“Istoria secretă” a lui Procopius de Cezareea: un exemplu elocvent de falsificare a istoriei datorită ranchiunilor personale [3]

Procopius de Cezareea, Istoria secretă, apărută în ed. Scriptores Byzantini, vol. VIII, ediţie critică, cu introducere şi traducere de H. Mihăescu, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1972, 263 p.

Hypatios e ucis în miezul zilei în Biserica Sfânta Sofia, p. 89./ Era un om de vază al imperiului, p. 89/ Teodot va sta „tot timpul ascuns într-o Biserică şi a trăit aşa până la capătul vieţii”, p. 89. O nouă mărturie despre dreptul de azil pe care îl acorda Biserica./ Răzvrătiţii încep să se liniştească, dar fac lucrurile pe ascuns, p. p. 89/

„lui Justinian îi slujeau toţi cu multă frică, deoarece era mereu pornit [spre rău, se înţelege n.n.] şi tulbura din temelie toate rânduielile şi le întorcea pe dos”, p. p. 93/ „Iustinian şi Teodora au căpătat domnia cu trei zile înainte de sărbătoarea Paştilor, când nimeni n-are voie să primească prieteni sau să facă urări de fericire. Câteva zile mai târziu Iustin a murit de boală, după o domnie de 9 ani, şi au rămas stăpâni numai Justinian şi Teodora”, p. 93. Autorul insinuează faptul că Sfântul Justinian a ajuns la domnie în mod ocult, într-un moment neprielnic pentru o astfel de festivitate de instalare, adică în Săptămâna Sfintelor Patimi, unde nu se primea în audienţă şi nici nu se primeau mesaje de felicitare./

Autorul spune că Sfântul Justinian nu avea habar de ceea ce făcea soţia lui, p. 93/ Cf. n. 49, p. 93, Lupicina = femeie uşoară, pe când Eufimia = femeie de bună reputaţie./ Cf. n. 51, p. 93, legea imperială care interzicea căsătoria cu o artistă de teatru a fost dată de către Sfântul Constantin cel Mare [ 306-337]. Însă legea fusese abrogată de către împăratul Justin, spune autorul, ca Sfântul Justinian să o poată lua de soţie pe Teodora, adică pe ţiitoarea sa, p. 93./

Sfântul Justinian ajunge împărat al Imperiului Roman de Răsărit la data de 4 aprilie 527, în palatul din Constantinopol, în faţa demnitarilor civili şi ecleziastici şi a reprezentanţilor armatei. Împăratul Justin moare la 1 august 527, pe când împărăteasa Eufimia, soţia lui Justin, murise cu ceva timp înainte, cf. n. 53, p. 93.

În p. 93, Procopie spune că poporul îşi dorea ca împărăteasa imperiului să fie „o fecioară curată” şi cu „sânii dârzi”./Iar se aminteşte despre avorturile Teodorei, p. 95/ Dar, autorul recunoaşte, că nimeni nu s-a opus venirii la domnia imperiului a Sfântului Justinian, p. 95./

Cf. n. 11, p. 95, împărăteasa Teodora s-a născut în jurul anului 497 d. Hr. şi a ajuns împărăteasă în 527, murind la data de 28 iunie 548, la circa 50 de ani. Mozaicul din Biserica Sfântului Vitalie a fost executat în jurul anului 545./

Portretul fizic al împărătesei Teodora: „Teodora avea o înfăţişare plăcută şi frumoasă, statură măruntă şi faţa puţin cam palidă, dar nu prea mult, şi o privire totdeauna sălbatică şi pătrunzătoare”, p. 95/ O altă exagerare de zile mari: „pentru a povesti toate cele trăite de ea în teatru [ de împărăteasa Teodora n.n.] nu ne-ar ajunge o întreagă veşnicie”, p. 95./

În p. 97, autorul spune că Sfântul Justinian şi soţia sa „au dezbinat pe creştini”. / Cf. n. 17, p. 97, W. Schubart, Justinian and Theodora, München, 1943, p. 43: „Fără îndoială ei erau conştienţi [ de] cât de minunat se completau unul pe altul şi [ de] cum puteau acţiona, după voinţă şi ocazie, cu bunăvoinţă sau asprime”. /

„Bisericile rătăciţilor şi mai ales ale arienilor stăpâneau avuţii de necrezut”, p. 101. Vorbeşte aşadar de existenţa mai mult biserici eretice în timpul domniei Sfântului Justinian şi de ereticii arieni şi în sec. 6 d. Hr. / Sfântul Justin confiscă averile ereticilor din imperiu, p. 103. / „Monoteiştii din Frigia s-au închis în bisericile lor, au dat în grabă foc acestor locaşuri şi au pierit fără nicio socoteală”, p. 103. Astfel avem mărturie despre existenţa unor eretici care nu mărturiseau Treimea şi care, după cum spune autorul, s-au sinucis în masă, dându-şi foc în interiorul locaşurilor lor de cult. /

Cf. n. 23, p. 103, arienii au dispărut din imperiu ca organizaţie eretică abia spre începutul secolului al 7-lea d. Hr./ Samarinenii s-au declarat, mulţi dintre ei, creştini, ca să scape de persecuţia imperială sau au devenit manihei sau politeişti, p. 103./ Au fost chinuiţi din poruncă imperială şi elinii păgâni şi mulţi s-au făcut creştini cu forţa. Însă erau creştini numai de formă, spune autorul, p. 105./

Sfântul Justinian dă o lege împotriva homosexualităţii, p. 105, în timp ce trece la persecutarea în masă a ereticilor din imperiu. Cei care erau homosexuali sau se presupunea că sunt „îi purta în [ formaţie de n.n.] doi pe uliţe, după ce le tăia mai întâi părţile ruşinoase” [ adică sexul n.n.], p. 105./

Odată cu persecutarea ereticilor şi a homosexualilor din imperiu au fost persecutaţi şi astrologii, p. 105./ Astrologii primeau drept pedeapsă dacă erau depistaţi: „lovituri la spate cu nemiluita şi-i purta în doi, pe cămile, prin toată cetatea”, p. 105./ Din cauza persecutării lor mulţi fugeau departe sau treceau pe teritoriul popoarelor păgâne din afara jurisdicţiei imperiului, p. 105./

„mulţi dintre noi am socotit totdeauna că Justinian şi Teodora nu-s oameni, ci duhuri necurate, sau, cum zic poeţii : vârcolaci sorbitori de sânge [ adică vampiri]”, p. 109. Caracterizările sale sunt greţoase la culme, dar, asta este evidenţă scriptică pe care falsificatorul memoriei Sfântului Justinian ne-o dă./

O altă poveste satanică, ticluită de către autorul nostru: „Cică mama lui Justinian a povestit unor rude că el nu-i feciorul soţului ei Sabbatius sau a unui bărbat oarecare. Când pregătea zămislirea lui a venit lângă dânsa un duh nevăzut [ vrea să spună că a venit la ea un demon n.n.], care a făcut-o să simtă farmecul împreunării dintre bărbat şi femeie şi apoi a pierit fără urmă, ca în visuri” [ adică a fost făcut Sfântul Justinian cu diavolul, asta spune ura lui Procopie!], p. 111. Însă fraza de mai sus ne arată faptul că Procopie avea crezuri păgâne, cum este acesta al presupusei împreunări sexuale dintre femeie şi demoni. Astfel se observă, că pe timp ce se derulează evenimentele descrise în carte, Procopie ne pune în faţă o demonizare şi minimalizare a Sfântului Justinian din ce în ce mai ridicolă./

După ce a făcut din Sfântul Justinian un om rău şi un criminal, autorul începe să construiască, să fantazeze despre o presupusă latură ocultă, demonică a persoanei sale. Astfel, unii din însoţitorii săi îl vedeau având „un chip ciudat din lumea duhurilor”, p. 111./ Şi autorul continuă să ne spună că mergea foarte repede, ba uneori nu i se mai vedea capul şi după un timp acesta revenea la loc, p. 111./ Altul povestea cum că „stătea lângă dânsul şi vedea cum chipul lui Justinian se făcea deodată o carne urâcioasă, fără sprâncene, fără ochi la locul lor şi nici un alt semn să-l poţi cunoaşte [ adică se schimba demonic la înfăţişarea feţei, devenea cu totul altul n.n.]; apoi treptat lua din nou chip de om”, p. 111./

Descrierile de mai sus ne fac să credem că avem de-a face cu oameni posedaţi de către demoni, dacă autorii care au vorbit despre el în acest mod, bineînţeles, sunt reali, şi că ei vedeau lucruri contrar adevăratei feţe şi realităţi interioare şi exterioare a persoanei Sfântului Justinian. Există numeroase cazuri în istorie în care ereticii şi păgânii, vedea, sub influenţă demonică, pe Sfinţii Bisericii, drept nişte închipuiri demonice şi nişte oameni răi, ascunşi şi perfizi, pentru ca aceştia să nu vină la pocăinţă prin cuvintele şi exemplul Sfinţilor. În loc să se vadă pe ei, adâncul păcatelor lor, cei păcătoşi vedea pe Sfinţi drept nişte monştri şi se temeau să se apropie de ei.

E cinstit şi autorul odată, pentru că spune că mărturiile despre demonizarea lui sau despre latura sa ocultă sunt relatări ale altora, p. 111./Cf. n. 18, p. 111, numele întreg al Sfântului Justinian era : Flavius Petrus Sabbatius Iustinianus. /

Pr. Dorin.