ochii-care-privesc-cum-sunt.jpg

Inexorabil! Ca toţi oamenii de geniu, Gică Marţafoi cocoşează întreaga audienţă. Nici nu cred că poate fi vorba de audienţă când Gică îşi scrie blogul pe nerăsuflate, fără crudităţi şi cu bere solvabilă. Sau, atunci când devine pedant şi lugubru de genial, parcă simţi în jur o mireasmă de cavou peren. Şi asta, pentru că el exploatează latura genială a diletantismului. Atunci când îi pute gura a luciditate, undeva, o droaie de demoni îi fac vânt spre a fi acid cu realitatea, necondescendent cu nimeni şi necopt, în definitiv, cu tot ceea ce înseamnă stupefacţie.

Neţărmurită compasiune pentru cel care nu ştie că puţina cunoaştere îngâmfă! O candoare plină de bucurie pentru cel care foloseşte cuvintele precum ambreiajul, fără să ştie când începe viteza care trebuie! Însă, e vai şi amar, când încerci să fii acolo unde nu eşti şi …devii genial. O genialitate ruptă din schizofrenie. O superbie deloc galantă. O năucitoare viaţă, care, numai pentru că iese din comun e băgată în seamă, dar nu pentru că are valoare.

Cu siguranţă Gică Marţafoi va rămâne. Într-o descriere stereotipă, aş putea spune, că a rămas deja…E greu de definit cum va fi receptat acest titan al onlineului diletantist atunci când ochii fioroşi ai emoţiei vor veni spre el. Ochii emoţiei te disecă. Te scarmănă de inteligenţă…pentru a te arunca la coş…

Ce deşartă glorie! Pentru un timp primăvăratic ca acesta, să te gândeşti la Gică Marţafoi e o adevărată lecţie de curaj. Ceea ce e detestabil e şi de-ne-uitat. Când mi-a scris ultima scrisoare şi-a cerut scuze că nu i-am interpretat foarte bine manierele belicoase de a pune problema. Însă nu acesta era defectul diletant! Diletantismul lui constă tocmai în aceea că îşi mumifică sentimentele pentru ca mai apoi să le porţioneze, în cuvinte calpe, în faţa unui public locvace.

Dacă eşti locvace…poţi manipula un public fluid. Posesor de cunoştinţe stereotipe, el poate să îmi spună că atacul la idee este o caracterizare a persoanei. Fie, îi pot spune eu. Adică sunt de acord că nu mă poate înţelege, cum nici eu nu îl înţeleg. Şi de ce nu l-aş înţelege?! Pentru că el e genial şi poartă acest blazon cu un diletantism rar.

De obicei, când pui prea multe întrebări…îţi răspunde Gică. El este arhicunoscătorul care nu îşi solicită deloc mintea, pentru că deja le ştie pe toate. Toate lucrurile sunt aranjate. Dacă îţi vine să gândeşti, intri pe pagina lui Marţafoi şi vezi cunoaşterea la ea acasă, un fel de lac verde cu nuferi, cu vreo trei pupeze şi ghirlande roşii.

Că tot veni vorba…De fiecare dată când vine primăvara se desprimăvărează. Nu se poate să se reîntomnească ceva, ci toate se descleiază, se dezmorţesc, revin la viaţă. Acum, în această vreme, când toate prind o altă viaţă, numai Marţafoi e trist şi cântă a dor de ducă.

Puţin respect pentru cei aparte! Unii sunt mai aparte decât noi şi nu trebuie să îi ignorăm! Dacă nu înţelegeţi nimic din ignorare, trebuie să ştiţi că între iubire şi ură stă şi multă indiferenţă. Am vrut să nu fiu indiferent faţă de Gică, chiar dacă deferenţa faţă de el naşte acreală.

Pr. Dorin.

 

Did you like this? Share it: