ardei-iuti.jpeg

Dacă prostia ar durea, nu s-ar mai pomeni. Dacă am fi oameni, nu am fi struţi. Dacă tăcerea e de aur, de ce nu se vinde la piaţă? Dacă am învăţa să convieţuim, am iubi şi copacii din curtea vecinului.

Când nu mai ai ce vinde, vinzi ce nu ai. Când nu mai ai ce spune, spui ce nu crezi sau ce niciodată nu gândeşti. Când te priveşti în oglindă, afară apune soarele.

Te doare în pălăria altuia, pentru că pe capul tău nu se potriveşte. Socrate credea că fericirea a inventat-o Descartes, când a zis că noi muncim în timp ce gândim. Sau că gândirea e condiţionată de a fi mai înainte de a crăoni. Dar pe cine mai interesează a fi sau a muri?

Eşti ce gândeşti, chiar dacă nu mănânci ce gândeşti. Ceea ce gândeşti şi simţi te face să fii o iarbă sau o lebădă. Dacă mori, nu mai ai timp să regreţi. Dacă eşti instabil, te dor nervii.

Dacă e pace pe pământ, e iarnă la poli. Când eşti şmecher, ai aerul că nu ai nevoie de aer. Dacă înaintezi în timp, poţi prinde trenul din urmă. Cine ştie câştigă. Cinstea nu se cumpără. Cine înţelege are parte.

Semnificaţia ploii e ploaia însăşi. Când te mănâncă palmele, înseamnă că o să te culci pe o ureche. Viaţa nu revine la anul, pentru că nu e pe ecrane. Câinii merg cu covrigi în coadă când te doare coada de pomană. Dacă te priveşte cineva din spate, numai atunci poţi să-ţi vezi ceafa.

Râsul te provoacă la somn, dacă umorul nu te învaţă de bine. Lemnele sunt scumpe vara, dacă iarna ai visat la pepeni. Gâştele par lebede atâta timp cât le dai orz. Adu-ţi aminte de viitor, ca să cunoşti trecutul. Deşi nici prezentul nu stă ca apa.

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: