apus-in-unde.jpg

Varlaam şi a sa Carte românească de Învăţătură (Cazania) din 1643 (cf. Dan Horia Mazilu, Recitind literatura română veche, vol. II, Ed. Universităţii din Bucureşti, 1998, p. 341-355). Sfântul Varlaam este un traducător care intervine în text şi îl adaptează – de exemplu, traducerile sale la Vieţile Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi a Sfintei Paraschiva.

Pandele Olteanu considera că Varlaam a tălmăcit şi a prelucrat în româneşte o versiune grecească la cuvântările lui Damaschin Studitul, care a tipărit la Veneţia, între 1557-1558, o carte de omilii intitulată Comoara (Thesauros). D. H. Mazilu consideră însă că Varlaam a lucrat pe o versiune slavonă, şi anume o traducere făcută înainte de 1568.

Comoara lui Damaschin Studitul cuprinde 36 de cuvântări, care i-au pus la dispoziţie Sfântului Varlaam texte pentru câteva omilii la Duminici din Postul Mare, la praznice împărăteşti şi la sărbătorile Sfinţilor: Duminica tuturor Sfinţilor, Naşterea Preacuratei, Bunavestire, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Adormirea Maicii Domnului, Întâmpinarea Domnului, Schimbarea la Faţă, Sfântul Simeon Stâlpnicul, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae, Sfântul Teodor Tiron.

Versiunea slavă a cuvântărilor lui Damaschin Studitul i-ar fi parvenit Sfântului Varlaam prin intermediul unui manuscris est-slav (ucrainian), care compila versiunea originală cu prelucrări ulterioare. Se poate ca  Varlaam să fi luat în seamă şi ediţiile moscovite ale Evangheliei cu învăţătură, apărută în 1629 şi apoi în 1633.

Multe din omiliile lui Varlaam au o structură diferită de textele tipărite la noi în secolele XVI şi XVII, şi anume: o introducere de câteva rânduri, lectura din Evanghelia zilei şi cazania împărţită în 2 învăţături, cu 2 titluri diferite. Astfel sunt Învăţătură la Dumeneca întâia a Sfântului Post cel Mare şi omiliile de la Dumeneca a doua după Cincizecime până la sfârşitul acestui ciclu de cuvântări duminicale. Această structură poate fi întâlnită în Evanghelia învăţătoare publicată în 1619 la Rohmaniv, de către ucrainianul Trankvilion Stavroveţki.

Nu s-a cercetat încă foarte profund cât de mare este dependenţa acestor colecţii de omilii, cât şi a altora, manuscrise sau tipărituri, faţă de omiliile Sfântului Calist Patriarhul, care a cunoscut o mare circulaţie în acele secole, fiind indicat adesea drept autor al cazaniilor şi cuvântărilor respective. Foarte semnificativ este faptul că şi Cazania a II-a a lui Coresi, din 1581 (cea ortodoxă, pentru că prima avea puternice interferenţe calviniste), are ca surse omiliile Sfântului Calist Patriarhul, alături şi de alţi Sfinţi Patriarhi: Sfântul Ioan din Calcedon, Sfântul Ioan Caleca şi Sfântul Filotei, cu mare circulaţie la slavii de sud.

Varlaam a scris „programatic pentru întreaga semenţie românească, proclamând globalismul al cărţii sale de omilii”. […] El redactează [omiliile] într-o limbă românească limpede, vădit performantă” (p. 350). Ca scriitor, Varlaam „se simte în largul său, turnând în texte harul pe care îl avea de la Dumnezeu şi din veacurile ce sublimaseră însemnate experienţe româneşti ale oralităţii” (p. 354) şi poate că nu numai ale oralităţii, deşi documentele noastre sunt sărace în această privinţă.

Drd. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: