Teologul tezaurului liturgic: Prof. Dr. Badea Cireşanu [14]

Prof. Dr. Badea Cireşanu, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit, Tomul II, Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1911, 623 p., 20 lei.

Ioan Mavropol [sec. 11 d. Hr.], Mitropolitul Euhaidei din Asia Mică [noi îl cunoaştem ca al Evhitelor : traducere încetăţenită la sfârşitul secolului al 20-lea n.n.] , apare în cărţile de cult ca : „Ioan Monahul”. El a compus 24 de canoane de umilinţă către Domnul Hristos, Acatistul Mântuitorului, Canonul Îngerului Păzitor, câteva canoane ale Maicii Domnului şi la slujbele Sfântului Chiril al Alexandriei, la Sfinţii Trei Ierarhi, la Sfântul Ioan Botezătorul , la Sf. M. Mc. Teodor Tiron, p. 503/

Nichifor Pectoratul [ născut la 1050 d. Hr.], Egumen la Sf. Mănăstire Studion, a scris canonul Sfântului Nicolae al Mirelor Lichiei, p. 503/

Mihail File este un monah cunoscut sub numele de Mihail Psel cel Tânăr, născut la 1070 d. Hr. Acesta a fost preceptor al împăratului Mihail Duca şi a alcătuit mai multe cântări cuprinse în Minei, p. 503./

Vasile Monahul [sec. 12 d. Hr.] a compus canonul la praznicul Intrării în Biserică a Prea Curatei Fecioare, p. 503./

Împăratul Teodor Lascaris II [1254-1258 d. Hr.] a scris un frumos Paraclis al Născătoarei de Dumnezeu, spune autorul. Era un om foarte înduhovnicit şi de aceea, pe monedele ştanţate de el ca împărat, era imprimat chipul său, având în mâna dreaptă crucea şi în stânga cartea. Acesta a combătut în mod aprig viaţa desfrânată a demnitarilor săi, p. 503./

Patriarhul Arsenie al Constantinopolului [1255-1266 d. Hr.] a compus câteva cântări din Minei, p. 503./

Sfântul Patriarh Nichifor Calist [+ c. 1340 d. Hr.] al Constantinopolului a scris Sinaxarele din Triod şi din Penticostar şi rânduiala slujbei din Vinerea Luminată, adică a slujbei de la Izvorul Tămăduirii, p. 503./

Monahul Teodor, fostul Toma Teccara din Tesalonic, născut în anul 1431 d. Hr., a compus mai multe imne şi a făcut o adunare de cântări bisericeşti şi de rugăciuni bisericeşti din cărţile vechilor scriitori, cu teorii asupra lor, p. 504, adică cu explicaţii./

Sfântul Marcu Eugenicul [+ 1447], Mitropolitul Efesului şi cel mai mare apologet ortodox al secolului său împotriva inovaţiilor romano-catolice, a compus câteva stihiri din slujba praznicului Naşterii Domnului şi 8 canoane ale Maicii Domnului la diferite zile liturgice din Minei, p. 504./Autorul remarcă faptul că există foarte mulţi imnografi ortodocşi despre care nu ştim aproape nimic. Nu-i ştim pentru că nu i-am cercetat sau nu-i ştim pentru că nu avem niciun fel de dată despre ei?/

Începe discuţia despre numele a diverse forme imnografice din tezaurul liturgic ortodox.

Stihira [stichra, = ceea ce este compus din stihuri]. Cel dintâi autor de stihiri ortodoxe e Patriarhul Anatolie al Constantinopolului [+ 452 d. Hr.]. În cultul ortodox există trei feluri de stihiri: 1. la începutul Vecerniei, după psalmul 140 şi împreună cu stihurile din psalmii 141, 129 şi 116; 2. la stihoavna Vecerniei, spre finalul acesteia şi 3. la Laudele Utreniei, fiind precedate de stihuri din psalmii 148, 149 şi 150, p. 504-505./

Condacul [konda,kion sau konta,kion, de la ko,ntoj = scurt] este cântarea liturgică ortodoxă care chintesențiază/ rezumă/ spune pe scurt ceea ce sărbătorim în acea zi sau e o laudă adusă Sfântului care se cinsteşte în acea zi, p. 505./

Icosul [oi=koj = casă]. E cântarea care dezbate pe larg ceea ce exprimă condacul de dinaintea sa. Icosul urmează condacului şi după acesta este Sinaxarul Utreniei, unde se spune pe larg ceea ce sărbătorim în acea zi sau viaţa Sfântului în rezumat, p. 505./

Dogmaticele, spune autorul nostru, nişte cântări speciale ale Utreniei, au fost alcătuite de către Sfântul Ioan Damaschin, p. 505./Autorul folosea pentru Utrenie de astăzi, la începutul secolului al 20-lea, cuvântul: Ortrină, p. 506./

