un-bloc-vesel.jpg

Aşa numesc eu argumentările luminatelor capete care binevoiesc să considere religia o prostie şi pe Dumnezeu  o superstiţie. La adăpostul unei ideologii postmoderniste ultramediatizate şi al unei politici europene şi mondiale favorabile ateismului (sau politeismului), nenumăraţi domni şi doamne, de o statură mai mult sau mai puţin neînclinată de soartă, îşi vădesc în direct pe sticlă sau îşi descoperă din peniţă, adevărata lor adâncă cugetare.

După ce, în probleme de politică, în materie de taxe şi impozite, de Băsescu şi Tăriceanu, ori în chestiuni vitale de Prigoană şi Elodia, Botezatu ori Vali Vijelie, stimaţii filozofi empirici se revelează pe înşişi în analize psiho-sociale, politico-economice, în dizertaţii ample sau alegorii silogistice contra cronometru, ca să demonstreze poporului rupt de gânduri, cât cu cât fac cât şi de ce nu e albul crem, aceiaşi subtili şi tenace cogitatori ai României democrate ne pleznesc, spontan, cu nişte perechi de palme ale reflecţiei despre Dumnezeu şi religie, de adormim cu ochii deschişi. Domniile lor ţin morţiş să ne trezim din toate visele cele frumoase şi cu putinţă de visat despre toleranţă, civilizaţie şi democraţie.

Şi cum fac dânşii un asemenea gest congruent cu ţinuta de gânditor de la Hamangia şi neintenţionat violent la adresa stupizilor de credincioşi în fantasmele religiei şi ale Ortodoxismului? Păi simplu, în mod cartezian, de la cogito ergo sum. Adică: mai lasă-mă, bă, cu Dumnezeul tău, în pace, că ştiu eu să-mi trăiesc viaţa şi nu m-a trăznit pân-acu’ Dumnezeul tău. Nu vorbesc frumos despre Dumnezeu? Mă doare-n paişpe, dă-mă-n judecată, să vedem care instanţă o să-ţi dea ţie dreptate.

Zic ce vreau, că sunt liber şi te-njur pe tine, credinciosule, pentru că pe altcineva n-am voie. Numai pe tine dacă te-njur şi pe Dumnezeul tău, nu e nicio calomnie, aşa că obişnuieşte-te, că-ţi trag nişte articole peste ochi şi nişte analize socio-religioase, de nu te vezi. Şi te asigur că n-ai unde să ripostezi şi că, dacă încerci să te aperi, o să ne batem joc de tine şi mai rău, până la abjecţie, aşa, ca să ne distrăm şi noi, că suntem băieţi de gaşcă şi ne place veselia.

Cam aşa se (d)enunţă adevărul băieţilor deştepţi şi cultivaţi, despre Dumnezeul bătrân şi cu barba albă (ca să nu mai adaug aici şi alte epitete dejectate de minţile democratice), despre popii burtoşi şi profesorii de religie insuportabili, care debitează inepţii, despre credincioşii eşuaţi în evul mediu întunecat. Mai au şi alte argumente academice? Da’ mai e nevoie? Mai vrei multe?

Întrucât adâncul gândirii s-a epuizat epistemic în largi demonstraţii despre cum pleacă berzele şi de ce iese Băsescu vara cu sania, e de-a dreptul o insolenţă să mai cerem postum bun simţ, argumente valide, întemeiere solidă în afirmaţii. Las’, neicusorule, c-a demonstrat ştiinţa toate, bine că s-au inventat microscoapele, nouă nu ne-a mai rămas decât să dăm pe gât toate blasfemiile cu putinţă, c-am arătat anterior că suntem filozofi, că ştim să despicăm firul vieţii în patru. Şi în zece şi în cincizeci, dacă e nevoie. Cine mai se-aşteaptă să vorbim cu sens şi cu raţiune şi despre Dumnezeu, teologie şi religie? Noi nu, că deja ne-am epuizat. Dai o bere?

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: