real-ireal.jpg

Drumul de la real la ireal nu e chiar atât de lung pe cât ar putea părea. De multe ori oamenii spun că nu cred în Dumnezeu, dar cred  în… ireal, în lucruri fantastice. Nu pot să înţeleg cum este gândirea lor şi cum stabilesc ei sursa acestui fantastic, incredibil, paranormal. Însă e sigur, pentru ei, că toate acestea există, că ele se manifestă, în mod evident, în realitate, chiar dacă nu se poate oferi explicaţia raţională a acestor fenomene.

De multe ori am crezut că vorbesc cu oameni raţionalişti, materialişti, atei şi am ajuns într-un târziu să constat că mă înşelam. Graniţa, pe care eu o cred foarte sigură între a fi raţionalist-materialist şi a fi om raţional-credincios (după definiţia filocalică a omului raţional, ca cel care este stăpân peste patimile sale) este străbătută de un culoar foarte larg unde se infiltrează cei care au o anumită viziune despre lumi spirituale sau lumi paralele.

Nenumăraţi inşi mărturisesc, chiar în viaţa de zi cu zi, experienţe inexplicabile. Le mărturisesc, fără însă a le cerceta profund cauzele, şi îşi formează concepţii extrem de multiple şi de bizare, ajungând, asemenea gnosticilor din vechime, la sincretisme şi osmoze a căror contabilizare devine dificilă, dacă nu imposibilă, la un moment dat.

Deşi s-ar părea că credinţa noastră în Dumnezeu se învecinează mai repede cu cei care au sensibilităţi la fenomene fantastico-paranormale (ba chiar suntem adesea asumaţi împreună cu aceştia în aceeaşi gaşcă de către cei care vor să ne persifleze acid), decât cu cei care au o filozofie pur materialistă, substanţialistă, adevărul e că cei care mărturisesc o credinţă într-o anumită formă de fantastic, sunt tot la fel de refractari la ideea de a crede într-un Sigur Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, ca şi ateii materialişti.

Ba chiar cele două tabere se pot înţelege cu mult mai bine între ele decât cu cei care cred în Dumnezeul Atotputernic şi Atoatecreator.

Panta dintre realitate şi imaginaţie, dintre realitate şi concepţii stranii, dintre realitate şi percepţii difuze sau şocante de ordin spiritual-paranormal, poate fi foarte alunecoasă. Nevoitotul ortodox are foarte mult de înfruntat această ecranare demonică a existenţei sale, încă de la primii paşi făcuţi în arena luptei duhovniceşti, această furtună magnetică nebună a demonilor care forţează derapajul său mental sau spiritual, de la dreapta credinţă şi nevoinţă.

Însă irealul de esenţă eretică, incredibilul demonic care se manifestă sub zeci şi sute de avataruri, de la spiritualism la credinţa în extratereştri şi de la erezie generalizată la prelest individual, irealul acesta care se metamorfozează perpetuu este cel mai generos găzduit de frenezia mediatică, care caută senzaţionalul şi face cu noi compromisul cotidian de a renunţa, câte puţin, la realitate, la bun simţ, la frumos, la adevăr, la ceea ce este întemeiat pe raţiune şi experienţă de multe veacuri.

Irealitatea intră sub multe aspecte în viaţa, în mintea şi inima noastră, de la irealismul politic şi civic, la fantasticul relaţiilor  interumane secătuite de non-sens, care sunt numai porţile prin care intră paranormalul în experienţa cotidianităţii, prin care se strecoară posibilitatea irealului în mintea tulburată şi în sufletul dezamăgit şi apăsat. 

Între irealul grotesc al politicii externe americane sau al vieţii politice româneşti măcinate de scandaluri, şi irealul spiritist sau ştiinţifico-fantastic este o legătură, oricât ar părea de neverosimilă. Pentru că este o legătură între păcatele noatre, ale tuturor, şi precaritatea spirituală pe care o contractăm prin ele, datorită căreia orizonturile noastre se denivelează, se parazitează duhovniceşte.

Horoscopul zilei sau o crimă bestială, adică minciuna supralicitată ca şi şocurile psihice, care penetrează la voltaj redus dar repetat organismul nostru spiritual, sunt şi una şi alta ireale, vicioase pentru stabilitatea mentală şi duhovnicească a fiinţei umane. Prima pentru că este doar un pandant imaginativ al unei şarlatanii, a doua pentru că se calcă în picioare orice urmă de principialitate şi de demnitate umană, ieşind astfel afară din realitatea pe care e în stare să o accepte conştiinţa.

Dezamăgirea în dragoste, pustiul singurătăţii sau al neînţelegerii pot să facă dintr-un om o persoană uşor influenţabilă, maltratabilă spiritual, o frunză în bătaia tuturor vânturilor, de care, dacă nu S-ar milostivi Dumnezeu ca s-o înţelepţească prin cineva sau prin ceva anume, s-ar putea alege cu uşurinţă praful.

Irealismul vieţii e aşadar, de multe ori, produsul unui pas făcut dincolo de suportabilitate. Când ne credem singuri şi părăsiţi de mâna lui Dumnezeu facem pasul acesta prăpăstios către extreme. Şi din nefericire, este vorba adesea chiar de un singur pas. Însă şi mâna lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare.

real-si-ireal.jpg

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: