crucea-bisericii.jpg

Sfântul Iustin Popovici: „Omul şi Dumnezeul-om. Abisurile şi culmile filosofiei”, Ed. Deisis, 1997.

Hristos este singurul Dumnezeu adevărat şi Domn în toate lumile cele văzute şi nevăzute. / Toată istoria creştinismului nu este altceva decât istoria unei singure şi unice minuni, a minunii Învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creştinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire. Învierea lui Hristos este mama tuturor creştinilor, mama tuturor celor nemuritori. (p. 65). /

Dacă trece o zi şi nu-ţi învingi măcar un singur păcat, recunoaşte că ai devenit şi mai muritor. Dacă însă îţi vei învinge un păcat sau două sau trei, ai devenit mai tânăr, o tinereţe care nu îmbătrâneşte, nemuritoare şi veşnică. Cu cât mai multe păcate are omul, cu atât este mai muritor. (p. 66-67).

Omul lumii nu iubeşte excursiile spre ce este dincolo şi spre ce este veşnic. Prăpastia dintre timp şi veşnicie este pentru el de netrecut. / Pentru ca omul să fie nemuritor, el trebuie să se simtă nemuritor în centrul simţirii lui de sine; pentru ca să fie veşnic, el trebuie să se recunoască veşnic în centrul conştiinţei lui de sine. / Personalitatea veşnic vie a Dumnezeului-om Hristos este tocmai Biserica. Biserica este întotdeauna o personalitate şi anume o personalitate divino-umană, un trup şi un suflet divino-uman. / Misiunea Bisericii este de a întări mădularele ei în nemurire şi veşnicie, făcându-le părtaşe firii lui Dumnezeu (II Petru 1, 4). Misiunea Bisericii este de a crea în fiecare membru al ei convingerea că starea normală a personalităţii omeneşti o constituie nemurirea şi veşnicia, iar nu temporalitatea şi moartea, şi că omul este un călător care prin moarte şi temporalitate înaintează spre nemurire şi veşnicie. (p. 73-75) /

Biserica este veşnicia divino-umană întrupată în limitele timpului şi ale spaţiului. Biserica este ecumenică, catolică [universală, sobornicească], divino-umană, veşnică, de aceea constituie o blasfemie de neiertat împotriva lui Hristos şi a Duhului Sfânt a face din Biserică o instituţie naţională, a o restrânge la scopul şi metodele naţionale meschine, limitate şi trecătoare. Scopul ei este supra-naţional, ecumenic, pan-uman: acela de a uni în Hristos pe toţi oamenii, fără excepţie. (cf. Gal. 3, 28 şi Col. 3, 11). (p. 75). /

Biserica este personalitatea Dumnezeului-om Hristos, un organism divino-uman, iar nu o organizare omenească. Ca personalitate a Dumnezeului-om, ca şi trupul Dumnezeului-om, Biserica e indivizibilă. / Biserica s-a adaptat poporului, în timp ce regula este contrariul: poporul trebuie să se adapteze Bisericii. Şi Biserica noastră a făcut de multe ori greşeala aceasta. Dar ştim că acestea au fost neghinele vieţii noastre bisericeşti… /

Este de acum timpul, este ceasul al doisprezecelea, ca reprezentanţii noştri bisericeşti să înceteze de a fi exclusivi sclavi ai naţionalismului şi de a fi arhierei şi preoţi ai Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. Misiunea Bisericii dată de Hristos şi realizată de Sfinţii Părinţi este aceea de a cultiva în sufletul poporului conştiinţa că fiecare credincios este frate al tuturor oamenilor şi slujitor al tuturor oamenilor şi al tuturor făpturilor. Mijloacele de a realiza acest scop, al Bisericii Soborniceşti, sunt nevoinţele-virtuţile divino-umane. (p. 76-77).

Dacă eşti al lui Hristos, smereşte-te pe tine însuţi până la condiţia de vierme: transpune-te în situaţia oricărui om îndurerat, în situaţia oricărui om amărât, în situaţia oricărui om chinuit, în durerea oricărui animal şi a oricărei păsări. Smereşte-te pe tine însuţi mai prejos de toţi: fii toate în toţi, dar prin Hristos şi după Hristos. Când eşti singur, roagă-te: Smerite Doamne, smereşte-mă cu smerenia Ta! (p. 78). /

A fi al lui Hristos înseamnă să te simţi necontenit răstignit în lume, ocărât, scuipat şi luat în bătaie de joc. [Dar asta nu înseamnă să te imaginezi astfel şi să te victimizezi la tot pasul, din orice motiv oarecare şi să ţipi întruna că eşti o victimă şi un prigonit – n.n.] Mediul în care creştinul aduce roadă este martiriul. Pentru ortodocşi, martiriul este un foc curăţitor. / Roagă-te: Îndelung-răbdătorule Doamne, dă-mi îndelunga răbdare, măreţie sufletească şi blândeţe! /

Ascetismului civilizatoric în numele omului european putred şi desfigurat, în numele ateismului, civilizaţiei, al lui antihrist, trebuie să-i opunem asceza săvârşită în numele lui Hristos. Numai nevoinţele-virtuţi ortodoxe pot face sfânt orice suflet şi sufletul întregului nostru popor. (p. 79) /

În calitate de unică purtătoare şi păstrătoare a Persoanei desăvârşite şi pline de lumină a Dumnezeului-om Hristos, Ortodoxia se realizează exclusiv cu mijloace divino-umane ortodoxe, cu virtuţile ascetice în har, iar nu cu mijloace împrumutate de la romano-catolicism sau protestantism, pentru că acestea sunt creştinisme în versiunea omului european îngâmfat, iar nu după Dumnezeul-om Cel smerit. / Ortodoxia duce întotdeauna la renaşteri ascetice, şi altfel de renaşteri, Ortodoxia nu cunoaşte. (p. 80).

În afara Sfinţilor nu există învăţători şi pedagogi adevăraţi, nici o cultură adevărată fără sfinţenie. Numai Sfântul este adevăratul pedagog şi învăţător, numai sfinţenia este adevărata lumină. Cultura adevărată, luminarea adevărată, nu sunt nimic altceva decât iradierea sfinţeniei. Numai Sfinţii sunt cu adevărat luminaţi. Sfinţenia trăieşte şi respiră prin lumină, iradiază şi acţionează în lumină. Sfinţind, sfinţenia în acelaşi timp luminează şi învaţă. În realitate, cultura înseamnă luminare, luminare prin sfinţenia în Duhul Sfânt, Care este Purtătorul şi Creatorul sfinţeniei şi al luminii şi al cunoştinţei. (p. 82) /

Sfinţenia este unire după har cu Dumnezeu, adică unire cu Logosul cel veşnic. O astfel de sfinţenie harismatică este sufletul culturii. Fiindcă, dacă cultura nu ne descoperă sensul veşnic al vieţii, mai este, oare, nevoie de ea? Mai bine să fii tigru în mijlocul junglei sau leu în pustie decât un om lipsit de cultura sfinţeniei. Cultura fără sfinţenie, luminarea fără sfinţirea în Duhul Sfânt, acestea le-a inventat Europa în idolatria ei umanistă. N-are importanţă dacă această idolatrie se manifestă în cultul papei sau în cultul Bibliei, în cultul mecanicii, sau în cultul modei. Adevărata cultură, ortodoxă şi evanghelică, luminează pe om cu lumina dumnezeiască şi îl aduce la cunoştinţa a tot ce este nemuritor şi veşnic, dumnezeiesc şi sfânt. (p. 82-83). /

Popoarele ortodoxe au conştiinţa culturii ca sfinţenie, pe care o aşteaptă de la învăţătorii [intelectualii] lor. Poporul nu vrea o cultură europeană epidermică, mecanică, o luminare exterioară, ci vrea cultura Sfinţilor Părinţi şi Învăţători ai Bisericii. / Cultura este luptă pentru sfinţenie şi nu o pierdere în labirintul facultăţilor şi universităţilor scolastico-protestante. Separată de sfinţenie, opusă Evangheliei, cultura devine o tragică sforţare zadarnică şi care transformă fiinţa umană într-o fiară cu chip de om, instruită, dar sălbatică. (p. 83-84). / Sfinţenia este starea normală a sufletului nostru, după chipul lui Dumnezeu. (p. 85) /

Împărăţia morţii se întinde cât şi omul. Umanismul! Un joc pueril şi zadarnic în angrenajul morii asurzitoare a morţii. Prin păcat şi prin moarte, omul a transformat lumea aceasta într-o înfricoşătoare monstruozitate. / Fără minunatul Domn Iisus, lumea este un întuneric mişunând de fantome. Lumea este un teatru al umbrelor fără Hristos, unde omul nu ştie încotro merge (In. 12, 35). (p. 90) /

Sfinţii cei purtători de Dumnezeu sunt lumina lumii, luceferii lumii (Mt. 5, 14; In. 8, 12; Filip. 2, 15), pe care întunericul păcatului nu poate să-i cuprindă. Nu sunt ei înşişi lumină, ci prin Hristos, Care este în ei. (p. 91). / Sfinţenia este nevoinţa (asceza) în har, de aceea şi cultura este o astfel de nevoinţă (asceză). / Cultura este o proiecţie a sfinţeniei. (p. 92) / Cultura după modelul iluminismului european nu poate fi o cultură pentru noi. E o foame şi o sete foarte adâncă a sufletului nostru, mult mai adâncă decât socotesc mulţi dintre intelectualii noştri şi nimeni nu poate să o satisfacă, afară de Hristos şi de Sfinţii Lui. (p. 93) /

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: