1.
Sistemul online este un mediu deschis, gândit şi construit de unii ca deschis şi de alţii, folosit în mod nefast, ca ultra-privat. Cei care îl cred deschis, şi credem că va fi deschis, că va fi pe viitor, din ce în ce mai mult, o sumă gratuită a eforturilor multor contribuabili generoşi, nu au în cap ideea de copyright.
Dacă apare ceva în sistem online [ site şi blog] apare sub semnul gratuităţii şi trebuie să fie sub semnul gratuităţii, pentru că viziunea de ansamblu a comunicării curente cere asta. Restricţionismul este un concept învechit, arată o mentalitate improprie modului de a fi cablat la continuul electronic, la interconectivitate.
Ultra-privatul în sistem online e un non-sens pentru că iese din paradigma comunicării. E de la sine înţeles că ultra-privatul are interese financiare, de clan etc., tocmai de aceea introduce noi membrii pe diverse considerente. Însă, intrarea pe bază de plată într-un anume spaţiu al onlineului arată că e o transmutare finanţistă a vieţii curente în sistem online, unde regulile sunt altele: transparenţă, gratuitate, comunicare directă.
Poate că, conceptul de mediu deschis pare o utopie frumoasă, dar nerealizabilă, pentru că totul cere bani. Marile companii care investesc pe net pun la dispoziţie un buget enorm pentru dezvoltarea de proiecte şi sisteme de comunicare sau de prezentare personală. Însă noi nu ne referim la marile companii care susţin sau formează reţele de comunicare ci la mentalitatea pe care o au creatorii personali de online şi care, credem că va dicta viitorul interconectivităţii.
Dacă nu credem în copyright restrictivist [ adică numai eu folosesc ceea ce pun pe net şi nimeni altul], atunci în ce credem? În solidaritate informatică. Cum se manifestă ea? Păi cel mai uşor de explicat e prezenţa linkului, a notificării faptului că un text e luat de aici, sau inspirat de acest autor şi că are rolul de a prefaţa, a prezenta, a ne conduce spre o anume realitate. Pe nesimţite, copyrightul fixist al editurilor sau ziarelor devine în sistem online un concept perisabil, în faţa conceptului de comunicare hiperextensivă, care presupune o prezenţă identică sau asemănătoare în mai multe locuri deodată.
Cred că e uşor să vizualizaţi conceptul de comunicare extensivă dacă vă gândiţi la vehicularea aceluiaşi anunţ în mai multe sisteme personale în acelaşi timp, mai mult sau mai puţin modificat ca text şi prezentare.
Comunicarea hiperextensivă, ca şi circuitul planetar al informaţiei, se bazează pe o solidaritate mondială care doreşte să informeze şi să ofere informaţie cât mai diversă, la modul instantaneu sau ultrarapid. Aşa că, în cadrul conceptului de circuit planetar al informaţiei, dacă cineva ajunge primul la un produs, la o carte, la o imagine, la o ştire, o împarte gratuit cu întreaga lume… dacă doreşte.
Gratuitatea gestului şi solidaritatea cu alţii elimină astfel din ecuaţie ideea de piratare a unui obiect. Dacă doresc să îl împart cu alţii el devine un bun mondial, al tuturor, pentru că vreau să fiu generos cu cei care nu îşi permit să şi-l cumpere sau nu ştiu de unde să îl ia sau că el există.
2.
Kosovo este o nedreptate, pusă la cale de marile puteri, pentru Serbia, cum e Basarabia o nedreptate pentru România. Fărâmiţarea statală pe baze etnice nu are rolul decât de a strica coeziunea internă a unor state adânc înrădăcinate într-o tradiţie, într-un mod de a fi propriu, de mai multe secole la rând.
Dacă se încurajează peste tot, nu lacunar, fărâmiţarea statelor actuale, ideea de unitate, de comunitate regională devine un proiect fragil şi derutant.
Ieri am trăit tristeţea sârbilor ortodocşi, dar şi fericirea, de-o exuberanţă regizată, a albanezilor musulmani. Nici unii şi nici alţii nu au câştigat nimic prin această scindare.
Compromisul se va aşterne între noi, dacă trebuie să convieţuim. Începem să visăm că totul a fost aşa dintotdeauna şi nedreptatea devine o realitate de facto. Nici sârbii nu vor crede că regiunea Kosovo nu le aparţine, cum nici noi nu credem că Basarabia/Republica Moldova are o limbă moldovenească sau e o porţiune pentru care nu s-a luptat Sfântul Ştefan sau nu a fost a trupului României dintotdeauna.
Dar… se pune gard între noi, se pun legi, se îndreaptă şi spre unii şi spre alţii guri de tun şi ne facem că nu ştim, că n-am văzut, că nu a fost…Însă, la nivel intern, fiecare ştie cine suntem şi această conştiinţă se hrăneşte din relaţiile pe care le putem avea, dintre care, relaţiile online pot face multe minuni în domeniul cunoaşterii reciproce.
3.
De ce avem nevoie de garduri? Pentru că nu avem dragoste între noi, pentru că ne e teamă, pentru că vrem să fim singuri şi să murim de plictiseală, pentru că ne-am pierdut simţul realităţii reale.
În sistem online ni se propune să nu mai avem garduri, să ne înţelegem aşa cum suntem. Depinde de noi dacă înfigem şi mai abitir gardurile sau le dăm delete la toate, renunţăm la ţarcuri şi ne bucurăm de întreaga păşune a comunicării şi a frăţietăţii.
4.
Conceptul de piaţă a ideilor ni se pare unul depersonalizant. Nu mă interesează să ştiu idei, concepte, definiţii rupte de cei care le-au gândit, însă, sunt interesat de modul personal în care un om a gândit sau gândeşte o problemă anume, în nişte condiţii existenţiale concrete.
Tocmai de aceea nu sunt un fan al ştirilor neştampilate de cineva la modul personal, al cărţilor care nu au un stil foarte personal şi nici al discuţiilor unde se întâlnesc mai mulţi oameni, ca să îşi spună ce au mai citit sau au mai auzit, dar nu să vorbească despre ce au mai înţeles, la modul profund uman, de la ultima lor întâlnire.
Doresc un forum al gânditorilor, al oamenilor care îşi asumă relaţii şi experienţe şi vreau să vând pe pustii conceptul de piaţă a ideilor. Piaţa ideilor e un fel de comunism al ideilor, unde nu contează persoana ci contează că s-a spus ceva, că s-a mai scris o carte, care şi aşa nu contează pentru că e tot o carte banală.
De ce să nu mizăm pe o întâlnire a trăitorilor de idei? Da, să punem faţă în faţă oameni cu diverse experienţe şi să ne îmbogăţim reciproc din experienţa fiecăruia. Dv. citiţi cartea pentru că vreţi nişte idei sau pentru că vreţi să găsiţi în ea gândirea unui om, experienţa cuiva, pentru care îl iubim sau detestăm?
Eu personal citesc oameni, niciodată cărţi. Mă interesează să găsesc caractere, să găsesc oameni profunzi, oameni cu o bogată experienţă care să dinamizeze viaţa mea spre exeperienţă, spre organicitate, spre o tot mai mare frumuseţe interioară.
Dacă citim idei şi vrem idei atunci ucidem oamenii, nu dăm doi bani pe oameni! Iar oamenii sunt mai de preţ decât toate ideile lor la un loc, pentru că ei pot să rescrie, în două trei fraze sau pagini toată experienţa pe care au pus-o în zece, treizeci, o sută de cărţi.
Fiţi deschişi şi solidari cu alţii!
Să nu suportaţi nicio nedreptate în inima dv!
Dărâmaţi gardurile care vă separă de fraţii şi surorile voastre!
Iubiţi oamenii şi priviţi prin cuvintele lor pe ei înşişi, pentru ca să fim oameni!
Pr. Dorin.
