Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Strada ca prezenţă evenimenţială şi ca punct de trecere

urban-population.jpg

Personal, sunt adeptul ferm al interdisciplinarităţii şi de aceea, un subiect ca acesta, sociologico-teologic nu se înscrie în afara preocupărilor noastre. Nimic nu ne preocupă puţin sau deloc. Iar strada este un interval din viaţa noastră care contează extrem de mult, pentru că el provoacă relaţii sau constrânge relaţiile să se restrângă, provoacă reacţii, atitudini, comportamente…

Strada este o ieşire în obiectiv. Spaţiul personal, casa, e al intimităţii inter-subiectivate.  Casa are amprenta mea într-un mod covârşitor, pe când strada nu-mi aparţine dar încerc să o cunosc. Ea e un dat obiectiv pentru mine. În măsura în care o frecventez cunosc reperele, cunosc anumite borne de orientare, dar ea mă provoacă mereu pentru că e o realitate, o prezenţă care conţine evenimente sau le poate iniţia.

Evenimentele străzii sunt produse de către oameni sau de manifestări climatice care nu sunt puse în  ecuaţie, care nu sunt luate în calcul. Strada devine cadrul unui eveniment trist, dramatic odată cu petrecerea unui accident sau la un cutremur,  după cum devine  cadrul unui eveniment „pitoresc ” când e vorba de o nuntă sau de o bătaie între „prieteni”. Strada e un cadru limitat, limitat de cutume locale şi interioare, şi de legitate, care poate fi forţat până la anarhie. O luptă între suporterii a două echipe de fotbal fac din stradă un ring extins de wrestling, unde se loveşte până la sângerare, până la mutilare.

Strada tradiţională însă, se deosebeşte extrem de mult de strada postmodernă.  Pe strada tradiţională nu se pot face anumite lucruri şi există un mod de a fi şi de a te manifesta deja cunoscut şi acceptat de către toţi, care presupune raporturi personale, saluturi şi reverenţe. Strada postmodernă nu are raporturi personale decât pasager şi cei care o parcurg sunt un nesfârşit număr de monade care se lovesc între ele şi se simt cumva că se deranjează unele pe altele.

Simţământul deranjului vine tocmai din aceea că aceste monade, aceşti „pietoni” se privesc în afara ideii de relaţie. Ei nu se cunosc, ei sunt necunoscuţii unei străzi, ai unui bulevard, ai unei pieţe, anonimii „întâmplării” de a-fi-mergând şi tind să reacţioneze ca subiectivităţi care nu îşi propun deloc asumarea altor subiectivităţi.

Eu mă grăbesc. Eu am interesele mele. Eu nu te văd, pentru că văd în stradă un pasaj numai al meu, spre casa mea, pe care nu vreau să o deschid nimănui.  Această nevedere a vederii în mers e propriu străzii postmoderne. Vezi numai ceea ce te interesează. Vezi numai când vrei. Şi pentru că vezi numai când vrei şi numai ceea ce vrei începi să vezi subiectivist starea obiectivă a străzii.

Ce înseamnă să fii subiectivist pe stradă? Înseamnă să nu îţi pese decât de ceea ce te deranjează. Dacă cel de lângă tine te deranjează îl percepi numai ca pe cineva de care nu te interesează şi cu care nu vrei să ai o relaţie, dar căruia crezi că trebuie să îi arăţi că te deranjează, că nu îl suporţi. Strada în care nu vrei să suporţi e o stradă gândită subiectivist, ruptă de realitate, pentru că strada e compusă şi din ceea ce îţi place şi din ceea ce nu îţi place dar şi din ceea ce nu ai vrea să vezi niciodată şi nici să-ţi placă.

Strada subiectivistă e liniară, e fantastică, poate că  pe  ea nu miroase decât a un singur miros şi s-ar putea să fie… goală.  Goală de oameni. Să fie pustie. Sau să fie plină cu un pitoresc fantezist sau obscen. Tocmai de aceea, cu căştile în urechi, în lumea lui, tânărul nu suportă să fie deranjat, scos afară din fantastic, din iluzie, adus cu picioarele pe pământ iar cel în vârstă, cu grija la banii pe care nu îi are pentru întreţinere nu are timp să vadă nimic pe acolo pe unde merge.

Aşa se face că poţi fi călcat, îmbrâncit, strivit de oameni care merg în lumea lor, paralel cu realul, cu obiectivul străzii. Sau, din 10 oameni care merg pe stradă, s-ar putea ca doar unul să privească mai sus de reclamă, spre cer sau doar doi să vadă că maşina care a trecut pe stradă era roşie şi nu portocalie. Atenţia la detaliile reale se diminuează pe strada postmodernă în detrimentul privirii la modă.

Tocmai pentru că strada e un pasaj ea poate fi şi un podium de prezentare, de etalare a modei de-a privi, a modului în care trebuie să vezi şi să arăţi în acest sezon. Dacă eu mă uit în mod curent la faţa şi la caracterul persoanelor care trec pe lângă mine, la interiorul lor şi sunt captivat de el, strada postmodernă s-ar putea uita doar la culoarea hainelor mele, la cât de ne-în-modă  sunt sau, la faptul că nu am aerul distant şi fals-pedant al străzii postmoderne. Eu reprezint chipul omului tradiţional pe stradă, a omului religios, chip neglijat sau considerat primitivist de strada postmodernă dar admirat de strada tradiţională.

Deşi, în abstract, strada postmodernă e deschisă  subiectivismului extrem, a crestelor, a belciugelor în nas, a pantalonilor rupţi în fund, a sărutului lasciv pe stradă, a decolteului, totuşi, comportamentul meu tradiţional nu e considerat o particularitate necesară, de la sine înţeleasă ci un comportament retrograd. Însă această caracterizare  a mea ca retrograd pentru că am o decenţă şi o vestimentaţie alta decât a majorităţii nu arată capacitatea mea redusă de legare cu societatea contemporană ci limitele ideologiei străzii.

Ideologia străzii, deşi permisivă în abstract, pentru că  se spune că oricine se poate da în stambă cu ce vrea şi cu ce poate, în fapt, nu admiră decât monstruosul, abjectul, demonicul, amoralul, fistichiul dar nu şi decenţa, exprimarea religioasă la nivel comportamental şi firescul uman. Ideologia străzii e reducţionistă şi discriminatoare. Dacă eu îmi asum şi accept că trebuie să existe pe stradă pe cel cu plete şi cu lanţuri pe el, pe cea cu silicoane, pe cel cu părul verde, roşu, negru şi bleu…de ce nu mă acceptă, aceştia toţi, pe mine, cu barbă şi reverendă sau pe mine, cu batic şi fustă lungă? Doar şi noi ne exprimăm în modul nostru propriu, nu?!

Însă ideologia străzii e îngustă şi nu are nimic de-a face cu credinţa Bisericii. Biserica Ortodoxă nu militează pentru discriminare, nici pentru violenţă şi nici pentru indecenţă. Noi milităm pentru acceptare, pentru o diversitate care să nu sfideze, pentru o diversitate în care fiecare să ne ştim limitele.  Căci eu nu vreau ca cel cu părul roşu să aibă părul lui, normal, fără voia lui, însă, mie mi se sugerează că trebuie să devin cu părul roşu ca să fiu acceptat. Dacă eu accept, te accept, de ce nu sunt acceptat ca atare, dacă mergem, în ambele sensuri, pe ideea permisivităţii relaxate? Însă strada postmodernă nu vrea să accepte alte moduri de comportament şi de vestimentaţie, ci vrea să înlocuie orice alt model cu modelul său reducţionist.

Evenimentele străzii sunt deopotrivă externe şi interne. Ceva mă poate instiga la violenţă, ceva mă poate invita să fiu milos, ceva mă poate invita să fiu generos, delicat, gentil.  În drumul meu spre casă, învăţ lucruri pe care încep să le port sau mă umplu de sentimente pe care nu aş fi vrut să le am. Cum ştiu să mă dezlipesc de lucrurile pe care nu le suport,  pe care nu le vreau?, pentru acest răspuns, trebuie să intrăm în domeniul înţelegerii duhovniceşti a vieţii noastre. Pentru că strada e un mediu obiectiv, pe care eu îl receptez adânc subiectiv-obiectiv, dacă mă implic în real, dacă trăiesc conectat la realitatea lumii mele. Iar ca să mă organizez interior, să organizez tot ceea ce îmi vine din afară în mine trebuie să trăiesc duhovniceşte, cu o logică a privirii continue la patimile mele şi dorind să mă dezbar de ele.

Cei care nu au logica vieţii duhovniceşti, a supleţii vieţii duhovniceşti vin acasă secătuiţi de linişte, de forţă, de energie, în loc să vină încărcaţi cu aer proaspăt şi cu împlinire. Şi aşa se face că nu strada sau munca noastră ne istovesc, ne epuizează la nivel interior, ci modul  neduhovnicesc de raportare la realitate. Realitatea poate fi dură, exasperantă, constrângătoare…Dar tu eşti cel care alegi ceea ce intră din ea în tine. Nu tot ceea ce vedem ne deformează ci ceea ce vrem să vedem ne deformează vederea şi modul de receptare al lucrurilor. Vederea distorsionată a realităţii străzi e cea care ne periclitează liniştea interioară.

Oricare eveniment al străzii poate fi judecat numai în raport cu modul cum l-am trăit efectiv. Gradul de raportare la evenimentele străzii ţin de gradul de conştienţă al nostru când suntem pe stradă, de gradul de luciditate interioară. De aceea,  acelaşi eveniment poate fi văzut atât de diferit de mai mulţi oameni, care sunt conformaţi interior în mod diferit. Însă, ceea ce contează, e că un eveniment major rămâne în mai mulţi oameni în mod fundamental, chiar dacă atributele evenimentului sunt şterse sau incongruente. Strada creează evenimente interioare, chiar dacă e un pasaj de trecere şi modul cum noi interpretăm datele străzii, la nivel interior, ţine de o logică duhovnicească sau de o logică a confuziei.

Pr. Dorin Picioruş

Did you like this? Share it:

Previous

General de brigadă [r] Dr. Gheorghe Văduva şi colab., „Terorismul. Dimensiune geopolitcă şi geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului”

Next

Salutăm şi îmbrăţişăm prezenţa online a marelui literat şi profesor român: Adrian Păunescu

1 Comment

  1. Sfintia voastra,

    Foarte interesant ce ati scris. As dori sa punctez un al aspect foarte important pentru omul religios referitor la strada: strada ca reamintire a pelerinajului, ca eterna pilda cu privire la parcursul nostru in lume catre Adevar. Daca pelerinajul Postului Mare este adesea reprezentat ca un stadion stradal care are in mijloc Crucea, la fel si pe strada putem rememora acest ritual etern, pelerinajul spre Dumnezeu.

    Nu dementa care caracterizeaza strada sau postmodernismul ei trebuie sa ne sperie. Ci faptul ca in aceste veritabile pustiuri nu suntem in stare sa folosim aceasta stare in avantajul nostru. O replica a unui mare parinte contemporan imi vine acum in minte: multi sfinti ar fi dorit sa traiasca in vremurile de acum sa se nevoiasca. De ce? Pentru ca acum raul este la vedere, marturisirea este posibila, iar ajutorarea unei umanitati in suferinta este mai bine-primita ca oricand.

    Iertati-mi gandurile. Poate sunt doar reflexe egoiste sau lipsite de experienta.

    Raman al dumneavoastra,

    Claudiu

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén