Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Ziua îndrăgostiţilor: o zi a vedetismelor

pantocrator.jpg

Dacă iubeşti nu ai nevoie de o zi, de una singură, în care să îi spui prietenei sau soţiei că o iubeşti. Iubirea se mărturiseşte zilnic, la orice oră, dacă ştii să faci acest lucru cu delicateţe. Numai că în această zi, dacă suferi de vedetism, faci ceva de paradă ca să îţi arăţi dragostea. Eu ştiu, aduci un buchet cât toate zilele de flori, comanzi o masă cât trei sferturi din salariul tău, te urci pe bloc sau pe casă şi arunci cu petale de trandafir sau te urci pe macara ca să vină televiziunea să îţi filmeze declaraţia de dragoste.

Vedetizarea dragostei de ziua îndrăgostiţilor ţine de media şi de vandabilitatea zilei. Se vând bine hainele, florile, băuturile, bijuteriile…şi comercianţii au nevoie de oameni care să creadă în exprimarea dragostei, într-un mod special, pe 14 februarie, ca să aibă un profit gras.

Ziua aceasta, pentru noi, nu are conotaţii religioase. Este o zi de împrumut, pliată artificial pe modul nostru de-a fi, mai ales în cadrul segmentului foarte tânăr al populaţiei. E un trend care vizează relaţiile pasagere şi tocmai pentru acest motiv nu are prea mare onestitate. Însă e o zi inventată pentru a predispune la relaţii şi tocmai de aceea poate că prinde la cei foarte tineri, care au nevoie de afectivitate şi de încredere şi nimeni nu le-o dă.

Urmăream ieri două cupluri de adolescenţi care citeau dintr-o singură revistă, dintr-o revistă pentru tineri, cocoţaţi pe o balustradă. Stăteau câte patru grămadă pe o revistă şi o citeau cu gura căscată. Bineînţeles citeau rubrica despre sex, în care o doamnă doctor îi învăţa cum se atinge plăcerea nu ştiu care. Şi mă uitam pe feţele lor, cum stăteau absorbiţi în faţa a două banalităţi, crezând că ei au nevoie să li se spună cum e dragostea, în loc să o descopere, ca relaţie şi ca posibilitate de comunicare, între ei.

Ziua de 14 februarie e o zi a vedetismelor, a gesturilor extravagante, care nu au nimic de-a face cu dragostea, pentru că am ideologizat sentimentele, ni s-au ideologizat, spunându-ni-se că sentimentele reale sunt între ultra-greţos şi super-hot. Nu ne mai plac sentimentele comune, gesturile comune, atingerile comune şi reale dintre noi pentru că mereu vrem gesturile ultraspeciale, care nu au nimic de-a face cu viaţa reală.

Şi atunci ce este ziua îndrăgostiţilor pentru mine? Un experiment al altora pe naivitatea mea. Mi se spune cum trebuie să arate dragostea şi când să iubesc. Mi se spune cum trebuie să arăt, ce să fac ca să iubesc sau să fiu văzut ca iubind. Însă iubirea nu are nevoie de gesturi ca să devină credibilă. Şi, mai ales, iubirea ţine de intimitate şi nu de o exhibare a ei în faţa tuturor.

Sărutul de faţă cu toţi, îmbrăţişatul lasciv pe stradă, ca să nu mai zic sexul de faţă cu alţii arată că nu mai avem lucruri fragile, delicate la care ţinem ci totul e considerat ca fiind de vânzare. Nu: dragostea nu e de vânzare! Dragostea se învaţă între el şi ea, e binele lor comun, e sensibilitatea şi atenţia unuia faţă de altul. Dacă vrem să iubim nu avem nevoie de o zi ci de o viaţă. Şi nicio viaţă nu e de ajuns ca să iubim, adică să-l înţelegem pe omul pe care îl iubim.

Relaţiile pasagere, care se consumă în păcat, nu rămân ca amintiri frumoase peste timp. Gesturile extravagante nu arată că avem o dragoste enormă pentru cineva ci că suntem frivoli şi vrem să epatăm. Dragostea îşi arată durabilitatea când e pusă în faţa alegerilor dramatice, când trebuie să alegi să stai cu persoana iubită chiar şi când ea a suferit un accident, când a avut un şoc psihic sau a dobândit o boală contagioasă.

Adevărata dragoste e o dragoste eroică, e o dragoste sfântă, care cere să vezi nobleţea în celălalt, care înseamnă să dai credit imens persoanei pe care o iubeşti, care înseamnă să admiri pe cel pe care îl descoperi mereu lângă tine ca inepuizabil. Nu ai nevoie de flori ca să iubeşti, nici de sex ca să fii înţeles, nici de gesturi extravagante ca să fii crezut! Eşti crezut dacă îl înveţi pe celălalt normalitatea ta, caracterul tău, dacă intri în viaţa celuilalt la modul în care nu mai poţi fi scos de nimic şi de nimeni din inima celuilalt.

De aceea nu trebuie să cerem foarte puţin de la iubirea noastră ci totul! Să cerem nu doar o zi de dragoste, ci să oferim garanţia dragostei o viaţă întreagă. Să dăm stabilitate dragostei, prin tot ceea ce facem, dacă vrem să ne bucurăm de normalitatea unei vieţi de îndrăgostit.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Previous

Eroi printre noi sau excesul de responsabilitate merită premiat, aplaudat şi urmat

Next

Valea plângerii

3 Comments

  1. Nicu Oros

    Un articol foarte bun. Felicitari.

  2. Mihaela Pana

    Frumos si profund!
    Doamne, ajuta!

  3. olga

    cred că în şcoală şi peste tot şi mereu cel mai bine ar fi să ne stră duim să gândim frumos. gândurile frumoase ne unesc cu Dumnezeu, da?
    mi-aduc mereu aminte o ştire de acum câţiva ani: un cântecul unui copil a adus pacea undeva unde era un război despre care s-a vorbit foarte mult. credeam că niciun om care a auzit acea ştire nu va mai putea fi vreodată rău. cred şi acum. cred şi că toţi oamenii vor fi buni. unde greşesc?

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén