Un subiect fierbinte

cu-ochi-fierbinti.jpg

Cel mai fierbinte subiect posibil rămâne tot adevărul vieţii interioare. Cel puţin pentru mine. Oricât aş dori (dacă aş dori) să mă satur cu ştiri, politică, emisiuni uşurele şi articole asemenea de pe bloguri, nu ajung decât să obosesc degeaba, doar cu sentimentul că am înţeles iarăşi inutilitatea unor lucruri.

Televizorul meu a început să semene cu o cascadă de imagini fără nicio raţiune. Mi se pare mai degrabă că mă uit la un film mut sau la nişte instantanee contemporane fără cap şi coadă, decât la nişte producţii cu fir logic. Privit îndelung, ecranul se transformă într-un murmur ininteligibil. Sunt ceasuri în care pot să caut mult şi bine ceva la care să mă uit şi să nu găsesc în ruptul capului. Pe toate posturile.

Nu ştiu cât de involută să socotesc această presă, această medie care traduce nevoia de odihnă şi de bună-dispoziţie a populaţiei exclusiv prin nevoie de păcat, de răutate ieftină, de glume proaste şi foarte proaste, aventuri şi distracţii fără niciun chichirez, show-uri anemice şi talk-show-uri în care polemica are doar antrenamentul stridenţei de cort şi al violenţei verbale care sincopează argumentul.

Nu cred că lumea a început să înnebunească sau să se prostească incorigibil, nici că am atins deja un prag al decadenţei atât de drastic, încât să nu mai ai cu ce să-i mai satisfaci pe oameni, decât cu fantezii demente, scandaluri lamentabile şi prostii fără sfârşit.

Presa ne prezintă imaginea nefalsificată a realităţii, ba chiar abrutizată şi mai mult. Ne vinde înapoi ceea ce trăim, cu o ironie crudă. Şi i se pare un titlu de glorie şi vrea aplauze pentru asta. Pentru fidelitatea cu care a redat ceea ce ştim şi noi, apăsând pe pedala care te doare, care te nevrozează sau care te sufocă cel mai rău. Zilnic, fără pauze.

Prin ceea ce face şi prin felul cum o face, nu numai că nu reuşeşte să imprime dinamism şi culoare realităţii (oricare ar fi această culoare), ci doar să sape răni psihologice şi duhovniceşti în inima ta, să pună kilograme de sare pe iritarea ta, pe neodihna şi zbuciumul care ar fi cerut cauterizare, nu extrapolare.

Banalul şi răutatea, acordate la maxim, nu conservă o imagine fidelă a realităţii, aşa cum ni se propune, ci denigrează sensul vieţii, până la a nu mai înţelege nimic bun din el. În capcana aceasta cad foarte uşor cei tineri dar nu numai ei, ci şi oameni de toate vârstele şi de toate condiţiile.

Aşa încât obosesc de atâta scurgere lentă a unor imagini sau cuvinte care nu vor să spună nimic, ci doar să pară că au şi ele dreptul să existe şi profesioniştii să mănânce o pâine împreună cu patronii. M-am săturat de ideea de market întâlnită la tot pasul, supărătoare la culme mai ales acolo unde aş fi vrut enorm să găsesc expresia sinceră a trăirii şi a gândirii.

Un subiect fierbinte rămâne deci tot acela care vorbeşte despre adevăruri adânci ale sufletului, despre Dumnezeu, despre viaţa spirituală, despre înţelepciune, blândeţe, cuviinţă, înţelegere. În schimb, subiectele cu cuţite şi topoare sunt reci de tot. Nu cool, ci doar necrozat de reci.

Psa. Gianina.

1 2