vaza.png

Prof. Dr. Badea Cireşanu, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit, Tomul II, Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1911, 623 p., 20 lei.

Stiharul [stica,rion], veşmântul lung al diaconului, şi-a primit numele de la sti,coj = rând, şir, verset, p. 418, pentru că diaconul e cel care rosteşte ecteniile, cererile multiple de rugăciune integrate într-un tot unitar liturgic. În partea occidentală a Bisericii Ortodoxe stiharul răsăritenilor se numea alba sau tunica albă, p. 419./

Orarul [wvra,rion], p. 420/ În partea occidentală el se numea stola [stolh, = veşmânt lung, fâşie de pânză care se târăşte pe pământ şi care e legată de tine], p. 421. Orarul diaconal arată atenţia pe care trebuie să o avem la Sfintele Slujbe, p. 421. Autorul însă crede că, mai degrabă, denumirea de orar vine de la oro = mă rog, căci prin acest veşmânt se dă semnalul de rugăciune, p. 421. Adică diaconul cere preotului să înceapă slujba, să dea binecuvântarea pentru începerea slujbei. Orarul se ţine cu cele trei degete mari de la mâna dreaptă, p. 421. Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, orarul diaconal închipuie aripile subţiri ale Îngerilor, p. 422, pentru că diaconii închipuie pe Sfinţii Îngeri, care Îl înconjoară pe Domnul, închipuit de preotul sau ierarhul slujitor./

Mânecuţele [evpimani,kia] au apărut între veşmintele preoţeşti în sec. al 6-lea d. Hr., spune autorul, fără ca să ne dea detalii suplimentare. Ele desemnează puterea lui Dumnezeu, care întăreşte pe slujitorul altarului în slujba sa, p. 423./

Epitrahilul [evpitrach,lion, de la evpi, + tra,chloj = pe grumaz, pus în jurul gâtului, la gât], p. 423. În partea occidentală el se numea stola, p. 423. Epitrahilul închipuie jugul învăţăturii lui Hristos pe care îl poartă preotul şi ierarhul, p. 425./ Autorul dă anumite semnificaţii ale Sfintelor veşminte dar asta nu înseamnă că aceste semnificaţii trebuie privite în mod restrictiv. Alţi Sfinţi Părinţi, autori liturgici, profesori universitari sau Părinţi duhovniceşti dau noi şi noi semnificaţii ale veşmintelor preoţeşti. Aşa că, dacă găsiţi alte semnificaţii în altă parte, ele trebuie integrate, alăturate acestora şi nu trebuie să le vedeţi pe acestea ca fiind antagonice cu acelea.

Brâul [zw,nh] e simbolul puterii dumnezeişti cu care e încins preotul sau ierarhul slujitor, p. 426./

Felonul [felw,nhj, de la fai,nw = acopăr] închipuie puterea lui Dumnezeu, cea care cuprinde toate câte există, p. 427 sau hlamida, veşmântul batjocurii cu care a fost îmbrăcat Domnul după ce a fost flagelat şi a fost dus să fie răstignit, p. 427./

Dacă veşmintele de până acum au fost ale diaconului şi ale preotului, autorul începe să descrie semnificaţiile lingvistice şi duhovniceşti ale veşmintelor episcopale.

Sacosul [sa,kkoj] e haina în formă de sac, ca şi stiharul, cu mâneci scurte însă şi mai scurtă decât stiharul, pe care o îmbracă arhiereul la Sfânta Liturghie. Arhiereul îmbracă sacosul peste stihar, apoi mânecuţele, epitrahilul şi brâul, pentru ca să slujească Sfânta Liturghie, p. 427./

Acest veşmânt liturgic, spune autorul nostru, nu a existat în vechime, ci episcopii se îmbrăcau numai cu felon, p. 427./Profesorul Cireşanu presupune că sacosul a intrat ca veşmânt liturgic, între veşmintele ierarhului, în Moldova, în 1425, când împăratul bizantin Ioan Paleologul a dăruit mitropolitului Iosif al Moldovei un sacos, cf. n. 2, p. 428./

Omoforul (wvmofo,rion, de la w=moj [umăr] + fe,rein [a purta] = a purta pe umeri) e veşmântul pe care arhiereul îl poartă pe umeri, împrejurul gâtului şi a fost introdus între veşmintele ierarhului în sec. al 4-lea d. Hr., p. 429./ Sfântul Grigorie de Nazianz a scris în testamentul său că lasă moştenire 13 omofoare Diaconului Eutropie, p. 429./ Ierarhul îşi dă jos omoforul la citirea Sfintei Evanghelii pentru că Domnul e de faţă când se citeşte Sfânta Evanghelie, p. 429. Omoforul închipuie oaia cea pierdută, firea noastră umană, potrivit Sfântului Simeon al Tesalonicului, p. 429, adică grija ierarhului faţă de păstoriţii săi.

Mantia [mandu,aj]. Cuvântul, spune autorul, e la origine unul persan şi desemna veşmântul militar, unul lung şi larg. Însă şi în ebraică îl găsim pe mad = haină lungă şi mare, p. 430./În vechime, mantia episcopală se folosea la Tedeumuri, la parastase, cununi, procesiuni religioase solemne dar nu la Sfânta Liturghie, p. 430./ Mantia are culori purpurii, p. 430./ A fost introdusă în Biserica Ortodoxă în sec. al 5-lea d. Hr. şi se purta la început numai de către patriarhi, p. 430./ Cele două table de sus ale mantiei închipuie cele două table ale Decalogului, iar cele două de jos cele două Testamente, unite prin legătura dintre ele, prin Hristos Domnul. Dungile, valurile mantiei închipuie râurile de apă vie, adică învăţătura dreaptă, duhovnicească, ce trebuie să izvorască necontenit din gura ierarhului lui Dumnezeu, p. 431./

Mitra [mi,tra]. În sec. 4 d. Hr. era numită coroană [ste,fanoj] sau diademă [ki,darij], p. 432. / Mitra episcopală simbolizează cununa de spini de pe capul Domnului, p. 433./ Tiara romano-catolică apare în sec. al 16-lea, ca împreunarea a trei coroane, p. 433./

Cârja, toiagul păstoresc sau paterniţa. Cârja ierarhilor ortodocşi are în partea de sus două capete de şarpe, simbol care desemnează înţelepciunea pastorală a ierarhului, p. 434./

Tricherul [treikh,rion, adică tri,j + khro,j= trei lumânări] şi dicherul [dikh,rion, adică di,j + khro,j= două lumănări] sunt mănunchiurile de trei şi respectiv două lumânări, puse în dispozitive liturgice speciale, cu care ierarhul binecuvintează poporul în formă de cruce, la Sfânta Liturghie. Tricherul se ţine în mâna dreaptă iar dicherul în mâna stângă în timpul binecuvântării liturgice a ierarhului. Tricherul închipuie cele trei persoane ale Prea Sfintei Treimi iar dicherul cele două firi ale Mântuitorului Hristos, p. 435, adică închipuie dogma triadologică şi pe cea hristologică, care sunt văzute în mod nedespărţit în gândirea ortodoxă./

Vulturii [covorul special, ornat cu vulturi, pe care stă ierarhul] reprezintă bogăţia şi înălţimea învăţăturilor arhiereşti, p. 435. Acest covor liturgic e aşezat în faţa tronului arhieresc din naosul Bisericii, p. 435. Numai arhiereul stă pe acest covor în timpul Sfintelor Slujbe, p. 435./

Did you like this? Share it: