tigrul-care-ne-priveste-in-ochi.jpeg

Cap. 1. Nimicuri pentru toţi

Gheorghe vorbeşte despre el, despre nimicurile vieţii lui unui public avid de nimicurile vieţii lor. Nimicurile sunt fotografiate. Oamenii vor să ştie, să vadă unde doarme Gheorghe, unde îşi face nevoile, dacă transpiră, la ce se gândeşte când e în trafic, cum plânge Gheorghe…

Denisa se îndrăgosteşte. Pune un film pe net cu dragostea ei, cu îmbrăţişările ei. Nu contează dacă dragostea contează numai pentru ei sau pentru toată lumea, pentru că nu mai importă. Importă numai să scriem ceva, să punem fotografii care nu interesează pe nimeni sau care, din fericire, totuşi interesează pe cât mai mulţi.

Virgil are o ceartă cu Teodor. Nu ne interesează cearta dar nu avem ce citi sau nu citim. Se scrie în cunoştinţă de cauză. Gheorghe pune o fotografie, Alin e atent la nuanţa unui cuvânt. Pe Mihai îl interesează însă cearta cu cei ce cred, pentru că cei care cred nu sunt unii care nu cred. Şi când nu crezi nu e ca atunci când crezi. Şi, diferenţa între credinţă şi necredinţă e aceea că credinţa redefineşte întreaga ta viaţă.

Ce nu vrem să spunem? Că nu ne mai interesează poveştile adevărate. În locul marilor poveşti, a poveştilor reale, poveştile noastre sunt tabloidizate. Noi nu mai suferim, nu mai avem păcate, nu mai avem lacrimi…ci numai succese sau cataclisme. Însă nu avem niciun succes. Avem vieţi mici, în care suflăm ca în iaurt. Dacă tu începi să sufli de la sud şi eu de la nord, dacă tu o iei cu începutul şi eu cu sfârşitul vieţii noastre avem vieţi de care ne ruşinăm.

Pentru că viaţa mică este o viaţă insatisfacţioasă la culme te ruşinezi să fii credibil. Vrei să fii clovn, vrei să fii anonim, vrei să fii turbat de idealuri… Literatura pe care noi o literaturizăm cu viaţa noastră, viaţa noastră literaturizată e plină de paradă obscenă.

Livia îşi prezintă amorurile ei cu necunoscuţi, amorurile ei plătite. Victoria doreşte să se căsătorească cât mai repede pentru că vrea să aibă un copil. Dacă pentru Livia dragostea este doar o ejaculare, pentru Victoria dragostea este orgoliul de a avea un copil tot la fel de inteligent ca al Anei. Ana, la rândul ei, crede că are cel mai bun copil, deşi, vede la televizor sau pe net copii mult mai talentaţi decât ai ei şi are complexul mamei care nu a făcut tot ce trebuia.

Dacă Adrian are un copil handicapat, Miruna are un copil care e genial. Diferenţa dintre ei e plătită cu invidie. Invidia, arma prostului, face din discuţii certuri banale, cretinoide. Părerea mea contează şi a lui, nu. Părerea lui contează?! Ce părere contează?!!! Dumitru va veni întotdeauna şi va spune că nu se poate sfârşit fără încheiere. Orice sfârşit trebuie să fie şi o încheiere, deşi, mereu, sfârşiturile poartă în ele resturi de relaţie.

Cap. 2. Ficţiunea de a trăi

Când ai numai nume într-o carte, nume fără indicaţie, realitatea e de domeniul ficţiunii. Când personalizezi foarte mult lucrurile atunci orice peliculă de film, ca cea de care se simte atacat preşedintele Băsescu devine o inapariţie. De ce nu te poţi disocia de cuvântul scris sau de imaginea vizuală, ci scrisul şi imaginea cu şi despre tine însemni tu însuţi?

Iată mentalitatea tabloidizată!!! În loc să conteze omul, ce face, ce este, unde este…contează ce se spune despre om şi imaginile rupte de om. Poţi fi într-o imagine? Nu, niciodată! Te poţi transforma într-o imagine? Nu, niciodată! Ţi se poate truca imaginea? Da, întotdeauna, atâta timp cât o imagine este o părere a ta, a lui, a multora, care nu are relaţie cu mine.

De ce să aibă relaţie cu mine? Pentru că vrea să mă reprezinte. Numai când eu conştientizez că cineva mi-a surprins în mod real fiinţa, când m-a surprins cumva în cuvânt sau imagine, sau piatră, sau melodie…atunci simt că sunt eu, că am de-a face cu o imagine despre mine.

Însă Mădălin are nevoie nu de o imagine care să explice ci de o imagine care să inculce un presupus adevăr. Luăm patul lui Gheorghe şi punem în el pe Denisa. Denisa nu are nimic de-a face cu Gheorghe, nu se cunosc, nu s-au văzut niciodată. Deodată apare imaginea contrafăcută că între Gheorghe şi Denisa este o legătură amoroasă. Cum a spus patul şi Denisa acest lucru? De ce pot exista patul şi Denisa în relaţie cu Gheorghe numai în acest sens?

Povestea mea e mică. Imaginea mea e contrafăcută. Eu sunt un om patetic. Eu nu am de spus nimic. Totul e un teatru scabros. Acestea sunt adevăruri care plac. Există adevăruri care nu plac: Eu sunt specializat în…De unde aţi ajuns la această concluzie? Sunteţi în afara problemei…

Propoziţiile mici încă mai pot fi urmărite. Pentru cât timp mai pot fi urmărite şi acestea şi n-o să vorbim doar prin semne sau gesturi?! Omul oboseşte la fraze lungi şi bine gândite, adânc gândite, pentru că nu mai are putere de concentrare. Când nu te poţi concentra înseamnă că nu lucrezi cu mintea. Şi când nu lucrezi cu mintea…lucrezi cu alte părţi ale corpului sau ale sufletului tău. Aşa, se confundă manualitatea cu gândirea, şmecheria cu inteligenţa, silogismul cu gândirea duhovnicească, adevărul cu aparenţa, mojicia cu coloana vertebrală, ţipatul cu cântatul, munca cu exploatarea, recrearea cu devastarea.

Un tigru de la Grădina Zoologică ni se uită în ochi. Ce înseamnă asta? Nu mă interesează pentru că mestec gumă. Pot să îmi dau seama că sunt penibil când mestec gumă? Sau când merg în tramvai? Dar de ce să îmi fac procese de vinovăţie dacă nu am niciun păcat…Dacă am bani, ce păcate să am? Dacă nu mă doare înseamnă că sunt insensibil? Ce mai înseamnă să fiu insensibil dacă sunt mitocan? Dar ce înseamnă să fii mitocan? Cred că mitocan înseamnă să…asculţi materialist. Să îţi placă materia mai mult decât spiritualizarea materiei prin spirit.

Cap. 3. Intelectualii ascultă manele

Un om care gândeşte, un intelectual nu poate să asculte…manele. Aceasta e cutumă pseudo-intelectuală! De ce nu poate? Pentru că ascultă scârţâitul timpului, e direct scufundat în cu cine să se mai culce pentru că e intelectual şi pe cine să mai şpăguiască pentru că este intelectual, pe cine să mai pupe în fund pentru că este intelectual şi pe cine să mai bolborosească pe la colţuri pentru că este intelectual. De ce nu poate să asculte un intelectual manele sau rock sau cucurigu? Pentru că cocoşul nu cântă manele.

Însă intelectualul ascultă manele, ascultă orice. Mai ales ascultă pe dracu. Oamenii care se tem să mai fie din antichitatea timpurie şi care nu cred în Dumnezeu drăcuie şi aliniază pe oameni cu dracu. Deci dracu există, deşi nu există iar Dumnezeu nu există pentru că nu există.

Intelectualul ascultă manele şi aminteşte de dracu. De fapt intelectualul e fudul, ca şi neintelectualul. Există vreo materie la şcoală care te face… intelectual? Dv. aţi studiat această materie?!!! Noi, nu…Deci dacă nu există o materie la şcoală, în care să se spună Ora de Intelectualitate, intelectualitatea nu există… Însă, pentru că există Ora de Religie, atunci există Religie pentru că există oră de Religie. Nici ateism nu există pentru că nu există Oră de Ateism.

Cap. 4 . Valurile mării nu sunt ca valurile din cadă

George îmi spune: Nu există Dumnezeu…

Şi eu îl întreb pe el: Pe cine interesează asta?

G: Pe mine…

D: Pe mine, nu…

G. Pe dv. nu vă interesează dacă există Dumnezeu?

D. Nu…pentru că eu trăiesc cu Dumnezeu. De aceea nu mă interesează dacă există sau nu există Dumnezeu.

Cap. 5. Plagiaturi perene

De-a-ndoaselea. Mai întâi ai ce scrie şi apoi scrii. Dacă vrei să ai o carte pe care o copiezi ai o carte plagiată. Plagiată de la plagă, de la blestem. Adică furi şi cade blamul pe tine. Furi ideea de la altul şi îţi faci casă, blog, familie, ţară. Însă a fura reţeta înseamnă a face nimic, ics tăiat. Trebuie să personalizezi. E adevărat…cuvântul a personaliza e un cuvânt lung, more lung. Ar trebui să spui că faci p. Iar p. înseamnă a personaliza. Un fel de m. = mulţumesc. Dar de ce să scrii şi m.? Mai bine nu scrii nimic şi filosof rămâi.

 

Cap. 6. Filosofii sunt cei care scriu şi vorbesc, nu cei care nu scriu, nu vorbesc dar au… completări.

Filosofii vorbesc şi scriu. Dacă nu vorbeşti nu rămâi filosof ci rămâi prost sau rămâi nimeni…adică aşa cum eşti tu de obicei. Pentru că trebuie să te vinzi, să te prezinţi, trebuie să fii remarcat, să fii celebru, să fii antenă, să fii sicriu, să fii soclu, să fii stea…să fii uitat. Uitarea naşte monştri. Uitarea esenţială naşte monştri: adică uitarea lucrurilor esenţiale.

Filosofii se gândesc despre existenţă, despre ei. Se gândesc numai la ei. De aceea înjură pe cei care nu sunt de acord cu ei. Trebuie să nu fii de acord cu filosoful dinaintea ta, pentru ca să fii original. Tu trebuie să fii original, să ai eseu/careu/sistem…sau să nu ai niciunul , dar să ţi se vândă bine cărţile, dacă şi aşa ai prea puţine. Trebuie să fii anti, mereu anti…Nu, antilopă/sincopă, ci anti, ca să fii filosof. Deci filosoful trebuie să vorbească pentru că vorbirea e auzită.

Cap. 7. Noi facem premiile şi ni le dăm nouă înşine.

Cel mai bun scriitor este Marcel. De ce? Pentru că uite, aşa vreau eu! Eu şi cu Alina, cu Florentina, Valeriu şi Cristina am decis că Marcel e cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor. Noi votăm, el iese. Mergem la televiziuni, dăm declaraţii de presă, scriem pe bloguri şi …Marcel devine cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor.

Dacă nu zice cineva ca noi îl mâncăm. Dacă nu zice ca noi e un prost, e un iresponsabil. El nu vede cât de bun e Marcel? Bine, vrei să îi zici tu, hai să îi discutăm prima carte, a doua, a treia…să îi cercetăm gândirea ca să vedem ce face acest Marcel, dacă e atât de cel mai bun? Dar auzi deodată, la unison: Nuuuuuuuuuuuu, taci! Nu trebuie să vorbeşti…Aşa îţi spun cei 5 care au decretat faptul că marcel e cel mai mintenaş băiat din toate secolele.

Anonimii se scriu cu nume mare, pentru ca să pară impozanţi. Adevăraţii oameni stau prin colţurile istoriei, ascunşi de smerenie. Ies în faţă numai spoliatorii, ucigaşii, farsorii, mafioţii, curvele şi cântăreţele de cafe concert…Restul e tăcere. Tăcerea însă nu e de aur când vine vorba de adevăr. Adevărul e de vorbit şi nu de tăcere!

Cap. 8. Niciodată să zici niciodată

Andrei mănâncă ciocolată. Diferenţa între blog şi ciocolată e că ciocolata se termină. Blogul nu se termină. Blogul e neterminat. Şi dacă vrei să scrii blogul ca pe mâncatul ciocolatei ajungi de unde n-ai plecat.

Comunicare înseamnă reinterpretare de sine, găsire de sine, intuire de sine şi de alţii. Povestea comunicării e ca povestea iertării: numai cine iartă vede mai departe. Numai cine vede ştie, numai cine cunoaşte poate explica, numai cine poate explica cucereşte, numai cine cucereşte comunică.

Veronica, Mihaela, Cozmin, Valentin…nu scriu, ci doar se prefac! Ei ori vor să facă valuri la apă mică, ori să se căsătorească din cauza blogului, ori să facă bani, ori să facă cancer la degete, de atâta scris, ori să piardă timpul…

Pe o frunză de păianjen scria: „Noi vrem să câştigăm timpul. Nu ne plac poveştile mici. Nici insignifianţii care s-au plafonat ca să le meargă bine, nici ăia care pot dar nu-şi fac timp şi nici cei care nu au timp pentru că s-ar îmbogăţi prea mult comunicând. Nu ne plac materialiştii, dar ne plac cei care se îndumnezeiesc continuu.”

Restul e…cugetare.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: