vaza.png

Prof. Dr. Badea Cireşanu, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit, Tomul II, Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1911,  623 p., 20 lei.

Paraclisele [para,klhsij = casă de rugăciune, capelă, Biserică de dimensiuni mici]. Denumirea lor vine de la expresia: para e;kklhsi,a, cf. n. 3, p. 147 / Din sec. al 4-lea d. Hr. apar baptisteriile, p. 151, însă până în sec. 4 ele erau în apropierea Bisericilor şi nu în lăuntrul lor, cf. Ibidem./ Când s-a desfiinţiat instituţia catehumenatului, Sfântul Botez începe să se săvâşească în nartică, p. 152./ Sfântul Chiril al Ierusalimului numea baptisteriul kolumbh,qra = cisternă sau loc de înnotat, cu semnificaţia pe care o avea în varianta primară a cuvântului, cf. Cateheze mistagogice, II, n. IV, pe când Sfântul Optat de Mileve o numeşte piscină, fiindcă creştinii botezaţi în ea, după cum spunea şi Tertualian, se numeau pisciculi = peştişori, cf. Optatus, Contra Parmen., Libris III şi Augustin, De civitatei Dei, Cartea 18, cf. Idem, p. 153./

Textul lui Tertualian, în De baptismo, c. I: „Noi, peştişorii, după peştele nostru Iisus Hristos, ne naştem în apă [în apa Botezului, la viaţa veşnică n.n.]; [şi] nu altfel suntem mântuiţi, decât rămânând în apă [în apa Botezului, în harul Botezului], p. 153/

Pe la anul 340, în comunitatea monahală a Sfântului Pahomie cel Mare se chema la slujbe cu trâmbiţa, prin sunarea din trâmbiţă, cf. Sfântul Pahomie, regula c. III, apud Idem. p. 157./ Sfântul Ioan Scărarul [sec. 6 d. Hr.], în a 19-a treaptă a cărţii sale, aminteşte şi el de de sfânta trâmbiţă care cheamă pe creştini la rugăciune, p. 157./

Sfântul Ioan Cassian, în Galia, vorbeşte de darea cu ciocanul, cu unul special folosit în acest scop, în uşa chiliilor monahilor, ca semn pentru a-i trezi la rugăciune, cf. Sfântul Ioan Cassian, Regulile monahale, cartea a 4-a, c. 12, apud Idem, p. 157./ La fel spune şi Paladiu că se petreceau lucrurile şi în sec. al 5-lea, în Istoria Lausiacă, cap. 104, apud Ibidem./ La Betleem, în mănăstirea de maici a Sfintei Paula se chema la rugăciune prin cântarea Aliluia, după cum ne spune Sfântul Ieronim, Epistola 27, apud Idem, p. 158./ În sec. al 8-lea începe să se folosească în cult „sfintele lemne sunătoare”, adică toaca de lemn pentru invitarea, chemarea la rugăciune.

Pentru Sfântul Sofronie al Ierusalimului, shmanth,rion-ul [toaca] simboliza trâmbiţa Îngerilor, p. 158. Cf. n. 8, p. 158, to. shmanth,rion, se derivă de la verbul shmai,nw = dau semnalul. În secolul al 6-lea d. Hr., Sfântul Grigorie de Tour [+ 595], în Galia, actuala Franța, folosea clopote în cult, p. 160./ În secolul al 7-lea d. Hr., clopotele s-au răspândit în Bisericile ortodoxe occidentale, p. 160/În sec. al X-lea, în Apus, se sfinţeau clopotele, p. 160/ În 865 apar clopotele şi în Răsărit, prin Ursul Patriciacul, dogele Veneţiei, care trimite în dar împăratului Mihail un număr de 12 clopote, p. 161./ Aceste 12 clopote primite în dar au fost puse într-o clopotniţă special construită la Sfânta Sofia din Constantinopol, p. 162/

Oraşul Pompei a fost acoperit de lava Vezuviului în anul 79 d. Hr iar în anul 1747 au început săpăturile pentru redescoperirea oraşului, p. 175./ George Basari [la jum. sec. al 16-lea] formulează sintagma „stil gotic”, care înseamnă stil barbar. Autorul crede că stilul gotic s-ar putea numi mai degrabă stil ogival, pentru că arcul de cerc formează o ogivă, adică se termină într-un unghi, cf. n. 1, p. 180./

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: