“Istoria secretă” a lui Procopius de Cezareea: un exemplu elocvent de falsificare a istoriei datorită ranchiunilor personale [3]

o-alta-vaza.jpg

Procopius de Cezareea, Istoria secretă, apărută în ed. Scriptores Byzantini, vol. VIII, ediţie critică, cu introducere şi traducere de H. Mihăescu, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1972, 263 p.

Hypatios e ucis în miezul zilei în Biserica Sfânta Sofia, p. 89./ Era un om de vază al imperiului, p. 89/ Teodot va sta „tot timpul ascuns într-o Biserică şi a trăit aşa până la capătul vieţii”, p. 89. O nouă mărturie despre dreptul de azil pe care îl acorda Biserica./ Răzvrătiţii încep să se liniştească, dar fac lucrurile pe ascuns, p. p. 89/

„lui Justinian îi slujeau toţi cu multă frică, deoarece era mereu pornit [spre rău, se înţelege n.n.] şi tulbura din temelie toate rânduielile şi le întorcea pe dos”, p. p. 93/ „Iustinian şi Teodora au căpătat domnia cu trei zile înainte de sărbătoarea Paştilor, când nimeni n-are voie să primească prieteni sau să facă urări de fericire. Câteva zile mai târziu Iustin a murit de boală, după o domnie de 9 ani, şi au rămas stăpâni numai Justinian şi Teodora”, p. 93. Autorul insinuează faptul că Sfântul Justinian a ajuns la domnie în mod ocult, într-un moment neprielnic pentru o astfel de festivitate de instalare, adică în Săptămâna Sfintelor Patimi, unde nu se primea în audienţă şi nici nu se primeau mesaje de felicitare./

Autorul spune că Sfântul Justinian nu avea habar de ceea ce făcea soţia lui, p. 93/ Cf. n. 49, p. 93, Lupicina = femeie uşoară, pe când Eufimia = femeie de bună reputaţie./ Cf. n. 51, p. 93, legea imperială care interzicea căsătoria cu o artistă de teatru a fost dată de către Sfântul Constantin cel Mare [ 306-337]. Însă legea fusese abrogată de către împăratul Justin, spune autorul, ca Sfântul Justinian să o poată lua de soţie pe Teodora, adică pe ţiitoarea sa, p. 93./

Sfântul Justinian ajunge împărat al Imperiului Roman de Răsărit la data de 4 aprilie 527, în palatul din Constantinopol, în faţa demnitarilor civili şi ecleziastici şi a reprezentanţilor armatei. Împăratul Justin moare la 1 august 527, pe când împărăteasa Eufimia, soţia lui Justin, murise cu ceva timp înainte, cf. n. 53, p. 93.

În p. 93, Procopie spune că poporul îşi dorea ca împărăteasa imperiului să fie „o fecioară curată” şi cu „sânii dârzi”./Iar se aminteşte despre avorturile Teodorei, p. 95/ Dar, autorul recunoaşte, că nimeni nu s-a opus venirii la domnia imperiului a Sfântului Justinian, p. 95./

Cf. n. 11, p. 95, împărăteasa Teodora s-a născut în jurul anului 497 d. Hr. şi a ajuns împărăteasă în 527, murind la data de 28 iunie 548, la circa 50 de ani. Mozaicul din Biserica Sfântului Vitalie a fost executat în jurul anului 545./

Portretul fizic al împărătesei Teodora: „Teodora avea o înfăţişare plăcută şi frumoasă, statură măruntă şi faţa puţin cam palidă, dar nu prea mult, şi o privire totdeauna sălbatică şi pătrunzătoare”, p. 95/ O altă exagerare de zile mari: „pentru a povesti toate cele trăite de ea în teatru [ de împărăteasa Teodora n.n.] nu ne-ar ajunge o întreagă veşnicie”, p. 95./

În p. 97, autorul spune că Sfântul Justinian şi soţia sa „au dezbinat pe creştini”. / Cf. n. 17, p. 97, W. Schubart, Justinian and Theodora, München, 1943, p. 43: „Fără îndoială ei erau conştienţi [ de] cât de minunat se completau unul pe altul şi [ de] cum puteau acţiona, după voinţă şi ocazie, cu bunăvoinţă sau asprime”. /

„Bisericile rătăciţilor şi mai ales ale arienilor stăpâneau avuţii de necrezut”, p. 101. Vorbeşte aşadar de existenţa mai mult biserici eretice în timpul domniei Sfântului Justinian şi de ereticii arieni şi în sec. 6 d. Hr. / Sfântul Justin confiscă averile ereticilor din imperiu, p. 103. / „Monoteiştii din Frigia s-au închis în bisericile lor, au dat în grabă foc acestor locaşuri şi au pierit fără nicio socoteală”, p. 103. Astfel avem mărturie despre existenţa unor eretici care nu mărturiseau Treimea şi care, după cum spune autorul, s-au sinucis în masă, dându-şi foc în interiorul locaşurilor lor de cult. /

Cf. n. 23, p. 103, arienii au dispărut din imperiu ca organizaţie eretică abia spre începutul secolului al 7-lea d. Hr./ Samarinenii s-au declarat, mulţi dintre ei, creştini, ca să scape de persecuţia imperială sau au devenit manihei sau politeişti, p. 103./ Au fost chinuiţi din poruncă imperială şi elinii păgâni şi mulţi s-au făcut creştini cu forţa. Însă erau creştini numai de formă, spune autorul, p. 105./

Sfântul Justinian dă o lege împotriva homosexualităţii, p. 105, în timp ce trece la persecutarea în masă a ereticilor din imperiu. Cei care erau homosexuali sau se presupunea că sunt „îi purta în [ formaţie de n.n.] doi pe uliţe, după ce le tăia mai întâi părţile ruşinoase” [ adică sexul n.n.], p. 105./

Odată cu persecutarea ereticilor şi a homosexualilor din imperiu au fost persecutaţi şi astrologii, p. 105./ Astrologii primeau drept pedeapsă dacă erau depistaţi: „lovituri la spate cu nemiluita şi-i purta în doi, pe cămile, prin toată cetatea”, p. 105./ Din cauza persecutării lor mulţi fugeau departe sau treceau pe teritoriul popoarelor păgâne din afara jurisdicţiei imperiului, p. 105./

„mulţi dintre noi am socotit totdeauna că Justinian şi Teodora nu-s oameni, ci duhuri necurate, sau, cum zic poeţii : vârcolaci sorbitori de sânge [ adică vampiri]”, p. 109. Caracterizările sale sunt greţoase la culme, dar, asta este evidenţă scriptică pe care falsificatorul memoriei Sfântului Justinian ne-o dă./

O altă poveste satanică, ticluită de către autorul nostru: „Cică mama lui Justinian a povestit unor rude că el nu-i feciorul soţului ei Sabbatius sau a unui bărbat oarecare. Când pregătea zămislirea lui a venit lângă dânsa un duh nevăzut [ vrea să spună că a venit la ea un demon n.n.], care a făcut-o să simtă farmecul împreunării dintre bărbat şi femeie şi apoi a pierit fără urmă, ca în visuri” [ adică a fost făcut Sfântul Justinian cu diavolul, asta spune ura lui Procopie!], p. 111. Însă fraza de mai sus ne arată faptul că Procopie avea crezuri păgâne, cum este acesta al presupusei împreunări sexuale dintre femeie şi demoni. Astfel se observă, că pe timp ce se derulează evenimentele descrise în carte, Procopie ne pune în faţă o demonizare şi minimalizare a Sfântului Justinian din ce în ce mai ridicolă./

După ce a făcut din Sfântul Justinian un om rău şi un criminal, autorul începe să construiască, să fantazeze despre o presupusă latură ocultă, demonică a persoanei sale. Astfel, unii din însoţitorii săi îl vedeau având „un chip ciudat din lumea duhurilor”, p. 111./ Şi autorul continuă să ne spună că mergea foarte repede, ba uneori nu i se mai vedea capul şi după un timp acesta revenea la loc, p. 111./ Altul povestea cum că „stătea lângă dânsul şi vedea cum chipul lui Justinian se făcea deodată o carne urâcioasă, fără sprâncene, fără ochi la locul lor şi nici un alt semn să-l poţi cunoaşte [ adică se schimba demonic la înfăţişarea feţei, devenea cu totul altul n.n.]; apoi treptat lua din nou chip de om”, p. 111./

Descrierile de mai sus ne fac să credem că avem de-a face cu oameni posedaţi de către demoni, dacă autorii care au vorbit despre el în acest mod, bineînţeles, sunt reali, şi că ei vedeau lucruri contrar adevăratei feţe şi realităţi interioare şi exterioare a persoanei Sfântului Justinian. Există numeroase cazuri în istorie în care ereticii şi păgânii, vedea, sub influenţă demonică, pe Sfinţii Bisericii, drept nişte închipuiri demonice şi nişte oameni răi, ascunşi şi perfizi, pentru ca aceştia să nu vină la pocăinţă prin cuvintele şi exemplul Sfinţilor. În loc să se vadă pe ei, adâncul păcatelor lor, cei păcătoşi vedea pe Sfinţi drept nişte monştri şi se temeau să se apropie de ei.

E cinstit şi autorul odată, pentru că spune că mărturiile despre demonizarea lui sau despre latura sa ocultă sunt relatări ale altora, p. 111./Cf. n. 18, p. 111, numele întreg al Sfântului Justinian era : Flavius Petrus Sabbatius Iustinianus. /

Pr. Dorin.

Invitaţie la conferinţă în cadrul Academiei Române [ Bucureşti, 5-6 martie 2008]

vultur-in-zbor.jpg

Buna ziua,

Am gasit pe Internet blogul dvs. si am placerea de a va trimite o invitatie la o conferinta internationala pe care o organizam sub egida Academiei Romane, in martie 2008. Informatii suplimentare in documentele atasate [infra, în original].

Download this file

V-as fi foarte recunoscatoare daca ati populariza informatii despre conferinta noastra printre cunoscuti, interesati de subiect sau pe diverse bloguri.

Cu deosebita consideratie,

Valentina Pricopie – organizator eveniment

Valentina PRICOPIE
Doctor in Comunicare
Manager Virtual Finance

tel: 0040 722 36 17 63

valentina_pricopie@yahoo.fr

************

ACADEMIA ROMÂNĂ

INSTITUTUL DE ISTORIE ŞI TEORIE LITERARĂ

„G. CĂLINESCU”

76117, Bucureşti, Casa Academiei, Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5

Tel./Fax: 40–1–3188106 / 2023

e-mail: instcalinescu@yahoo.com

Stimata Doamna / Stimate Domn,

Avem onoarea de a va invita in perioada 5-6 Martie 2008 la Conferinta internationala „O istorie posibila a vietii literare postbelice in sud-estul Europei. Concepte, evenimente, destine„, in cadrul careia vor fi prezentate rezultatele cercetarii „Perioada 1945 – 1965 in cultura romana„, realizat de Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu”.

Proiectul urmareste intelegerea istoriei culturale si abordarea literaturii romane in spiritul cercetarii ce se desfasoara astazi in marile universitati europene si americane. Beneficiind de nuantele introduse in dezbaterea critica de abordari contemporane precum feminismul, critica culturala, analiza discursului, analiza receptarii, studierea actiunii simbolice a centrelor de putere, istoria ideilor si mentalitatilor, ne propunem contextualizarea politica si interdisciplinara a fenomenului cultural romanesc din anii 1945-1965. Consideram ca aceasta perspectiva de lucru focalizata pe modul in care se articuleaza ideile estetice, filosofice si ideologice in perioada studiata este de natura sa reliefeze istoricitatea si evolutia fenomenului artistic in ansamblul sau, constituind astfel o alternativa la abordarile necontingente, predominant estetice, ale culturii romane.

Tematicile abordate sunt: Fenomenul epurarilor, Fenomenul „crizismului”, Proletcultism si realism socialist, Contestarea modernitatii. Actele Conferintei se publica in aprilie 2008.

Contam pe prezenta dumneavoastra la Conferinta noastra din martie, in cadrul careia sa ne impartasiti din experienta pe care ati dobandit-o in acest domeniu. Va solicitam pana in data de 10 februarie 2008 sa ne comunicati un titlu si un rezumat pentru comunicarea dumneavoastra care vor fi introduse pe site-ul conferintei si in programul final.

Informatii suplimentare (program complet al comunicarilor, loc de desfasurare, acces etc.) va vor fi transmise prin e-mail inainte de conferinta.

Cu deosebita consideratie,

Echipa de proiect

””””””””””””””””””””””””””””””””””’

Pr. Dorin.

“Istoria secretă” a lui Procopius de Cezareea: un exemplu elocvent de falsificare a istoriei datorită ranchiunilor personale [2]

o-alta-vaza.jpg

Procopius de Cezareea, Istoria secretă, apărută în ed. Scriptores Byzantini, vol. VIII, ediţie critică, cu introducere şi traducere de H. Mihăescu, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1972, 263 p.

Odată cu pagina 69 apar în prim-plan răzvrătiţii. Aceştia „şi-au lăsat plete…[şi] nu-şi mai tundeau părul ca ceilalţi romani [ a se vedea de aici că „bizantinii” se numeau pe ei înşişi romani şi nu „bizantini” n.n]. Nu-şi rădeau mustăţile şi barba, ci ţineau să fie cât mai păroşi, întocmai ca perşii. Îşi tăiau părul numai în partea dinaintea capului, până la tâmple, iar în partea dindărăt îl lăsau să atârne cât de lung, fără niciun temei, ca masageţii. De aceea şi noul obicei se mai numea şi <modă hunică>”, p. 69. /

Răzvrătiţii aveau haine mai presus de starea lor socială şi puteau să şi le procure prin activităţi ilegale, p. 69-71./ „Mânecile tunicilor până la cot erau înguste de tot, iar de acolo în sus, până la umeri, se lărgeau peste măsură”, p. 71. Aşa vor avea îmbrăcămintea şi lorzii englezi mai târziu./Aceşti răzvrătiţi prădau noaptea pe cei avuţi, p. 71 şi pe unii dintre cei prădaţi îi ucideau, cf. Ibidem/

În p. 71 apare precizarea că răzvrătiţii erau, o parte, din partida albaştrilor. Cealaltă parte a albaştrilor, care nu se răzvrăteau, e categoristă şi ea de către autor ca făcând parte din rândul huliganilor, p. 71./ „fărădelegea neluată în seamă se lăţeşte mereu şi nu cunoaşte margini”, p. 71./ Crimele şi vandalismul se extind şi ziua. Verzii sau mai bine zis presupuşii verzi, erau măcelăriţi cu martori, p. 73./ Autorul încearcă să demonizeze, să umbrească la culme perioada istorică a domniei Sfântului Justinian cel Mare şi de aceea accentua atrocităţi reale sau imaginare.

„Se spune că o mulţime de femei au fost silite de sclavii lor să facă ceea ce nu doreau”, p. 75. Multe femei măritate şi tinere se culcă de nevoie cu albaştrii răzvrătiţi, p. 75./

Autorul îl caracterizează pe Sfântul Justinian cel Mare drept un om mândru, care îi ajută, care e de partea răsculaţilor, p. 75./ Descrierea Sfântului Justinian de către autorul nostru: „Era de statură mijlocie, nici mare, nici prea scund, ci măsurat; nu slab, ci mai degrabă cărnos, cu faţa rotundă, bine făcut şi cu obraji îmbujoraţi, chiar după ce ajuna [postea negru, fără mâncare şi fără apă n.n.] două zile de-a rândul”, p. 79. Astfel şi atentatorul postum la memoria Sfântului Justinian, recunoaşte că împăratul Constantinopolului era un om postitor, şi, implicit, un om credincios.

Însă, ca să îşi arate răutatea faţă de el, Procopie îl aseamănă cu împăratul roman persecutor Domiţian [81-96 d. Hr.] la răutate, p. 79, ceea ce nu e adevărat. /

Şi pentru ca răutatea lui Procopie să aibă contur şi să înţelegem modul în care a falsificat profilul uman şi istoric al Sfântului Justinian, redăm tot pasajul caracteriologic pe care acesta i-l face: „Omul era răutăcios şi pornit, aş zice, un smintit nărăvaş, care nu spunea niciodată adevărul când vorbea cu cineva; ci cuvântul şi fapta erau întotdeauna urmarea unor gânduri viclene; dar lesne cădea pradă celor care voiau să-l înşele.

Stăruia în el un amestec de prostie şi de răutate…Deci împăratul acesta era un viclean, prefăcut, sucit, întunecat la minte, făţarnic, nestăpânit, totdeauna gata să-şi ascundă gândurile; vărsa lacrimi, dar nu de bucurie sau de durere, ci le potrivea după nevoile clipei în care se găsea, minţea fără încetare, nu la întâmplare…

Părăsea repede hotărârile şi jurămintele luate…Şovăielnic cu prietenii, aspru cu duşmanii, pătimaş, înflăcărat în ucideri şi de pofta de averi, certăreţ şi uşuratic peste măsură; mereu pornit la rele şi lipsit de înţelegere pentru bine, gata să pună la cale şi să facă josnicii, şi copleşit numai când auzea de faptele bune”, p. 77-81. Asta înseamnă să urăşti cu patimă, excesiv pe cineva: să minţi despre el cu neruşinare, împotriva tuturor evidenţelor. Astfel, unul dintre marii împăraţi romei şi unul din marii Sfinţi împăraţi ai Ortodoxiei apare, în ochii duşmanului său, ca un om bolnav, ca un impostor, ca un netrebnic.

Injuriile la adresa sa continuă şi în p. 81, dar m-am scârbit. După cum spune şi traducătorul român, în n. 24, p. 81 Sfântul Justinian a fost „făcut răspunzător pentru toate”./ În p. 83, Procopie se declară membru al partidei verzilor. / În p. 83, autorul spune că Sfântul Justinian „n-avea niciodată bani, dar nici nu lăsa pe careva dintre supuşii lui să aibă”./

Cf. n. 2, p. 83: „Meseria de actriţă apărea de-a dreptul compromiţătoare pentru o femeie tânără” în secolul al VI-lea creştin. Începe atacul la adresa împărătesei Teodora. Împărăteasa avea două surori, pe Comito şi Anastasia, ea fiind a doua dintre ele. Toate trei erau actriţe de circ, pentru că tatăl lor Acacius era paznic la animalele unui circ, p. 83-85./ Teodora e prezentată de către autorul nostru drept o curvă ordinară încă de foarte tânără, p. 85: „se împreuna cu haimanalele, cu o poftă vrednică de un bărbat, şi mai ales cu sclavii care îşi însoţeau stăpânii la teatru”, p. 85./ Autorul spune faptul, că la un moment dat s-a prostituat şi într-un bordel, p. 85./

Autorul caracterizează însă pe drept prostituţia drept „o îndeletnicire împotriva firii”, p. 85./Împărăteasa Teodora a ajuns încă din tinereţe „târfa care bate uliţele” pentru că ” era foarte plăcută şi glumeaţă” şi de aceea s-a făcut repede cunoscută, p. 85./

Şi acum începe tirada nestăpânită de caracterizări, împotriva împărătesei Teodora: „Femeia nu avea niciun pic de ruşine şi nimeni nu a văzut-o vreodată în încurcătură [ ştia să pună la cale planuri n.n.], ci făptuia, fără şovăială, lucrurile cele mai necinstite; era aşa făcută, încât, chiar bătută şi pălmuită, glumea şi râdea în hohote [ insinuează faptul că era sadomasochistă n.n.] , şi-şi ridica haina, dinainte sau din spate, ca să arate celor de faţă goliciunea trupului şi tot ce trebuia să rămână tăinuit şi ferit de privirile bărbaţilor [adică era şi exhibiţionistă n. n.].

De iubiţi[i ei n.n.] îşi bătea joc, lăsându-se în moleşeala dulce a dragostei şi folosind mereu meşteşuguri de unire cu bărbatul [diverse poziţii sexuale şi jocuri erotice n.n.], încât izbutea să înlănţuie pentru totdeauna sufletele [ să facă să se îndrăgostească de ea n.n.] doritoare de desfătare; însă nu se lăsa dusă de niciunul dintre ei, ci impotrivă îi subjuga pe toţi cu glume şi râsete plăcute şi prindea în mreje moi, cu seamă, pe cei mai slabi din fire [care se excită mai repede n.n.] şi mai tineri.

Nimeni n-o întrecea în pofta pentru dragoste [ în apetitul pentru a face sex n.n.], căci mergea la ospeţe cu 10 tineri deodată şi chiar mai mulţi, aflaţi în culmea puterii trupeşti şi bine înzestraţi pentru iubire şi până dimineaţă se culca cu toţi mesenii [ adică era adepta sexului în grup n.n.]; iar după ce-i istovea pe toţi, se ducea la sclavii lor, care se întâmpla să fie în număr de 30; se unea cu fiecare din ei şi tot nu se sătura de această patimă [ adică era o maniacă sexual. Autorul duce fantasticul povestirii la cote delirante, după cum se poate observa n.n.].

Odată a mers în casa unor oameni de vază şi în timpul chefului, sub ochii tuturor mesenilor, a sărit pe masă, şi-a ridicat în grabă poalele hainelor şi n-a şovăit să-şi arate nurii desfrâului. Lucra cu trei orificii [ adică vaginal, oral şi anal n.n.], dar era mâhnită şi învinuia firea că nu i-a găurit ceva mai mult, [adică] şi sânii, spre a avea la îndemână încă un meşteşug de unire cu bărbaţii.

Mereu ajungea însărcinată, dar folosea tot felul de iscusinţe [ medicamente avortive n.n.] şi izbutea să nimicească repede rodul iubirii [ nou copil din pântece n.n.]. De multe ori se dezbrăca în mijlocul teatrului, în faţa poporului întreg, şi rămânea goală, lăsându-şi doar o centură în jurul părţilor ruşinoase [ a sexului n.n.] şi pe sâni. […] Izbutea să alunge din inimile celorlalţi [care o vedeau goală n.n.] orice urmă de ruşine.

De multe ori se dezbrăca şi ieşea pe scenă în mijlocul judecătorilor, aplecându-se înainte sau scoţând în afara partea dindărăt a trupului. […] Cu atâta lipsă de sfială îşi bătea joc de trupul ei, încât părea că are mădularul ruşinii [sexul ei n.n.] în gură şi nu în locul lăsat de fire, ca la celelalte femei.

Cei care o încercau [ care se culca cu ea n.n.] vedeau numaidecât că împreunările se făceau împotriva firii [ adică dorea un sex cu perversiuni n.n.] ; iar oamenii cumsecade [adică familişti n.n.] se dădeau la o parte când o întâlneau prin târg sau se întorceau repede îndărăt ca să nu se atingă de hainele muierii şi să pară că s-au mânjit de această fărădelege.”, p. 85-87.

Deci, dacă Sfântul Justinian e descris ca un parşiv şi ca un scelerat, împărăteasa Teodora e descrisă ca o maniacă sexual ce se foloseşte abuziv de orice bărbat pe care îl întâlneşte în cale. Adică împărăteasa e descrisă ca o alta Semiramidă sau Messalină şi, dacă aţi dori să faceţi comparaţie între mărturiile istorice, falsificate sau nu, despre cele trei împărătese, veţi găsi foarte multe asemănări, ceea ce ne face să credem că Procopie a vrut să dea istoriei o prostituată abjectă din cale-afară, cum erau celelalte două împărătese păgâne.

De la caracterizările fantezist sexuale despre Teodora se trece la caracterul său: „se purta întotdeauna ca o scorpie”, alături de colegele sale de meserie, adică cu alte prostituate, şi „hrănea în sufletul ei numai pizmă şi ură”, p. 89./ O exagerare cu adevărat suprarealistă: „diavolul a mânjit toate locurile din lume cu desfrâul Teodorei”, p. 89./

Despre îndrăgostirea Sfântului Justinian de împărăteasa Teodora: „s-a îndrăgostit…cu o patimă nemaipomenită, şi a păstrat-o mai întâi ca ţiitoare [ femeie cu care trăia ilegal, fiind necăsătorit cu ea n.n.], măcar că o ridicase la treapta de patriciană [adică îi dăduse grad de nobleţe la curtea sa imperială n.n.]”, p. 89. /

Pr. Dorin.