Discriminaţii care discriminează
Dacă nouă nu ne place Dumnezeu, nimeni nu trebuie să vorbească despre El! Dacă nouă nu ne plac icoanele în şcoli, trebuie să le dăm afară! Dacă nouă nu ne convine creaţionismul, ci numai evoluţionismul, înseamnă că numai evoluţionism trebuie să studiem!
Dacă nouă nu ne plac misticii şi îi considerăm nebuni, atunci nebuni trebuie să-i considere toată lumea şi să facă ani grei de închisoare pentru nimic!
Dacă pe noi ne enervează însemnele şi veşmintele religioase şi ne plac numai accesoriile extravagante sau sataniste sau vestimentaţia deşănţată, atunci să dispară din faţa ochilor noştri tot ceea ce ne enervează şi mai ales tot ce e ortodox, pentru că asta ne enervează cel mai tare!
Aşa sună în urechile conştiinţei oricărui ortodox apelul la libertatea de conştiinţă pe care tot felul de reprezentanţi ai societăţii civile îl fac: dacă ne enervaţi, trecem peste voi cu buldozerul aşa-ziselor drepturi individuale, pe care tot noi le inventăm.
Voi nu aveţi dreptul să existaţi şi să vă manifestaţi conform conştiinţei voastre, pentru că Inchiziţia a ars oameni pe rug în evul mediu şi voi toţi vă identificaţi cu Inchiziţia şi vă faceţi vinovaţi de crimele ei.
Ce avem noi, ortodocşii, cu Inchiziţia, nu ştiu, dar ştiu că a devenit o adevărată fantomă care bântuie multe minţi de atei şi pe care ne-o flutură triumfători de câte ori vrem să spunem ceva, să ne argumentăm poziţia.
Apărătorii unor drepturi pe care nimeni nu le încalcă pun pe seama teologiei şi a gândirii ortodoxe tot felul de interpretări care le aparţin în exclusivitate, fără să aibă vreun sfert de secundă timp să asculte o argumentare care se întemeiază pe milenii de viaţă şi de cugetare creştină.
Ei ne definesc după cum îi taie capul, şi tot ei ne amendează cu legi europene (mai mult sau mai puţin) care nu sunt aplicabile automat spaţiului ortodox, întrucât nu au fost elaborate pentru un asemenea perimetru spiritual.
Drepturile noastre sunt călcate în picioare pentru a se respecta drepturile… celor care nu le cer, dar în numele cărora luptă şi militează cu fermitate organizaţii fantomatice, ieşite din neant, care însă câştigă proces după proces împotriva Ortodoxiei.
Avem dreptul să nu ne închinăm la icoane în şcoli, dar nu şi dreptul să ne închinăm. Avem dreptul să învăţăm despre evoluţionism, dar nu şi dreptul să nu învăţăm despre evoluţionism, dacă nu vrem. Avem dreptul să legăm pe cineva, pentru a-l împiedica să-şi facă singur rău, dar nu şi dreptul de a face exact acelaşi gest din motive religioase.
Foarte recent, la un jurnal de ştiri, a fost prezentat un copil bolnav de SIDA care trăia într-un spital legat fedeleş de medici, pentru că altfel se lovea întruna.
Aveau dreptul să-l lege, pentru că era bolnav cu trupul, dar un demonizat care se manifestă cu mult mai rău, nu poate fi legat şi tratat cu mijloace duhovniceşti – mai ales dacă el asta cere şi preferă şi merge de unul singur la Mănăstire în acest scop – , pentru că ne pasc ani mulţi de puşcărie şi oprobriul public.
Dacă drepturile nu sunt drepturi în mod egal pentru toată lumea, dacă nu se măsoară cu aceeaşi măsură, atunci nu se pot numi drepturi civile, ci dictatura unui singur punct de vedere, care devine cu adevărat discriminatoriu faţă de cei care nu-l pot împărtăşi.
Libertatea de gândire şi de opţiune, dacă se respectă numai într-un singur sens, în sensul în care este pe placul ideologiei postmoderne, nu se mai numeşte atunci libertate, ci cu adevărat o inchiziţie ipocrită, care practică tocmai ceea ce afirmă că detestă.
Psa. Gianina