Credibilitatea teologică

Am din ce în ce mai mult aversiune faţă de autorii de teologie care nu îmi arată, din punct de vedere genetic, pe texte, evoluţia ideilor lor. Doresc să văd înlănţuirea ideilor şi nu divagări de la temă sau conexiuni deconcertante. Vreau substanţa, în mod condensat, a porţiunii discutate şi nu preluări de idei neverificate. E drept că uneori trebuie să crezi în afirmaţii, în anumite afirmaţii care ţi se impun şi asupra cărora există un consens. Însă există multe alte afirmaţii care trebuie să le verifici dacă vrei să ştii cum arată textul.

Întâlnirea cu textul, la modul direct, ca o aplecare a unei gândiri smerite pe marginea lui mi-a fost întotdeauna iluminativă. Am observat adesea cât de simplu e textul şi cât de organic sunt înlănţuite lucrurile şi ce modificare de sens poate produce o exegeză care încurajează speculaţia. Derapajul speculativ vine din aceea că el profită de text pentru a-şi proba pre-cugetările. Însă, eu, care vreau să înţeleg textul, trebuie să aduc speculaţiile la origini, să le verific cu sensul real al textului şi să văd care este sensul manipulării din interpretări sau dacă există vreo manipulare.

Credibilitatea teologică cred că trebuie să reiasă din organicitatea cu care prezentăm geneza unei realităţi teologice. Ca să fii credibil astăzi în teologie trebuie să arăţi cum ai gândit pas cu pas lucrurile, cum ele au organicitate în modul tău de a le vedea. Ghidarea după sensurile textelor asupra cărora medităm e sursa credibilizării muncii noastre. Atâta timp cât prezinţi suplu şi organic o idee, care reiese din mai multe texte, pe atât facilitezi o întâlnire reală cu textele. Nu trebuie să forţăm textele ca să spună ceea ce vrem noi să spună, ci trebuie să le prezentăm în aşa fel, încât să indicăm realitatea lor plenară pentru cei care vor să le judece împreună cu noi şi să vadă cum am gândit pas cu pas lucrurile.

Credibilizarea muncii noastre are deci nevoie de transparenţă, de transparenţa şi supleţea întâlnirii cu textele. Transparenţa pe care eu o cer de la mine arată poziţia mea consecventă cu realitatea mea interioară. Transparenţa comentariului textual ţine de conştiinţa că vreau să clarific din punct de vedere teologic anumite texte pentru că ele fac parte din credinţa mea. Fac teologie pentru că vreau să îmi explic credinţa pe care o am şi nu pentru ca să o neg. Cei care mă citesc, mă citesc ca nişte credincioşi care vor să afle adevărul despre un aspect anume al credinţei lor care este şi credinţa mea. De aceea implicarea mea teologică, dorinţa mea de transparenţă şi de organicitate a mesajului ţine de dorinţa de a folosi, de a clarifica teologic pe cei care mă citesc şi în primul rând de a-mi clarifica mie însumi lucrurile.

Cu alte cuvinte nu pot fi credibil dacă nu sunt cel mai onest şi bine intenţionat cu putinţă atunci când cercetez o anume problematică teologică. Şi cercetez textele, le urmăresc, le redau înţelesul şi subliniez ceea ce rezultă din ele dar fără gândul că trebuie să le epuizez. Apoi pun afirmaţiile descoperite de mine în paralel cu alţi comentatori şi observ cum ne situăm fiecare. Primatul textului asupra speculaţiei care survolează pe deasupra textului se impune ca atare. Relaţia mea cu textul implică o relaţie de conştiinţă, pentru că mă situez în faţa lor ca un om al credinţei, care gândesc aceste texte în interiorul căutării mântuirii.

Cercetarea mea teologică nu este o reflecţie gratuită asupra unor texte sfinte ci o necesitate soteriologică. Mă interesează o anume problemă teologică pentru că mă interesează toate problemele teologice şi le privesc în organicitatea lor reală în fiinţa mea. Însă mă interesează o problemă teologică în aderenţa ei reală cu textele şi cu experienţa Bisericii.

E adevărat: un teolog ortodox trebuie să vadă textele Scripturii şi ale Sfinţilor prin prisma experienţei eclesiale directe. Gândim teologic asupra textelor sfinte în interiorul vieţii Bisericii şi al slujbelor ei, în interiorul dorinţei noastre de a ne curăţi de patimi şi de a ne sfinţi viaţa. Credibilitatea teologică trebuie să se fundamenteze pe înlănţuirea organică dintre cunoaşterea teologică şi experienţa duhovnicească. Trebuie să vezi textele sfinte prin harul lui Dumnezeu, să le simţi şi să le trăieşti ca pe comoara de taină a Bisericii şi să le explici altora cu smerenia că împarţi faguri de miere, viaţă cerească oamenilor.

Acolo unde există avântul soteriologic corect în cercetarea textelor există reverenţă faţă de înlănţuirea organică a învăţăturii tuturor Sfinţilor Bisericii. Munca teologică nu trebuie să încerce să pună de acord, din afară, pe Sfinţii lui Dumnezeu, ci trebuie să ne deschisă spre o înţelegere interioară a învăţăturilor tuturor Sfinţilor. Cunoaşterea teologică trebuie să ne coboare în experienţa directă a credinţei ortodoxe, în care să ne simţim fiii fideli ai Bisericii. Şi cred că în măsura în care suntem captaţi de simplitatea majestuoasă a tezaurului de credinţă, pe atât înţelegem cât de serioasă şi de sfântă e vocaţia teologilor. Întâlnirea reală cu Dumnezeu, întâlnirea reală cu Sfinţii şi cu modul de viaţă al Bisericii şi mărturisirea ei necenzurată este vocaţia simplă dar plină de măreţie a teologilor ortodocşi.

Pr. Dorin.