esti-un-papagal.jpg

Bogdan Boga ne oferă într-un articol concis o trecere în revistă a unora dintre cele mai extremiste şi particulare muzee contemporane. Căutând posibile siteuri de prezentare ale muzeelor indicate de către autorul român am găsit următoarele date:

Muzeul penisului din Islanda.

Muzeul veceurilor din New Delhi, India.

Un articol despre Muzeul contracepţiei din Viena, Austria.

Un articol de prezentare, însoţit de fotografii, a Muzeului chiloţilor din Opatowek, Polonia.

Muzeul menstruaţiei şi al sănătăţii femeii

Muzeul pantofilor din Toronto, Canada.

Despre Muzeul nucilor de la Connecticut College.

Muzeul vrăjitoriei din Boscastle.

Muzeul sexului din Amsterdam, Olanda.

Muzeul torturii medievale din San Gimignano, Italia.

Suntem trăitorii unei epoci în care se etalează mărunţişul, scabrosul, urâtul în defavoarea a ceea ce e pozitiv şi frumos în această lume şi în istoria noastră. Pe de o parte avem nevoie de evidenţe despre trecut – nimeni nu e împotrivă – însă în acelaşi timp munca de cercetare şi de inventariere pe care o depun aceste muzee se înscrie în ideologia postmodernă, care ridiculizează tot ceea ce e definitoriu pentru noi sau a fost.

Noi suspectăm o astfel de muncă nu de amatorism ci de intenţia de ducere în derizoriu a istoriei noastre. Ne aplecăm prea mult asupra fragmentarului, ne dedicăm numai asupra unor subiecte de cercetare, mereu adiacente, lăturalnice, fără a mai avea dorinţa să le conexăm la întreg, să le integrăm într-o viziune de ansamblu. Se prezintă date, obiecte, informaţii fără un scop educativ, fără scop etic şi asta produce o atracţie senzaţionalistă spre munca de cercetare.

Este evident faptul că tematica fiecărui muzeu prezentat anterior este o ofertă indusă publicului, este o ofertă pentru un segment de public redus şi că nu există o cerere reală pentru aşa ceva. Însă, ceea ce se urmăreşte, credem noi, e formarea unui viitor public excentric, a unui viitor public care să caute numai trivialul, numai anumite lucruri în mod obsesiv şi care va trăi o dezordine axiologică puternică.

Ca oameni ispitiţi de păcat, bineînţeles, fiecare dintre noi am dori să ştim anumite intimităţi, lucruri ascunse, nespuse din viaţa altora şi din istorie. Însă exploatarea nespusului, darea în vileag a intimităţii, instituţionalizarea scabrosului nu face decât să ne împingă spre o pronunţată confuzie interioară, atâta timp cât nu vom mai şti să distingem sau ne va fi foarte greu să o facem, între ceea ce mai e permis să faci şi ce nu mai e permis, dacă nu mai avem pur şi simplu intimitate proprie.

La o primă vedere toate aceste tipuri de prezentare a realităţii ni se par valabile. Însă, când vine vorba să constatăm ce pierdem în urma tuturor acestor încercări de fărâmiţare ale normalităţii, ajungem să constatăm că îndrăznelile noastre în materie de sinceritate pătimaşă ne fac să nu mai locuim în noi ci în afara noastră cu totul, prinşi în imagini, fantasme şi incertitudini.

Da, atenţia noastră ar trebui să fie îndreptată spre ceea ce ne schimbă în mod continuu existenţa. Trebuie să fim atenţi, foarte atenţi la mijloacele de informare şi de sugestionare ale noastre, care ne duc spre periferii şi nu ne lasă să ne canalizăm asupra subiectelor importante din viaţa noastră de creştini ortodocşi. Noi trebuie să discernem cele ce se întâmplă cu noi şi cu lumea în care trăim, însă nu trebuie să ne pierdem în cercetările noastre, în înţelegerile noastre vizavi de realitatea ce ne înconjoară. Trebuie să fim ai momentului fără a deveni oameni ai extremelor, ci foarte înrădăcinaţi în modul de a privi lumea al Bisericii Ortodoxe, în acest mod eclesial care simte şi trăieşte echilibrat.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: