Consens pentru Serbia, cărţile mici, gripa şi preţurile mari

pescuit.jpg

1.

Cu excepţia UDMR-ului [ 27 de voturi?], peste 300 de voturi ale parlamentarilor români au spus NU! autointitulatei puteri de la Pristina. Premierul şi-a regăsit glasul astă seară, şi cred că e spre binele nostru! Suntem de partea celor care au aplaudat scrisoarea comună a celor două camere reunite.

2.

Am observat în librării, că trendul intelectualilor români din acest an sunt cărţile mici, făcute repede şi care se vând cu aproape… 30 de lei. Mi-a fost ruşine, ruşine de mine însumi pentru ruşinea pe care ar trebui să o aibă autorii [ un sentiment pe care mi-e greu să-l traduc], să cumpăr o carte de trei articole, care, puţin cam mult umflată, are câteva zeci de pagini iar pe pagină, 10-12 rânduri subţiate. Prea mulţi bani pentru o carte mică sau prea mare numele pentru ambiţia de a apărea, în ediţie minoră, cu o publicitate maximă.

Înţelegem ideea: să mai scriem ceva, ca să nu ne uite lumea! Sau: avem nevoie să mai scoatem ceva bani. Şi totuşi, să vină dumnealor cu o carte mică, fără să o creadă mică, dar să ne-o vândă ca plină de substanţă condensată, totuşi nu dă bine. De ce nu dă bine? Pentru că citim cartea şi o bifăm la categoria: scurtă e, dar mare îi e numele, şi altă dată nu mai cumpărăm alta.

3.

Gripa de anul ăsta a fost o zeamă lungă. A fost o gripă care se ţine de tine ca umbra. Am tratat-o cu toate ceaiurile şi tot nu vrea să plece. Poate că ar trebui să o punem într-o scrisoare şi să o trimitem şi pe asta în vreun deşert, în vreo peşteră, undeva, ca să nu se mai întoarcă.

Dar, ce mă fac, dacă gripa asta are… prietenie câinească? Am dat unui câine să mănânce şi apoi nu mai scăpam de el. Eu să plec, el după mine. L-am ameninţat, l-am gonit în chip şi fel, el după mine. Până la urmă s-a oprit, din senin, şi gata!… Poate că o să trimitem gripa în ceaşca lui Aladdin.

4.

O salată costă cât o pâine. Pâinea se mai scumpeşte încă cu 15% [ aşa e preconizat să fie]… Orice produs aş numi e tot de rău. Intrarea în Uniune nu ieftineşte, din păcate, ci mai mult te seacă la portofel. Te uiţi şi sunt tot mai puţini banii.

Cred că nu ne plac preţurile mici. Avem un fel de-a fi care ne trage spre …mare, mai mare. Poate că de aceea fiecare încearcă să se dea de mare, pentru că îl enervează că are sau că n-are bani.

Am răsfoit câteva cărţi cu apetenţă pentru utopie. Ideea maximalizării a ceva vine pe fondul de a da credibilitate unui lucru minor, care e prea prostuţ în sine. Când ştii că un lucru nu valorează cât costă îi măreşti preţul. Omul se uită la preţ şi crede că e de calitate şi…îl cumpără. Însă, constată acasă, că s-a înşelat.

De aceea prefer lucrurile care sunt ieftine pentru că sunt bune sau sunt scumpe pentru că sunt realmente de calitate. Însă nu îmi plac lucrurile scumpe…pentru că trebuie să fie scumpe. Acelea sunt pentru snobi, pentru bigoţii cumpărăturilor sau pentru risipitori.

Votez cu eleganţa!

Pr. Dorin.

Panta dintre real şi ireal

real-ireal.jpg

Drumul de la real la ireal nu e chiar atât de lung pe cât ar putea părea. De multe ori oamenii spun că nu cred în Dumnezeu, dar cred  în… ireal, în lucruri fantastice. Nu pot să înţeleg cum este gândirea lor şi cum stabilesc ei sursa acestui fantastic, incredibil, paranormal. Însă e sigur, pentru ei, că toate acestea există, că ele se manifestă, în mod evident, în realitate, chiar dacă nu se poate oferi explicaţia raţională a acestor fenomene.

De multe ori am crezut că vorbesc cu oameni raţionalişti, materialişti, atei şi am ajuns într-un târziu să constat că mă înşelam. Graniţa, pe care eu o cred foarte sigură între a fi raţionalist-materialist şi a fi om raţional-credincios (după definiţia filocalică a omului raţional, ca cel care este stăpân peste patimile sale) este străbătută de un culoar foarte larg unde se infiltrează cei care au o anumită viziune despre lumi spirituale sau lumi paralele.

Nenumăraţi inşi mărturisesc, chiar în viaţa de zi cu zi, experienţe inexplicabile. Le mărturisesc, fără însă a le cerceta profund cauzele, şi îşi formează concepţii extrem de multiple şi de bizare, ajungând, asemenea gnosticilor din vechime, la sincretisme şi osmoze a căror contabilizare devine dificilă, dacă nu imposibilă, la un moment dat.

Deşi s-ar părea că credinţa noastră în Dumnezeu se învecinează mai repede cu cei care au sensibilităţi la fenomene fantastico-paranormale (ba chiar suntem adesea asumaţi împreună cu aceştia în aceeaşi gaşcă de către cei care vor să ne persifleze acid), decât cu cei care au o filozofie pur materialistă, substanţialistă, adevărul e că cei care mărturisesc o credinţă într-o anumită formă de fantastic, sunt tot la fel de refractari la ideea de a crede într-un Sigur Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, ca şi ateii materialişti.

Ba chiar cele două tabere se pot înţelege cu mult mai bine între ele decât cu cei care cred în Dumnezeul Atotputernic şi Atoatecreator.

Panta dintre realitate şi imaginaţie, dintre realitate şi concepţii stranii, dintre realitate şi percepţii difuze sau şocante de ordin spiritual-paranormal, poate fi foarte alunecoasă. Nevoitotul ortodox are foarte mult de înfruntat această ecranare demonică a existenţei sale, încă de la primii paşi făcuţi în arena luptei duhovniceşti, această furtună magnetică nebună a demonilor care forţează derapajul său mental sau spiritual, de la dreapta credinţă şi nevoinţă.

Însă irealul de esenţă eretică, incredibilul demonic care se manifestă sub zeci şi sute de avataruri, de la spiritualism la credinţa în extratereştri şi de la erezie generalizată la prelest individual, irealul acesta care se metamorfozează perpetuu este cel mai generos găzduit de frenezia mediatică, care caută senzaţionalul şi face cu noi compromisul cotidian de a renunţa, câte puţin, la realitate, la bun simţ, la frumos, la adevăr, la ceea ce este întemeiat pe raţiune şi experienţă de multe veacuri.

Irealitatea intră sub multe aspecte în viaţa, în mintea şi inima noastră, de la irealismul politic şi civic, la fantasticul relaţiilor  interumane secătuite de non-sens, care sunt numai porţile prin care intră paranormalul în experienţa cotidianităţii, prin care se strecoară posibilitatea irealului în mintea tulburată şi în sufletul dezamăgit şi apăsat. 

Între irealul grotesc al politicii externe americane sau al vieţii politice româneşti măcinate de scandaluri, şi irealul spiritist sau ştiinţifico-fantastic este o legătură, oricât ar părea de neverosimilă. Pentru că este o legătură între păcatele noatre, ale tuturor, şi precaritatea spirituală pe care o contractăm prin ele, datorită căreia orizonturile noastre se denivelează, se parazitează duhovniceşte.

Horoscopul zilei sau o crimă bestială, adică minciuna supralicitată ca şi şocurile psihice, care penetrează la voltaj redus dar repetat organismul nostru spiritual, sunt şi una şi alta ireale, vicioase pentru stabilitatea mentală şi duhovnicească a fiinţei umane. Prima pentru că este doar un pandant imaginativ al unei şarlatanii, a doua pentru că se calcă în picioare orice urmă de principialitate şi de demnitate umană, ieşind astfel afară din realitatea pe care e în stare să o accepte conştiinţa.

Dezamăgirea în dragoste, pustiul singurătăţii sau al neînţelegerii pot să facă dintr-un om o persoană uşor influenţabilă, maltratabilă spiritual, o frunză în bătaia tuturor vânturilor, de care, dacă nu S-ar milostivi Dumnezeu ca s-o înţelepţească prin cineva sau prin ceva anume, s-ar putea alege cu uşurinţă praful.

Irealismul vieţii e aşadar, de multe ori, produsul unui pas făcut dincolo de suportabilitate. Când ne credem singuri şi părăsiţi de mâna lui Dumnezeu facem pasul acesta prăpăstios către extreme. Şi din nefericire, este vorba adesea chiar de un singur pas. Însă şi mâna lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare.

real-si-ireal.jpg

Psa. Gianina.

Mediul deschis, Kosovo, gardul şi piaţa ideilor

scari.jpg

1.

Sistemul online este un mediu deschis, gândit şi construit de unii ca deschis şi de alţii, folosit în mod nefast, ca ultra-privat. Cei care îl cred deschis, şi credem că va fi deschis, că va fi pe viitor, din ce în ce mai mult, o sumă gratuită a eforturilor multor contribuabili generoşi, nu au în cap ideea de copyright.

Dacă apare ceva în sistem online [ site şi blog] apare sub semnul gratuităţii şi trebuie să fie sub semnul gratuităţii, pentru că viziunea de ansamblu a comunicării curente cere asta. Restricţionismul este un concept învechit, arată o mentalitate improprie modului de a fi cablat la continuul electronic, la interconectivitate.

Ultra-privatul în sistem online e un non-sens pentru că iese din paradigma comunicării. E de la sine înţeles că ultra-privatul are interese financiare, de clan etc., tocmai de aceea introduce noi membrii pe diverse considerente. Însă, intrarea pe bază de plată într-un anume spaţiu al onlineului arată că e o transmutare finanţistă a vieţii curente în sistem online, unde regulile sunt altele: transparenţă, gratuitate, comunicare directă.

Poate că, conceptul de mediu deschis pare o utopie frumoasă, dar nerealizabilă, pentru că totul cere bani. Marile companii care investesc pe net pun la dispoziţie un buget enorm pentru dezvoltarea de proiecte şi sisteme de comunicare sau de prezentare personală. Însă noi nu ne referim la marile companii care susţin sau formează reţele de comunicare ci la mentalitatea pe care o au creatorii personali de online şi care, credem că va dicta viitorul interconectivităţii.

Dacă nu credem în copyright restrictivist [ adică numai eu folosesc ceea ce pun pe net şi nimeni altul], atunci în ce credem? În solidaritate informatică. Cum se manifestă ea? Păi cel mai uşor de explicat e prezenţa linkului, a notificării faptului că un text e luat de aici, sau inspirat de acest autor şi că are rolul de a prefaţa, a prezenta, a ne conduce spre o anume realitate. Pe nesimţite, copyrightul fixist al editurilor sau ziarelor devine în sistem online un concept perisabil, în faţa conceptului de comunicare hiperextensivă, care presupune o prezenţă identică sau asemănătoare în mai multe locuri deodată.

Cred că e uşor să vizualizaţi conceptul de comunicare extensivă dacă vă gândiţi la vehicularea aceluiaşi anunţ în mai multe sisteme personale în acelaşi timp, mai mult sau mai puţin modificat ca text şi prezentare.

Comunicarea hiperextensivă, ca şi circuitul planetar al informaţiei, se bazează pe o solidaritate mondială care doreşte să informeze şi să ofere informaţie cât mai diversă, la modul instantaneu sau ultrarapid. Aşa că, în cadrul conceptului de circuit planetar al informaţiei, dacă cineva ajunge primul la un produs, la o carte, la o imagine, la o ştire, o împarte gratuit cu întreaga lume… dacă doreşte.

Gratuitatea gestului şi solidaritatea cu alţii elimină astfel din ecuaţie ideea de piratare a unui obiect. Dacă doresc să îl împart cu alţii el devine un bun mondial, al tuturor, pentru că vreau să fiu generos cu cei care nu îşi permit să şi-l cumpere sau nu ştiu de unde să îl ia sau că el există.

2.

Kosovo este o nedreptate, pusă la cale de marile puteri, pentru Serbia, cum e Basarabia o nedreptate pentru România. Fărâmiţarea statală pe baze etnice nu are rolul decât de a strica coeziunea internă a unor state adânc înrădăcinate într-o tradiţie, într-un mod de a fi propriu, de mai multe secole la rând.

Dacă se încurajează peste tot, nu lacunar, fărâmiţarea statelor actuale, ideea de unitate, de comunitate regională devine un proiect fragil şi derutant.

Ieri am trăit tristeţea sârbilor ortodocşi, dar şi fericirea, de-o exuberanţă regizată, a albanezilor musulmani. Nici unii şi nici alţii nu au câştigat nimic prin această scindare.

Compromisul se va aşterne între noi, dacă trebuie să convieţuim. Începem să visăm că totul a fost aşa dintotdeauna şi nedreptatea devine o realitate de facto. Nici sârbii nu vor crede că regiunea Kosovo nu le aparţine, cum nici noi nu credem că Basarabia/Republica Moldova are o limbă moldovenească sau e o porţiune pentru care nu s-a luptat Sfântul Ştefan sau nu a fost a trupului României dintotdeauna.

Dar… se pune gard între noi, se pun legi, se îndreaptă şi spre unii şi spre alţii guri de tun şi ne facem că nu ştim, că n-am văzut, că nu a fost…Însă, la nivel intern, fiecare ştie cine suntem şi această conştiinţă se hrăneşte din relaţiile pe care le putem avea, dintre care, relaţiile online pot face multe minuni în domeniul cunoaşterii reciproce.

3.

De ce avem nevoie de garduri? Pentru că nu avem dragoste între noi, pentru că ne e teamă, pentru că vrem să fim singuri şi să murim de plictiseală, pentru că ne-am pierdut simţul realităţii reale.

În sistem online ni se propune să nu mai avem garduri, să ne înţelegem aşa cum suntem. Depinde de noi dacă înfigem şi mai abitir gardurile sau le dăm delete la toate, renunţăm la ţarcuri şi ne bucurăm de întreaga păşune a comunicării şi a frăţietăţii.

4.

Conceptul de piaţă a ideilor ni se pare unul depersonalizant. Nu mă interesează să ştiu idei, concepte, definiţii rupte de cei care le-au gândit, însă, sunt interesat de modul personal în care un om a gândit sau gândeşte o problemă anume, în nişte condiţii existenţiale concrete.

Tocmai de aceea nu sunt un fan al ştirilor neştampilate de cineva la modul personal, al cărţilor care nu au un stil foarte personal şi nici al discuţiilor unde se întâlnesc mai mulţi oameni, ca să îşi spună ce au mai citit sau au mai auzit, dar nu să vorbească despre ce au mai înţeles, la modul profund uman, de la ultima lor întâlnire.

Doresc un forum al gânditorilor, al oamenilor care îşi asumă relaţii şi experienţe şi vreau să vând pe pustii conceptul de piaţă a ideilor. Piaţa ideilor e un fel de comunism al ideilor, unde nu contează persoana ci contează că s-a spus ceva, că s-a mai scris o carte, care şi aşa nu contează pentru că e tot o carte banală.

De ce să nu mizăm pe o întâlnire a trăitorilor de idei? Da, să punem faţă în faţă oameni cu diverse experienţe şi să ne îmbogăţim reciproc din experienţa fiecăruia. Dv. citiţi cartea pentru că vreţi nişte idei sau pentru că vreţi să găsiţi în ea gândirea unui om, experienţa cuiva, pentru care îl iubim sau detestăm?

Eu personal citesc oameni, niciodată cărţi. Mă interesează să găsesc caractere, să găsesc oameni profunzi, oameni cu o bogată experienţă care să dinamizeze viaţa mea spre exeperienţă, spre organicitate, spre o tot mai mare frumuseţe interioară.

Dacă citim idei şi vrem idei atunci ucidem oamenii, nu dăm doi bani pe oameni! Iar oamenii sunt mai de preţ decât toate ideile lor la un loc, pentru că ei pot să rescrie, în două trei fraze sau pagini toată experienţa pe care au pus-o în zece, treizeci, o sută de cărţi.

Fiţi deschişi şi solidari cu alţii!

Să nu suportaţi nicio nedreptate în inima dv!

Dărâmaţi gardurile care vă separă de fraţii şi surorile voastre!

Iubiţi oamenii şi priviţi prin cuvintele lor pe ei înşişi, pentru ca să fim oameni!

Pr. Dorin.

Felicitările noastre, doamnă Irina Constantinescu!

La un an de online, vă salutăm şi vă binecuvântăm pentru că aţi învăţat cum să construiţi o platformă online, nu v-aţi lăsat descurajată de problemele apărute în timp şi aţi reuşit să ne fiţi aproape.

Fie ca mesajul dv. să inspire pe cât mai mulţi oameni, care vor să ajute prin experienţa şi dedicaţia lor, pe participanţii la online!

Pr. Dorin.