sf-mahrama.jpeg

Varlaam şi a sa Carte românească de Învăţătură (Cazania) din 1643. (Cf. Varlaam, Cazania, 1643, ediţie îngrijită de J. Byck, Ed. Academiei, 1966). Cartea are două prefeţe. Prima este formulată de către voievodul Moldovei, Vasile Lupu şi în ea se precizează că această carte este dăruită cătră toată semenţia românească şi că este, în acelaşi timp, dar limbii româneşti.

Ca o altă dovadă a conştiinţei unităţii etnice şi religioase a românilor, Vasile Lupu vorbeşte despre toată semenţia românească, pretutindere ce se află pravoslavnici [dreptcredincioşi, ortodocşi] într-această limbă, căreia îi este dedicată această Cazanie, adică tuturor românilor, din cele trei ţări româneşti. În acelaşi sens, numeşte această carte şi dar limbii româneşti, carte pre limba românească, întâiu de laudă lui Dumnezeu, după aceea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnici, pentru că a fost dintru început scrisă într-o limbă românească literară, pentru a fi înţeleasă de românii de pretutindeni.

Românii credincioşi sunt îndemnaţi să primească Cazania lui Varlaam nu ca un lucru pământesc, ci ca un odor ceresc.

Însă începutul acestei dedicaţii este profund dogmatic, iar voievodul Vasile Lupu face teologie precizând care este adevărata învăţătură ortodoxă despre adevărata închinare la Dumnezeu, pentru a stabili, încă din preliminariile cărţii, importanţa sa deosebită pentru Biserica Română din toate cele trei ţări. Astfel, se numeşte pe sine credincios întru Părintele nenăscut şi întru Fiiul de la Părintele născut ‘mainte de toţi vecii şi întru Duhul Svănt [Sfânt] de la Părintele purcezătoriu şi pre Fiiul odihnitoriu, Svănta Troiţă [Sfânta Treime], Unul adevărat Dumnedzeu, Ziditoriu şi Făcătoriu tuturor vădzutelor şi nevădzutelor…

În cea de-a doua prefaţă, scrisă de Varlaam, acesta discută din punct de vedere dogmatic şi moral despre folosul cărţii întocmite de el. El spune că toate lucrurile din cer şi de pe pământ îşi au raţiunea lor, stabilită de Dumnezeu şi că toate fac voia Lui şi se îndreaptă către ţelul care le-a fost destinat. Numai omul, care a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, s-a îndepărtat, întunecându-se la minte, de adevărata sa raţionalitate şi de voia Creatorului său. Din această cauză are nevoie de Sfintele Scripturi pentru ca să îl călăuzească şi să îl lumineze, şi încă de dreapta, adevărata şi lămurita lor înţelegere, ca să nu se înşele.

Varlaam indică faptul că s-a folosit de comentariile Sfinţilor Părinţi: Adunat-am din toţi tâlcovnicii [tâlcuitorii] Sventei Evanghelii, Dascălii Besericii noastre. E bine însă a vedea contextul în întregime (şi pe care îl vom reda într-un limbaj remaniat puţin, pentru a fi pe îenţelesul tuturor):

„Pentru-aceea, mai întâi au fost bărbaţi purtători de Duhul Sfânt, unii după alţii şi până acum toţi au ostenit, scriind şi tâlcuind Sfintele Scripturi, de-au învăţat şi-au arătat omului, în toate chipurile, calea care duce acolo, ca să nu greşească nimeni marginea [hotarul] şi săvârşitul [desăvârşirea, scopul] acela spre care-i făcut. Către aceea, şi altă osteneală s-a adăugat [la aceea a] acelor bărbaţi purtători de Duhul Sfânt, căci mergând de sus în jos [pe scara istoriei] şi împuţinându-se între oameni înţelesul Sfintelor Scripturi, ei au căutat a pogorî [a explica] şi Sfânta Scriptură tot mai pe înţelesul oamenilor; până au început a scoate toţi [carte] pe limba lor, pentru ca să înţeleagă fiecare, să se înveţe şi să mărturisească minunatele lucruri ale lui Dumnezeu; şi cu mult mai vârtos limba noastră românească, ce n-are carte pe limba sa, cu anevoie este a îneţelege cartea altei limbi. Şi încă pentru lipsa Dacălilor şi a învăţăturii. Mai demult erau mulţi care învăţau, dar acum nimeni nu mai învaţă”.

La sfârşit, autorul aminteşte şi de faptul că tipografia a fost trimisă de Sfântul Petru Movilă, la solicitarea lui Vasile Lupu.

În carte însă i-am aflat citaţi numai pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Epifanie de Salamina şi Sfântul Efrem Sirul. Dacă autorul, Varlaam, a folosit o colecţie omiletică mai recentă, aparţinând Sfântului Calist Patriarhul, sau traduceri din aceasta, cu prelucrări multiple şi adăugiri, aşa după cum a stabilit exegeza literară, el este totuşi îndreptăţit să afrirme că a a adunat din toţi tâlcovnicii, Dascălii Besericii, pentru că şi această colecţie, la rândul său, a actualizat o amplă mărturie patristică anterioară, într-o curgere firească a tradiţiei.

Drd. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: