Teologul tezaurului liturgic: Prof. Dr. Badea Cireşanu [16]

Prof. Dr. Badea Cireşanu, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit, Tomul II, Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1911, 623 p., 20 lei.

Ectenie [evkte,neiai, de la evktei,nw= întind, prelungesc], p. 555. Adică ecteniile sunt rugăciuni prelungite ale celor din treapta preoţiei. De la I Tim. 2, 1-5.

Ecteniile din Liturghia Sfântului Marcu Evanghelistul sunt foarte scurte, ne spune autorul, p. 556./Ecteniile liturghiei armeneşti se aseamănă întru câtva cu cele ale Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur. Ele există şi la copţi şi la nestorieni, p. 557./ Mărturii despre ectenii la Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariul la II Corinteni, Omilia a 18-a şi Sfântul Augustin, Epistola 197 către Vitalie./

Textul integral al Simbolului Apostolic

„Cred în Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, şi în Hristos Iisus Fiul Lui unic, Domnul nostru, Care S-a născut din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, Care sub Ponţiu Pilat a fost răstignit şi îngropat, a treia zi a înviat din morţi, S-a suit la ceruri, şade de-a dreapta Tatălui, de unde va veni să judece viii şi morţii. Şi în Duhul Sfânt, Sfânta Biserică, în iertarea păcatelor, învierea morţilor. Amin”, p. 559.

Cred că am citit o variantă a Simbolului/Crezului Sfinţilor Apostoli în care se vorbea şi despre pogorârea Domnului la Iad, dar nu mai ştiu unde./ Până în sec. al 15-lea d. Hr, spune autorul nostru, acest Simbol a fost mărturisit de către întreaga creştinătate ca fiind al Sfinţilor Apostoli, după mărturia lui Rufin de Aquileea din sec. 4 d. Hr., care a spus că el a fost compus de către Sfinţii Apostoli mai înainte ca ei să se împrăştie în întreaga lume la propovăduire, p. 559./

Primul care contestă autenticitatea Crezului Sfinţilor Apostoli a fost Laurenţiu Vala./ Însă, dacă autorul nostru apără autenticitatea Crezului Apostolic, el neagă autenticitatea Simbolului Sfântului Atanasie cel Mare, p. 561. Noi, personal, considerăm că Simbolul Sfântului Atanasie e autentic, e al său, dar a suferit alterări în varianta sa latină. /

Pe timpul lui Origen, în Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului, se citea în Biserică cartea Sfântului Iov. Sfântul Ioan Gură de Aur comenta/predica făcând exegeză pe text, în Postul Mare, din cartea Facerea. Sfântul Ambrozie cel Mare, al Milanului, cf. Ep. 33 către Marcellin, ne spune că se citea în Biserică din cărţile Iov şi Iona în Săptămâna Patimilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur citea în Vinerea şi în Sâmbăta Mare cele despre crucea şi îngroparea Domnului. Sfântul Augustin, cf. Predicii 139, citea Evanghelia Învierii în ziua de Paşti. În zilele Cincizecimii, adică în perioada dintre Înviere şi Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Ioan Gură de Aur citea şi explica cartea Faptele Sfinţilor Apostoli în Biserică, p. 570./

Paremia [ paroimi,a = proverbe, asemănări, tipuri] e o citire din Vechiul Testament, aleasă special, care să consune cu fondul sărbătorii. Paremiile sunt alese din Pentateuh, Iosua, Judecători, Împăraţi, Iov, Pilde, Înţelepciunea lui Solomon şi cărţile Profetice, cf. p. 571-572. /

Pericopa [perikoph, = tăietură, lecţiune] e o parte aleasă din Noul Testament, p. 572. Ceea ce noi numim Sfânta Evanghelie citită într-o anume zi. De aceea, adesea, predicatorii ortodocşi români vorbesc despre pericopa evanghelică care e citită la Liturghie şi pe care o explică în cadrul predicii.

Autorul spune că metoda cântării Sfintei Evanghelii, a recitării ei muzicale, în cadrul slujbelor ortodoxe, e o preluare din cultul iudaic, p. 572. / Sfântul Ioan Gură de Aur predica şi câte două ore odată, cf. Omilia 48, din De inscript. altaris, Omilia 50, din De util. lection. script. şi Omilia 24, De baptismo Christi, apud Idem, p. 577. /

Sfântul Chiril al Alexandriei compunea omilii şi le trimitea episcopilor săi sufragani ca să le rostească în Biserică, p. 577./

Panegiricele [panhguruka.] sunt cuvântările solemne care laudă viaţa şi virtuţile Sfinţilor, p. 577./

Când predicile ierarhilor erau prea lungi ei le rosteau stând în scaunele arhiereşti, cf. scriitorului bisericesc Socrate, Istoria Bisericească, VII, c. 5, apud Idem, p. 577/Când credincioşii simţeau că aud o predică bună şi erau entuziasmaţi de ceea ce auzeau, ei începeau să-l aplaude pe predicator în Biserică, p. 577./

Sfântul Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur erau aplaudaţi zgomotos pentru predicile lor de către credincioşii din Biserică, p. 577/ Însă erau momente şi când credincioşii plângeau şi gemeau pentru păcatele lor, când li se predica la slujbă, fiind foarte pătrunşi interior de cele propovăduite, p. 578/ Predica se ţinea în vechime, ca şi astăzi uneori, imediat după citirea Sfintei Evanghelii, cf. Constituţiilor Apostolice VIII, cap. 5, apud Idem, p. 578./

Mireanul, care cerea binecuvântare ca să predice, era îmbrăcat de către preoţii slujitori în stihar şi predica în Biserică fiind îmbrăcat în stihar, p. 579./