Canon [kanw,n = regulă, îndreptar], p. 506. Cf. n. 5, p. 506, pentru vechii greci, păgâni, cuvântul kanw,n desemna o bucată de lemn sau de sfoară pe care zidarii o foloseau ca să traseze rectitudinea unui zid. Şi astăzi se foloseşte în construcţii un obiect asemănător, care indică dacă peretele e drept sau nu. În cultul ortodox, în imnografie şi în dreptul bisericesc, în legislaţia bisericească, cuvântul grecesc a fost preluat cu sensul său figurat. Dacă în legislaţia bisericească canonul reprezintă o regulă, o normă, o precizare concisă a ceea ce trebuie să facem într-un anume context sau exprimă, în rezumat, o învăţătură de credinţă, în imnografie, canonul e un sistem de cântări, format din nouă grupe de cântări, create cu o logică foarte profundă./

Cf. n. 6, p. 506-507, autorul explică acest complex şi coerent sistem de cântare al unui canon liturgic. Astfel, în Oda I/ Cântarea întâi se foloseşte pasaje din cântarea Sfântului Moise când a trecut Marea Roşie: „Să cântăm Domnului că cu mărire S-a preamărit” [Ieș. 15, 1-9]; Cântarea a doua are ca fundament cuvântarea Sfântului Moise: „Ia aminte cerule şi voi grăi” [Deut. 32, 1-43]. Pentru că această cântare a Sfântului Proroc Moise a fost rostită contra idolatriei evreilor, Cântarea a doua a canonului liturgic se suspendă/ nu se cântă în tot anul bisericesc şi apare numai în Postul Mare, ca o cântare întâistătătoare, spune autorul.

Cântarea a 3-a are la bază rugăciunea Sfintei Prorociţe Ana, mama Sfântului Proroc Samuel: „Întăritu-s-a inima mea întru Domnul ” [I Regi 2, 1-10]. Cântarea a 4-a imită cântarea Sfântului Proroc Avacum: „Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut” [Avac. 3, 1-12]. Cântarea a 5-a împrumută cuvintele Sfântului Proroc Isaia: „Din noapte mânecă sufletul meu către Tine, Dumnezeule” [Is. 26, 9-17]. Cântarea a 6-a se întemeiază pe rugăciunea Sfântului Proroc Iona, rostită în pântecele chitului: „Strigat-am în necazul meu către Domnul” [In. 2, 3-10]. Cântarea a 7-a e întreţesută cu expresiile Sfinţilor Trei Tineri din Babilon: „Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat”[Dan. 3, 24-30].

Cântarea a 8-a cuprinde tot cuvintele celor Trei Sfinţi Tineri, chemând întreaga fire „să înalţe pe Domnul întru toţi vecii” [Dan., cap. I]. Cântarea a 9-a are la bază rugăciunea Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul: „Bine este cuvântat Domnul, Dumnezeul lui Israel” [Lc. 1, 68-79]. Canonul liturgic acesta, după cum se observă , o lucrare imnografică foarte complexă şi cu fire interioare puternice, îşi are locul în slujba Utreniei, care precedă Sfânta Liturghie, fiind situat între Psalmul 50 şi Laudele Utreniei, ocupând un spaţiu enorm de mare din Utrenie, din slujba de dimineaţă./

Troparul [tropa,ria , de la tro,poj = trop, sub formă de poezie iambică], p. 507. Cel dintâi tropar dintr-o cântare a canonului liturgic, prezentat anterior, se numeşte irmos [ei`rmo,j = legător, de la ei;rw = eu leg, ridic]. Adică irmosul e modul de legătură, punctul de legătură dintre cântările unei Cântări din cele 9, el fiind modelul de cântare al celorlalte cântări dintr-o Cântare. Mai pe înţeles: irmosul e cel care indică modul cum se cântă cele de după el. Dacă el e pe glas 4, spre exemplu, cântările de după irmos, după cel care iniţiază felul cum trebuie să se cânte, se cântă în sistemul de cântare al glasului 4 bizantin. În linia melodică a acestui glas/mod de cântare./

Cf. n. 2, p. 507, în vechime, grecii ortodocşi nu cântau în Biserică pe note, ci aveau un sistem tradiţional al melodiilor, al căror ton era dat de irmoase şi după cum se cântau irmoasele se cântau toate troparele canoanelor./ Şi astăzi în cărţile de cult ortodoxe se păstrează indicaţia glasului Irmoaselor şi ele sunt executate astfel de cântăreţii/psalţii cu experienţă bogată şi nu de tot omul. Acum ele sunt redate aidoma numai de specialiştii în muzica bizantină./