Un Sfânt Post plin de pace şi de fericire!
La începutul Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti, vă dorim să petreceţi această vreme de sfinţire cu mult dor de Dumnezeu şi cu râvna de a vă apropia de ţărmul Împărăţiei tuturor Sfinţilor. Dumnezeu să vă umple de lumina şi înţelepciunea Sa! Să ajungem să cântăm cu bucurie şi cu mulţumire: Hristos a înviat!
Cântările de la începutul Sfântului şi Marelui Post, din Triod, vorbesc despre faptul că rostul postirii este vederea lui Dumnezeu.
Cinstitele cântări ne pun înainte două pilde: cea a Sfinţilor Protopărinţi Adam şi Eva, care, prin călcarea poruncii Postului, au căzut din Rai şi de la vederea lui Dumnezeu cea prea dulce lor, şi pe cea a Sfinţilor Moise şi Ilie (dar şi a altor Sfinţi), care pe muntele Horeb şi pe Carmel, la sfârşitul celor 40 de zile de post, au văzut pe Dumnezeu.
La fel şi Sfântul Iacov, cel care, prin postire şi nevoinţe a păstorit turma cu multe osteneli, ca să-şi ia cele două femei, Lia şi Rahila, care simbolizează lucrarea şi contemplaţia. Acesta s-a învrednicit să vadă scara dumnezeiască ce uneşte cerul cu pământul, pe care S-a pogorât Dumnezeu la noi şi pe care, prin post şi lucrarea virtuţilor, ne urcăm înapoi în Rai.
Sfintele cărţi ale Bisericii Ortodoxe ne propovăduiesc aşadar că sfârşitul Postului este vederea lui Dumnezeu, după cum precizează foarte frumos şi adevărat şi acest fragment dintr-o tricântare a zilei de marţi, a primei săptămâni de Post:
Spre muntele faptelor celor alese să ne apropiem toţi prin Post, lăsând năvălirile desfătărilor, care râvnesc la cele de jos. Şi în norul cinstitelor vedenii intrând, să vedem singură frumuseţea cea dorită a lui Hristos; îndumnezeindu-ne cu taină prin dumnezeieştile înălţări. (Triod, p. 138)
Învăţăm de aici că prin înălţările pe scara nevoinţelor şi a virtuţilor ajungem la contemplaţia duhovnicească, la vederea luminii dumnezeieşti necreate, care înseamnă îndumnezeirea noastră, adică mântuirea şi fericirea veşnică prin vederea neîntreruptă a slavei lui Hristos Dumnezeu.
Psa. Gianina.