modernitate.jpg

Un drum cu metroul, cu tramvaiul sau cu maşina prin Bucureşti poate să fie uneori aproape insuportabil. Oamenii îşi înţeleg atât de greu rostul de a fi sociabili şi de a se comporta civilizat între concetăţenii lor, încât te întrebi în ce lume trăieşte fiecare şi de ce e atât de incomensurabil de greu să te porţi normal, omeneşte.

E o problemă de care oricine se loveşte în mod cotidian, nu facem nicio filozofie, nici nu spunem nimic din ceea ce nu ştie toată lumea. Câteodată mă mir că mai avem totuşi atâta suportabilitate, după ce suntem obligaţi să mergem ore în şir ca oile înghesuiţi în maşini, în trafic, după ce ascultăm înjurături, muzică de toate felurile, de multe ori foarte stresantă (de la manele la hard-rock), fără ca cei care o ascultă să se sinchisească de nervii celorlalţi, după ce fiecare se simte înghesuit, lovit, împins, insultat, de multe ori chiar în mod gratuit, fără să fi fost nevoie de asemenea manifestări ale celor care încalcă toate normele de bun-simţ fără scrupule.

Dacă oamenii ar fi puţin mai atenţi şi mai sensibili la nevoile celuilalt, cu siguranţă că şi ei înşişi s-ar simţi mai bine şi cu toţii am călători mai confortabil. Însă călătoria prin Bucureşti te face, dacă nu te controlezi, un sac de nervi, te stresează şi poate să devină un fel de infern cotidian pe care trebuie să-l parcurgi cu răbdare.

Ceea ce nu e uşor, pentru că uneori nebunia pare să nu aibă limite, pare să nu se mai sfârşească. Dacă scapi de unul care te împinge, dai de altul care îţi fumează în ochi, dacă pleacă o doamnă care îţi bagă poşeta spaţioasă în coaste, fără jenă, vine altul care tuşeşte lângă tine sau se sprijină, aproape, de tine sau vorbeşte măscări în urechea ta. Asta dacă nu se apropie o anumită minoritate – fără discriminare! – care înţelege la modul propriu şi nu figurat că trebuie să se taie distanţele între oameni.

Însă cel mai scandalos mi se pare, mie personal, felul în care oamenii înţeleg, femei şi bărbaţi deopotrivă, să se folosească de propriul gabarit pentru a-i exclude pe alţii, mai puţin dotaţi cu kilograme în plus, din competiţia spaţiului de consumat. Mi-e aproape jenă să vorbesc despre asta, dar nu pot să mă abţin, pentru că am văzut nu de puţine ori femei împingând cu sânii proeminenţi pe cei pe care doreau să îi dea la o parte, precum şi bărbaţi care recurg la exact aceeaşi strategie, folosind însă o burtă sau un trup mătăhălos, cu care se ating gingaş de cei nedoriţi din jur, făcându-i să le cedeze mai mult loc sau să se depărteze cu totul.

Am simţit astăzi, pe deasupra, că se apropie căldura, că s-a dus frigul iernii şi a început deja să se simtă amestecul de mirosuri, parfumuri plus mai puţin parfumuri, exalate de purtătorii lor. Nimic nu te protejează de asemenea lucruri, de parfumuri tari şi nedorite, de mirosuri de ţigară, de muzici demente, de gesturi scandaloase – fie că te vizează, te ating la propriu, fie că nu – ale celor care nu înţeleg că şi alţii au libertatea să nu suporte ceea ce lor le place.

Nu ştiu cum s-ar putea eticheta asemenea manifestări sociale (mai bine anti-sociale!) sau cum s-ar putea numi un astfel de gen de discriminare, un astfel de comportament care te scârbeşte cu totul, care îţi taie apetitul şi buna-dispoziţie. Şi nu ştiu nici cine ar putea să ia măsuri sau în ce fel.

Şi încă un lucru: între atâtea motive de stres şi de nervozitate, nu ştiu cum mai au unii timp să se streseze că văd din când în când o reverendă sau o barbă mare sau o fustă lungă sau un batic pe cap. Serios: dacă mai ai timp de o asemenea dezbatere, ori eşti de pe altă planetă, ori ai Mercedes şi girofaruri şi te doare în ambreaj. Sau ai ceva de împărţit cu oamenii credincioşi, care preferă să meargă îmbrăcaţi decent, într-o lume schimonosită de aberaţii comportamentale.

Oricum ar fi, fericiţi tot nu circulăm prin lume… Poate doar lăuntric şi nevăzuţi de nimeni, unii dintre noi, să mai fie în stare de acest maraton duhovnicesc.

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: