ce-e-peren-si-ce-e-perisabil.jpg

Exist…şi nimic mai mult. Adică exist…şi şomez, sunt o nulitate. Exist şi nu îmi pasă mai mult. Cât ar fi trebuit să îmi pese ca să fie… mult şi cât să fie… mai mult decât mult? Dacă e mult e la polul opus al lui nimic? Cum de folosim o negaţie lângă o existenţă în surplus pentru ca să arătăm că existenţa există? De ce trebuie să negăm existenţa ca să gândim că există?

Nu vreau nimic mai mult decât atât. Vreau cât mi s-a dat. De ce nu vreau mai mult? Pentru că eu consider că de atâţi bani am nevoie. Ceva mai mult ar înseamna ceva care nu mi s-ar potrivi. Ceea ce ţi se potriveşte este destul. Destul de mult e prea mult. Însă nu prea mult…arată că încă nu am ajuns la ceea ce eu numesc multul convenabil, satisfăcător pentru mine.

Nu iubesc nimic mai mult decât pe El. Nu iubesc cu termeni de comparaţie. De unde să îmi dau seama dacă e mai mare o iubire sau mai mică? Ce o face să fie mai mică şi de ce nu e şi mai mică şi mai mare în acelaşi timp, adică să aibă indici ondulatorii?

Şi cu toate astea vorbim despre iubirea pentru Dumnezeu ca despre o iubire care nu are termeni de comparaţie, deci ca despre o iubire mare. Iubirea mare, paradoxal, nu e iubirea pe care nu o poţi uita ci e iubirea în care te uiţi şi tu, pentru că devii una cu ea. Şi dacă devii una cu ea, mai poţi să vorbeşti distant despre dragoste?

Poţi fi distant faţă de boală când nu o ai. Când o ai în tine boala vorbeşte despre sine din tine. Nu vreau nimic mai mult decât să scap de boală înseamnă vreau doar atât: remedierea bolii din fiinţa mea. Însă nimic mai mult înseamnă nimic mai puţin. Nu vreau nimic mai mult decât să ajung la ea = nu vreau mai puţin să ajung la ea. Ce neg atunci prin mai mult şi ce afirm prin mai puţin? Prin mai mult neg că aş dori pe altcineva şi afirm că o doresc numai pe ea iar prin mai puţin afirm că toate lucrurile pe care le-aş vedea nu ar fi mai importante decât soţia mea.

E un semn de generozitate să îl activezi în mod constant pe „nimic mai mult”. Dar e şi un semn de prioritate. Când ştii că nu vrei nimic mai mult decât să îţi faci datoria atunci stai între nişte limite alese personal.

Nimic mai mult şi…nimic nu trebuie să coste atât de mult. Datorie de conştiinţă vs. vânzare de sine. Când gândeşti pe om ca un obiect care are preţ atunci îi negi conştiinţa lui „nimic mai mult”. Nu vreau decât să îmi apăr ţara, credinţa, limba…şi nimic mai mult. Ştiu ceea ce trebuie să fac şi nu vreau… nimic mai mult. Nu aştept nimic mai mult de la alţii. Când aştepţi ceva mai mult fără ca să dai mult aştepţi în mod ilegal.

Însă nimic nu e prea mult când Dumnezeu ne cere să împlinim voia Sa. Nimic nu e prea mult pentru că voia Lui înseamnă a primi mult.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: