moartea şi învierea Domnului, ne asemănăm cu Cel înviat [Rom. 6, 3-6]. El începe să ne conducă viaţa. Căci pe măsură ce murim pentru această lume, noi iertăm lucrurile ei, „pentru învierea Sa”, cum spunem de Paşti, în cântarea de la sfârşitul Utreniei.

O viaţă trăită întru iertarea vrăjmaşilor şi în iubirea lor este o viaţă care trăieşte în certitudinea că vom primi toate cele promise/făgăduite de Domnul Hristos. Hristos e Cel care lămureşte, Care ne lămureşte, ne explică istoria şi ne dă înţelegerea ei, faptul de a o înţelege prin moartea şi învierea Sa. Rugăciunea de iertare pentru cei care L-au răstignit, rostită de El pe cruce, nu este decât dreptatea lui Dumnezeu care răsună în întreaga lume. Căci nu poate exista dreptate mai mare decât iertarea oferită gratuit de către Domnul nostru. A vedea lucrurile într-o asemenea lumină, într-o asemenea înţelegere duhovnicească, poate e de nesuportat pentru unii, însă aceştia vor da socoteală lui Dumnezeu pentru că au fost necruţători, pentru că au lovit pe duşmanii lor.

Astfel, Alfa şi Omega ne-a dat iertarea, ne-a dat libertatea învierii noastre din moartea păcatului şi ne cheamă să ne apropiem de Sfântul Potir, al Sfântului Trup şi al Sfântului Sânge al Său, pentru ca să fie cu noi. Dumnezeu ne ajută să iertăm toate pentru învierea Sa şi să stăm înaintea Potirului Noului Legământ, ca să ne amintim de toate cele făcute de El pentru noi.

„Căci nu v-aţi apropiat nici de muntele ce putea fi pipăit, nici de focul care ardea cu flacără, nici de întuneric, nici de beznă, nici de vijelie, nici de glasul trâmbiţelor, nici de glasul cuvintelor acelora, faţă de care, cei care le auzeau s-au rugat să nu li se mai grăiască.

Căci li s-a spus: „Dacă vreun animal se va atinge de munte el va fi omorât cu pietre”. Şi atât de înfricoşătoare era acea vedere, încât şi Moise a spus: „Sunt înspăimântat şi mă cutremur”.

Ci v-aţi apropiat de Muntele Sion, şi de cetatea Dumnezeului Celui viu, de Ierusalimul cel ceresc, şi de nenumăraţii Îngeri în adunare sărbătorească şi de adunarea celor întâi-născuţi care sunt înscrişi în ceruri, şi de Judecătorul, Care este Dumnezeul tuturor şi de duhurile Drepţilor celor desăvârşiţi, şi de Iisus, Mijlocitorul Noului Legământ şi de sângele stropirii care grăieşte mai bine decât sângele lui Avraam” [Evr. 12, 18-24].

Father Stephen Freeman

Traducere şi adaptare Pr. Dorin Picioruş.

Did you like this? Share it: