Rugăciune de umilinţă către Domnul nostru Iisus Hristos

biserica-ortodoxa-in-america.jpg

Doamne, Dumnezeul milostivirilor şi al îndurărilor, Dumnezeul iubirii de oameni, Care umpli de neţărmurită milă pe tot omul care vine la Tine cu pocăinţă, nu mă lăsa în afara milei Tale nici pe mine nevrednicul slujitorul Tău ci fă să fie în mine voia Ta, Iubitorule de oameni!

Pe mine cel prea netrebnic să-l vadă preastrălucită faţa Ta! Pe mine cel preaspurcat să-l vadă ochii Tăi prealuminoşi, Stăpâne! Căci acolo unde Tu priveşti este frumuseţe, e bucurie şi veselie, e zi neînserată şi unde se fuge de Tine e abis de fărădelege, chin şi suferinţă cumplită.

Dă mie, Doamne, mie, păcătosului, să vad bucuria milei Tale! Dă-mi mie să mă desfăt de cuvintele Tale şi să aflu în Tine bucuria mea zilnică. Dă-mi să îmi văd păcatele mele cele multe şi să mi le plâng pe ele, că la Tine pocăinţa e ca pâinea şi tânguirea e ca ziua de sărbătoare.

Nu mă lăsa deşert, Stăpâne Doamne, pe mine, cel care am flămânzit după voia Ta şi m-ai umplut de râvna casei Tale. Pe mine, care m-ai îmbrăcat cu veşmânt luminat ca zăpada şi m-ai pus peste cele înalte, ca să Îţi slujesc Ţie. Umple de bucurie şi de înţelepciune inima mea ca să Îţi cânte Ţie.

Ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu, diavolul: iată cum a căzut şi cum e secătuit de putere, acum să îi luăm viaţa, ci Sfinţii Tăi, Doamne, să se bucure de mine şi întru milostivirea Ta să mă umplu de binecuvântare. Fă-mă viu pe mine cel mort prin fărădelegi! Fă-mă viu pe mine cel mort prin trândăvie! Dă-mi vedere mie celui întunecat cu desfrânarea! Dă-mi mâini, mie, celui bolnav de nemilostivire!

Căci Tu înveţi pe om să vadă căile cele drepte şi Tu aduci lumină în mintea în care foiesc mulţime de gânduri. Odată, într-o clipă, tu aduci pace acolo unde era război şi faci minuni mari şi negrăie, căci Te arăţi pe Tine ca Domn şi Stăpân al vieţii noastre. Şi când Tu vrei se biruieşte rânduiala firii. Când Tu vrei toate se fac noi, toate se fac puternice, mâinile cele slăbănogite se înalţă şi te binecuvintează iar picioarele cele slabe devin sprintene şi saltă în căile Tale.

Fiindcă Tu eşti Dumnezeu puternic în faptă şi în cuvânt. Tu eşti plinătatea tuturor. Ţie Îţi slujesc cu cutremur preamărit Puterile cele cereşti şi de Tine se cutremură toată firea. Cine poate să stea în faţa Ta, Iubitorule de oameni, dacă Tu vrei să iei viaţa omului? Şi cine poate să stea şi să vorbească în faţa Ta, când Tu copleşeşti orice cuvânt şi îl faci să fie de-a pururi tăcere?

Numai Tu, cu mila Ta cea prea mare, poţi să faci să prisosească iertarea Ta asupra păcatelor noastre celor cumplite. Tu poţi să strici fărădelegea şi să redai iarăşi viaţă, celor care cad la Tine cu pocăinţă, din adâncul sufletului.

De aceea, Doamne, Doamne cel preabun, Cel prea milostiv, Doamne, Dumnezeul îndurărilor şi al iubirii de oameni, miluieşte pe robul Tău care se roagă Ţie şi arată-i lui calea pe care să meargă. Căci dacă Tu îi vei arăta mila Ta el se va bucura cu bucurie mare şi dacă Tu îl vei milui cu adevărat va fi fericit. Fiindcă Tu eşti fericirea lui.

Umple Doamne, inima mea de bucuria milei Tale, Cel care eşti prealăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Stăpâne, ca inima mea să Te preaslăvească acum şi în toţi vecii. Amin!

Pr. Dorin

Greutatea inimii

zbuciumare.jpg

Câteodată ai impresia că lumea te apasă pe umeri cu toată greutatea ei. Ţi se pare că toate luminile s e sting pentru tine, că oamenii din jurul tău au ieşit cu toţii din raza umanităţii şi a prieteniei, că toate zâmbetele s-au eclipsat şi uşile se închid toate sec, ca o palmă.

Ţi se pare că blocurile în care se retrag şi se închid oamenii sunt culmea absurdului, că nici Eugen Ionescu sau Brecht nu puteau să imagineze ceva mai absurd decât cele ce vezi tu cu ochii tăi în jur.

Şi cu toate acestea, lucrurile nu sunt precum crezi. Ceea ce ţi se întâmplă este în acelaşi timp real şi ireal. E ireal, pentru că în în ceea ce simţi, în negura de pe inima ta îşi bagă zgura diavolul, care vrea să te întristezi mai mult decât trebuie şi să ajungi la deznădejde. Şi e real, pentru că Dumnezeu te lasă să te vezi cât eşti de slab, de neputincios.

Dacă ţi-ai făcut o imagine bună despre tine însuţi, dacă obişnuieşti să-ţi faci, stări ca acestea vin să te scuture de ea, te dau cu capul de pereţii realităţii, ai adevărului despre tine însuţi, ca să cunoşti că nu eşti nimic fără harul lui Dumnezeu şi nu e cazul să te pudrezi cu norii părerii de sine.

E greu totuşi în asemenea momente să păstrezi calea de mijloc, calea smereniei, să nu te laşi înecat în mlaştina gândurilor negre, necredincioase, dar să şi înţelegi iconomia care se petrece cu tine. Căci atunci când noi ne credem mai suferinzi, atunci e Dumnezeu mai aproape. Singurătatea, durerea şi suferinţa sunt trimise ca să te smerească, să-ţi aduci aminte ce eşti şi cine eşti: pământ eşti şi în pământ vei merge.

Dacă crezi că eşti mai mult decât atât, vine iarăşi vremea care să-ţi amintească cât de mult greşeşti.

Psa. Gianina.

Însemnări pentru tine

 crucea-e-scara-cerului.png

Când te închini simţi puterea crucii Domnului în trupul tău. Simţi cum El te acoperă cu puterea slavei Sale.

Când ierţi simţi că inima ţi se înmoaie. O inimă miloasă este o inimă care ştie să îmbrăţişeze cu bunătate.

Postul este întotdeauna supleţe. Postul aduce gingăşia inimii.

Dacă vrei să faci odată linişte în mintea ta, începe să te rogi. Rugăciunea este liniştire a minţii şi a trupului, e punere în ordine a ta.

Când nu ştii ce să alegi, lasă pe Dumnezeu să aleagă pentru tine.

Când vrei să te răzbuni gândeşte-te câte ţi-a dat ţie Dumnezeu prin oameni, câte daruri nemeritate.

 Nu trebuie să spui cine eşti, trebuie să laşi să fii descoperit de către alţii. Iar dacă nimeni nu te vede trebuie să faci puţină lumină în jurul tău, căci cei care trebuie să te cunoască vor veni la tine.

Dacă cuvintele nu îţi sunt ascultate înseamnă că nu trebuiau încredinţate acestor urechi. Sau, nu a venit timpul înţelegerii lor.

De ce să te frămânţi asupra unor lucruri puerile şi să pierzi din vedere marile lucruri ale liniştirii?! Liniştirea cu Dumnezeu desfiinţează grija.

Rolul candelei este acela de a ţine inima ta plină de foc pentru Domnul. Sfânta Icoană e uşa ta spre veşnicie. Trebuie să deschizi cu mintea cuvintele Scripturii şi înţelegerea celor din Biserică pentru ca să ai gânduri înalte.

Pr. Dorin.

Adevăruri din inimă

o-biserica-de-paste.jpg

E drept să fii bun. E drept să fii bun cu cel care nu e bun cu sine, cu cel care nu îşi dă seama că păcatul e o sinucidere. E drept să fii bun pentru că Dumnezeu a fost Cel mai bun cu noi. Şi cum să nu fie cel mai bun dintre toţi când El ne-a ridicat pe noi din moarte tocmai când noi eram urâţi, decăzuţi şi nu frumoşi?!

E drept să vorbim în termenii iubirii între noi. Căci nu există iubire mai mare, decât aceea pe care Hristos Dumnezeu ne-a învăţat-o: aceea de a ne pune sufletul pentru prietenul nostru.

Dreptatea nu e o vorbă! Dreptatea e dragoste. E drept să te iubesc pe tine, pentru că Dumnezeu ne iubeşte fără ca noi să fi făcut ceva. Şi dacă El ne iubeşte atunci şi eu trebuie să iubesc pe aproapele meu.

Chiar dacă nu ştiu ce este iubirea mă rog să o învăţ. Chiar dacă nu ştiu care îmi este aproapele şi cum trebuie să îl văd pe el, mă rog să îl văd ca iubit. Trebuie să îl văd ca iubit pentru ca să mă umplu de Cel iubit.

Cum eşti Tu, Doamne, iubire atât de mare pentru noi, Frumuseţea lumii?! Căci noi nu Te ştiam dar Tu ne doreai. Şi când ne-ai dat să Te cunoaştem pe Tine, ne-ai dat să fim şi cu Tine, pentru că a cunoaşte înseamnă a fi împreună cu Cel cunoscut.

Şi atunci când strig către Tine, Tu eşti în mine, eşti aproape de mine, cu mine, Dragostea mea…Şi eşti aproape de tot cel ce strigă către Tine. Trebuie numai să strig ca să Te simt şi mai viu în viaţa mea. Strig şi eşti, pentru că mereu ai fost.

Rugăciunea nu înseamnă absenţa relaţiei dintre mine şi Tine ci prezenţa Ta în faţa mea. Te strig pentru că Te simt cu mine. Te strig pentru că Te am cu mine. Te strig pentru că Te doresc cu mine. Te strig pentru că eşti aici. Nu Te strig pentru că eşti departe, ci pentru că eşti prea aproape. Şi pe cât eşti mai aproape, pe atât, Domnul meu, Te strig şi cad înaintea Ta în smerenie.

M-ai învăţat că nu pot să exist fără Tine. M-ai învăţat dulcea dependenţă de Tine. Păcatul meu nu este numai rana mea, ci şi moartea mea faţă de Tine. De aceea atunci când ies din moartea păcatului prin slaba mea pocăinţă, Tu eşti lumina care îmi alină rănile şi îmi dă să zâmbesc, să fiu viu.

N-aş putea zâmbi dacă Tu nu m-ai iubi. Şi nu m-ai putea iubi dacă nu m-ai ierta. Iar Tu mă ierţi, pe mine, păcătosul, Iubite Doamne, de toate păcatele mele şi mă ridici ca să Îţi strig Ţie cântare de biruinţă. Şi când mă ridic din moartea păcatului meu, înţeleg că iertarea este iubire şi că inima mea trebuie să ierte ca să fie blândă şi bună.

Dacă eu nu mă ridic, eu nu mă bucur. Şi dacă nu mă bucur cred că trăiesc într-o lume rece, coruptă şi plină de fărădelege. Însă, dacă mă ridic din moartea mea şi sunt plin de zâmbetul harului Tău, atunci eu sunt plin de har, sunt plin de frumuseţe, sunt plin de milostivire, pentru că sunt plin de zâmbetul slavei Tale.

Da, sunt plin de frumuseţea Ta când Îţi mulţumesc! Când nu Îţi mulţumesc sunt plin numai de mine şi atunci sunt orb. Când sunt mulţumitor faţă de Tine nu mă văd ci numai Tu eşti prezenţa care mă ocupi. Şi e atât de frumos, incomparabil de frumos, ca să fiu ocupat de slava Ta, pe cât e de trist să fiu orb cu mine însumi.

Tu faci din inima mea un altar frumos. Tu faci din viaţa mea un rai. Tu faci din mine, cel atât de rănit de moarte, o înviere. Şi nu ştiu cum să Îţi mulţumesc pentru atâta nesperată frumuseţe! Nu îmi găsesc niciodată cuvintele, ci stau numai cu inima deschisă, plină de mulţumire, ca o candelă în faţa Ta. Numai arzându-mi inima simt că stau, aşa, pe muteşte, şi sunt mulţumire.

Pr. Dorin.

Supermarketurile: adevăraţii falsificatori ai preţurilor

lacrima-in-care-sta-frumusetea.jpg

Un articol în Ziua, 11 februarie 2008, semnat de Cezar Ioan.

Fragment:

„Am sa va dau ca exemplu ce se intampla cu pretul laptelui”, afirma recent presedintele Agrostar, Stefan Nicola, care a condus o serie de discutii cu Ministerul Agriculturii pe aceasta tema. „Producatorii vand laptele catre procesatori, in medie (spun medie, pentru ca pretul oscileaza intre 0,5 RON si 1,1 RON/litru), cu 0,8 RON lei/litrul. Pretul este unul mic, comparativ cu restul Europei.

De pe poarta procesatorului, litrul de lapte nu pleaca cu mai mult de 1,5 RON/litru, iar noi il gasim in galantarele supermarketurilor si la preturi de 4 RON/litru. Noi, consumatorii, trebuie sa platim, pentru ca acum nu avem de ales”, afirma el.

Stefan Nicolae a mai anuntat ca „fermierii din Romania sunt pregatiti sa declanseze in curand proteste, daca situatia in care se afla acum nu se schimba”, pichetand principalele supermarketuri din Romania sau mergand chiar pana la Bruxelles, daca in tara nu sunt ascultati.

„Am ajuns sa importam pana si patrunjel sau marar. Gasim in supermarketuri astfel de produse importante. Deja am pierdut controlul. Mancam din import, in conditiile in care circa 80% dintre produsele alimentare sunt importate”, sustine presedintele Agrostar.

Pr. Dorin.

Despre teologia dogmatică cu teologul reformat Emil Brunner [4]

relatie.jpg

Emil Brunner, The Christian Doctrine of God, Dogmatics, vol. 1, translated by Olive Wyon, Ed. The Westminster Press, Philadelphia, SUA, 1949, p. 361.

Toma d’Aquino are ca maestru pe Sfântul Dionisie Areopagitul, dar introduce în Summa sa ideea de cauzalitate, p. 130./ Luther a regăsit ideea de Nume al lui Dumnezeu, care reprezintă revelarea de Sine ce creează comuniunea, p. 131./ Brunner crede că Ioan Calvin a avut o puternică tendinţă de a se înclina spre Sfântul Augustin, tocmai de aceea îi reproşează mult mai puţin platonismul acestuia decât Luther, p. 131. Ideea că Sfântul Augustin e promotorul filosofiei lui Platon credem că e una dintre multele afirmaţii gratuite ale istoriei. Atâta timp cât Augustin dorea să se dezbare de tot ceea ce fusese ca filosof, cum putem să îl acuzăm tocmai de ceea ce nu îi mai plăcea să fie?/

Rom. 1, 19 vorbeşte despre cunoaşterea naturală a lui Dumnezeu. De aici rezultă următoarele: 1: revelaţia în lume este o realitate; 2. teologia naturală, ca o posibilitate legitimă, nu există; 3 teologia naturală ca fapt empiric, ca ceva ce ţine de natura omului natural este înţeleasă ambiguu, p. 134./

„Omul păcătos este responsabil pentru păcatul său, fiindcă în revelaţia în creaţie este dată posibilitatea ca el să-L cunoască pe Dumnezeu. El este responsabil pentru idolatria sa; el este avnapolo,ghtoj, fără scuze. Astfel, în acord cu învăţătura biblică, doctrina revelaţiei generale devine în mod actual o antropologie. Responsabilitatea umană se bazează pe revelaţia generală”, p. 134. Responsabilitatea umană ţine de revelaţia naturală şi de cea supranaturală în acelaşi timp şi nu cred că putem avea de-a face cu o antropologie reală pe baza revelaţiei generale, ci doar cu una incipientă./

„Calitatea care îl face pe om să fie uman vine din revelarea în creaţie/lume, din relaţia pe care Dumnezeu a stabilit-o între om şi Creator. Existenţa responsabilă este existenţa omului în opoziţie/contrast cu orice altă creatură, adică existenţa ca persoană. Deşi om păcătos el nu încetează să fie o persoană responsabilă. Acesta este responsabil ca existenţă personală, care îşi are fundamentul în creaţie şi care nu poate fi pierdută”, p. 134-135./

Brunner crede că şi Barth a ajuns la aceeaşi concluzie ca şi el în ceea ce priveşte persoana umană ca persoană responsabilă. Chipul lui Dumnezeu din om înseamnă că este o existenţă responsabilă, p. 135./Pentru Barth, Tu-ul relaţional cu Creatorul este baza unui tu-relaţional cu aproapele, p. 135./ Citând Dogmatica lui Barth, vol. 3, 1, p. 224, autorul spune că Barth a afirmat că nu putem pierde chipul lui Dumnezeu din noi, p. 135./

„Căderea [omului în păcat] nu înseamnă că omul şi-a pierdut responsabilitatea, ci că a pierdut înţelegerea dreptei sale responsabilităţi şi vieţuirea în acord cu această responsabilitate. Păcatul, departe de a elimina responsabilitatea, şi deci aceste vestigii ale chipului lui Dumnezeu, este, dimpotrivă, o mărturie a responsabilităţii voite de Dumnezeu, căci iluzia păcătoasă a idolatriei este o mărturie că Dumnezeu S-a revelat în lume. Imaginile idolatre ale omului…îl acuză pe om, fiindcă el nu a aflat altă posibilitate de cunoaştere a lui Dumnezeu. De aceea păcatul care face idoli este afară de revelarea Sa în lume”, p. 135.

Mizând numai pe responsabilitate, dar nu şi pe cunoaşterea lui Dumnezeu, pe dorul de El, pe tânjirea după El, autorul nostru face din chip doar amprenta unei conştiinţe morale dar nu o aspiraţie ontologică spre îndumnezeire. Adică omul lui Brunner merge numai pe trebuie dar nu şi pe a fi ceea ce trebuie. Pentru că nu putem fi responsabili fără să ştim care e sensul responsabilităţii şi anume conformarea noastră cu Dumnezeu, îndumnezeirea, sfinţirea noastră. /

Dumnezeu Se revelează pe Sine ca Domn de la început, cf. Ieş. 20, 2, apud Idem., p. 137./ Dumnezeu nu spune nimic despre natura Sa, p. 137. /”De aceea, doctrina teologică despre Dumnezeu, nu trebuie să debuteze cu efortul de a crea o definiţie abstractă despre natura lui Dumnezeu, ci cu această revelare maiestuoasă: Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău„, p. 137.

Pr. Dorin.