Adevarul despre scrisul sincer

litere-color.jpg

Doamna profesoara Gianina Picioruş ne invită la o analiză a propriei persoane prin scris.

Scrisul, în înţelesul adânc al lui, reprezintă felul în care noi înşine ne descoperim ascunsul, ceea ce pare de nedescoperit şi descifrat.

Scrisul reprezintă, pentru un creştin, o asceză în adevăratul sens al cuvântului, pentru că în sine el sileşte mintea şi inima, le adună din risipire.

Însă mai bine vă invit să citiţi articolul:

Scrierea cu tine însuţi
„Când scrii zilnic sau pe cât de des poţi, creezi un edificiu de cuvinte, de experienţe şi de înţelegeri încredinţate unei logici formulabile, unui rost rostibil. Scrisul acesta nu este decât o proiecţie sistematizată în cuvinte, a edificiului tău interior, a felului în care te-ai construit în timp sau într-un timp anume şi care altfel rămâne ocult sau eclipsat.
Vizualizarea propriului scris te ajută să conştientizezi, atât ceea ce ai devenit, cât şi etapele prin care ai trecut şi spre ce te îndrepţi. Cuvintele te adâncesc şi te rafinează duhovniceşte, dacă sunt pe măsura căutărilor tale, a adâncimilor de sens pe care vrei să le descoperi vieţii. Stilistica goală nu are performanţă şi în profunzimi.
Exerciţiul de scriere e ca o platformă de foraj, în tine însuţi, care sondează la adâncimi tot mai mari, din ce în ce mai mari. El merge mână în mână cu rugăciunea şi cu asceza duhovnicească. La un moment dat încetezi să mai cauţi sensuri şi rămâi uluit de cât de mult poţi să te scufunzi în adânc şi unde poţi să ajungi. E momentul când descriptivismul tace şi silogismele fac implozie, pentru că acest nivel al fiinţei nu l-ai bănuit niciodată.
Un Părinte duhovnicesc spunea că indiferent dacă scrii sau nu pe hârtie, ca să te curăţeşti de patimi trebuie să scrii multe cărţi în capul tău, să faci multă analiză. Ortodoxul adevărat, omul duhovnicesc, este un intelectual de mare rafinament psihologic şi un om care a scris enorm la viaţa lui, pe foaie sau nu, dar pentru care nu există destulă hârtie ca să cuprindă întreaga lui experienţă şi înţelepciune.
Ortodoxul adevărat este o minte zveltă şi o inimă îndrăgostită de toţi şi de toate, care poate să scrie şi să vorbească precum respiră, căci cuvintele sale se nasc spontan, ca un izvor viu, dintr-un spirit meditativ, contemplator, care macină realitatea în permanenţă şi din toate câte vede, urâte şi frumoase, sordide sau splendide, scoate grâu curat al înţelegerii.”
Psa. Gianina.
1 2