Activitate derutantă
Să înţelegi imediat sensurile lucrurilor dintr-o mare de date elementare e ca atunci când, gripat fiind, simţi peste tot numai mirosuri rele şi deloc mirosuri bune, iar tu vrei să scoţi din această mare de nocivitate doar aerul curat, pur. A gândi despre lucruri, despre tot felul de lucruri într-un timp foarte scurt, se transformă, în fiinţa celor care te receptează, într-un exerciţiu derutant. Cum poate să facă atâtea lucruri atât de repede? Ce eforturi face ca să poată gândi atât de multe soluţii? Te loveşti de aceste întrebări, puse sau nepuse, în fiinţa oamenilor neînvăţaţi cu rodarea continuă a minţii.
Însă gândirea nu e deloc o activitate derutantă dacă se înţelege că e un continuu de foarte mulţi ani. Mintea se specializează într-o progresie imprevizibilă, mânată de harul lui Dumnezeu, atunci când te laşi pătruns de voia Lui şi împlineşti poruncile Sale. Nici tu nu ştii cum ajungi să faci atât de multe conexiuni câte faci. Sau să vezi detaliile pe care le vezi. Însă, atunci când harul lui Dumnezeu te conduce, mintea trece, depăşeşte orice logică rudimentară, ajunge la intuiţii debusolante pentru omul comun, ca să nu mai vorbim de mintea umplută de lumina lui Dumnezeu, în vedere dumnezeiască, care e o mare de taine şi de minuni negrăite.
Ca să ai o activitate în flux continuu a minţii tale trebuie să începi din copilărie. Trebuie să înmagazinezi tot felul de cunoştinţe, de abilităţi, de munci…care par să nu aibă nicio conexiune între ele, dar, la un moment dat, totul se uneşte în fiinţa ta. Această unire inexplicabil de profundă a enorm de multe date înmagazinate de către noi reprezintă o cale de înţelegere a adâncului fără fund care suntem.
E o cale către noi, care nu ne epuizează înţelegerea personală. Dacă ne-am înţelege la modul absolut şi nu ar mai fi nicio taină, nicio necunoaştere în viaţa noastră, cu adevărat, am fi nefericiţi, pentru că nu am mai avea sens în viaţă. Intuirea sensurilor, înţelegerea lor niciodată epuizabilă, se concentrează în căutarea noastră plină de dor ca să ne împlinim la modul personal. Căutăm pe Cineva mereu, Care să ne satisfacă toate neînţelegerile, să ne umple viaţa cu fericire.
Dacă nu îl căutăm pe Dumnezeu, singura sursă de împlinire totală a vieţii noastre, căutăm motive secundare de împlinire, care ne satisfac pe moment dar apoi ne duc în unghere care ne fac să ne fie silă de noi. Ca să nu ajungem aici, experienţa ortodoxă ne propune privegherea la gândurile care intră în mintea noastră, care este o activitate perplexantă pentru cine stă în afara ei. Adică trebuie să ne privim gândurile şi sentimentele şi pornirile care intră în noi şi să judecăm dacă sunt bune sau rele, dacă sunt de la Dumnezeu sau de la demoni.
La început e un exerciţiu extrem de greu, dar, mai târziu, devine o realitate comună fiinţei noastre. Şi astfel, ajungem să răspundem la întrebarea: Cum poate să facă atâtea lucruri un om duhovnicesc, într-un atât de puţin timp? Simplu: fiind împăcat cu sine şi având experienţă îndelungată în a face conexiuni şi despărţiri între gânduri, poate să dea soluţii imediate. Cei care se încurcă în nevederea soluţiilor se încurcă în propria lor stare de orbire duhovnicească, în patimile lor. Atunci când ajungi să desparţi patimile de gândurile simple, de sensuri, gândeşti foarte uşor lucrurile.
Cum aşa?! Dăm exemple! Pâinea e pentru mâncat şi pentru Sfânta Euharistie şi pentru nimic altceva. Trupul nostru trebuie păstrat în sănătatea lui firească, fără a-l obosi sau a-l stoarce de vlagă la nesfârşit. Soţia e iubita şi persoana care ne străbate toată fiinţa noastră şi nu un obiect sexual sau un animal de povară. Cartea e pentru înţelepţire, scrisul e pentru cunoaşterea de sine, banii sunt pentru un trai decent, hainele acoperă trupul şi ne sugerează demnitatea etc.
Dacă luăm lucrurile în simplitatea lor, adică dacă le despărţim de patimile care ne strică vederea, putem trăi foarte liniştiţi interior. Dacă trăim după îndemnul conştiinţei şi după îndemnul harului din inima noastră, trăim bine şi gândim derutant, perplexant pentru alţii. Pentru că, dacă stai în ritmul slujbelor, al rugăciunii, al postului, al citirilor şi discuţiilor duhovniceşti trupul şi sufletul ţi se fac uşoare, permeabile, fiind purtate de Dumnezeu spre înţelegeri din ce în ce mai dumnezeieşti. Trebuie numai să te conformezi cât mai deplin ritmului duhovnicesc al Bisericii ca să simţi care este adevăratul tău mod de a gândi, de a simţi, de a te exprima.
Pr. Dorin.