Cine ne iubeşte şi cine nu ne iubeşte

În aceste zile de Mărţişor, în care mulţi vizitaţi magazinele în căutare de cadouri, să nu vă pară rău să aveţi şi inima deschisă, nu numai buzunarul, dacă într-adevăr iubiţi pe cineva!

Se întâmplă ca oamenii să creadă că îi iubesc cei care nu îi iubesc sau să creadă că nu îi iubesc cei care, de fapt, îi iubesc cu adevărat, cei care nu sunt ipocriţi, nu îi mint, ci le spun adevărul în faţă despre ei înşişi, aşa cum îl văd. Prea mulţi oameni cred însă numai în ceea ce vor să creadă şi să audă.

Prea mulţi doresc cuvinte, flori, cadouri, dovezi materiale şi iarăşi cuvinte, multe cuvinte goale, făgăduinţe, declaraţii fără fundamente adânci. Nu înţeleg prea bine ce fac cu ele, dar asta vor, ca să îţi arate şi ţie, întâmplatul prin preajmă, cât de fericiţi sunt, cu ceea ce cred ei că îi face fericiţi.

Cel mai uşor e să înveţi să spui cuvinte, să torni cuvinte în averse, cu care să crezi că poţi să închizi gura celui care îţi spune adevărul sau poţi să faci pe cineva să creadă că eşti persoana ideală de care are nevoie. Pentru că mulţi cred că aparenţele pot să ia ochii şi să ţină locul adâncimii de gând şi se sentiment.

Nu există oameni plaţi, orizontali, care să nu aibă deloc profunzimi, însă şi adâncimile au adâncimi. Şi ele sunt diferite. Unii încap în ei înşişi iubirea lui Dumnezeu până la a nu mai vedea cu inima nimic material, nimic din lumea aceasta, alţii au nevoie de concreteţe a sentimentelor, iar alţii nu pot să vadă dragostea decât împletită cu lucrurile foarte concrete.

Din păcate, mulţi arată ostentativ bunăvoinţă, dar în sufletul lor e atârnat afişul de mai sus: ne pare rău că suntem deschişi. Îţi demonstrăm că suntem generoşi, dar ne pare rău că suntem. Bunătatea împletită cu răutatea, bunăvoinţa fără voie bună, se văd în orice zi, dar ies la iveală mai bine acum, la împărţitul cadourilor, cu şi fără inimă deschisă.

Sunt oameni care trăiesc o viaţă întreagă înşelaţi în privinţa celor despre care cred că îi iubesc cu adevărat sau în privinţa celor despre care cred că îi urăsc şi le vor răul. Se luptă interior şi pe faţă, cu oamenii pe care îi cred duşmanii lor, dar ajung să se lupte şi cu Dumnezeu, pentru că şi despre El cred că nu îi iubeşte, considerând că El e neiertător, că e aspru, neîndurător cu neputinţele lor. Nu vor să facă pasul spre a cunoaşte şi a înţelege iubirea Lui nemăsurată, aşa după cum nu vor să facă pasul de a-şi înţelege semenii care le vor binele, chiar şi atunci când le spun adevăruri dureroase în faţă.

Nu toţi cei care ne dau cadouri ne iubesc şi nu toţi cei care nu ne dau cadouri arată că nu ne iubesc. Cadourile sunt de multe feluri, dar cel mai frumos cadou e o inimă necapricioasă, un suflet deschis şi curat în toată vremea.

Psa. Gianina.