Primăvară de google, excelenţă vs. amatorism, constatări

Siglă nouă! Lalele de google…înseamnă articole mai bune pe net? Aş… de ce să ne usmim mai mult?! Poate că primăvara vine degeaba pentru unii. Sau poate vin toate, mai mult decât trebuie, pe capul nostru. La Irina Constantinescu, dintre partenerii puţini de online pe care îi avem, se simte…noul, în altă parte mai puţin. Şi când nu te schimbi continuu, când nu te înfrumuseţezi înseamnă că ai ajuns cavou.

Primăvară cu atacuri la jurnalişti. Primăvară cu mojicii perene între blogări. Primăvară cu NATO care ne blochează oraşul. Lansări de carte puţine. Toate vechi şi noi nimicuri. Muncim din ce în ce mai puţin pentru suflet şi foarte mult pentru trup şi pungă.

Şi dacă mintea noastră hibernează de unde excelenţă? Excelenţa se face pe fiecare zi, la vedere sau nevedere, dar aduce rezultate, schimbări continue în fiinţă. La polul opus, amatorismul cârpeşte. Lustruieşte acelaşi bocanc găurit. Peticeşte.

Dacă nu e fineţe este mâzgăleală. Tocmai de aceea, cu tot râsul meu pentru mânjirea pereţilor cu de toate, înţeleg de ce se mânjesc pereţii. Fiecare vrea să iasă în faţă cu ceea ce are: cu nesimţirea, cu prostia, cu sânii, cu maşina, cu contul în bancă, cu mă-sa şi tas-o. Vrea să iasă! Şi dacă vrea să iasă poţi zice, nu?!

Însă, când eşti pârlit, insignifiant vrei să epatezi mai abitir decât atunci când ai şi putea şi ai şi avea cu ce. Lipsa de scrupul se vede atunci când îţi cam vine să faci de toate împotriva oricui.

Mersul în maşină e o cutezanţă. Mă refer la maşina publică. Prietenia e o pagubă, o belea sau o enervare continuă. Mă refer la falsele prietenii. Multul e riscant: stârneşte invidii. Puţinul e de râs: naşte ştouri multiple pe baza ta. Constaţi că nu poţi să mergi pe stradă dacă nu eşti nesimţit ca strada.

Eşti constrâns să devii escroc. Vrei să fii puşlama, eşti al nostru. Vrei să fii Sfânt…atunci ciuciu [ scuzată să-mi fie dimensiunea realistă a exprimării!]. Realismul urban e ca realismul underground. Dacă nu vrei să te apuce guturaiul nesimţirii te contaminezi de el pentru că îl iei pe tălpi, îl iei pe mâini, ţi se scuipă în nas. Nesimţirea e forma de curtoazie cea mai benefică într-o lume singură. Cu cât eşti mai nesimţit cu atât eşti mai inteligent, paradoxal. Şi dacă ai o astfel de specie de inteligenţă…ţi se face loc. Lasă-l, că e nebun!…Şi nebunii fac orice, alături de gangsteri.

Inteligenţa stradală bucureşteană e din filmele cu Terminator şi Stăpânul inelelor. Trebuie să ştii unde să nu calci ca să nu fie de rău. De bine…mai puţin. De rău…mai mult.

Constaţi că eşti discriminat dacă eşti altfel. Constaţi că ţi se impun reguli pe care nu le vrei şi care nu au nimic de-a face cu firea noastră şi cu mentalitatea noastră. Constaţi că poţi fi cel mai sincer între hoţi sau cel mai prost între şmecheri. Constaţi că poţi să îţi pierzi credinţa în orice şi în oricine, dacă toţi sunt susceptibili şi nu au coloană vertebrală. Constaţi că nihilismul, ca o ciumă, se lipeşte de tine şi când îl urăşti cel mai înverşunat.

Constaţi că de-a lungul istoriei omul e o dramă, o dramă perpetuă, că s-a plâns mult, că s-a suferit enorm, că suntem dezamăgiţi, prea dezamăgiţi de tot felul de pierderi.

Constaţi că nu e de ajuns să vrei…ci că trebuie să poţi, că trebuie să fii ajutat în demersurile tale. Constaţi că viaţa se poate curma uşor, că poţi omorî uşor pe un om cu indiferenţa şi turpitudinea ta, dar că e nespus de greu să îl îndrepţi, să îl vindeci de neiubire.

Constaţi că sunt zile, săptămâni, luni, ani când nimeni nu aude nimic pentru să suni cu goarna iar într-o zi, când abia spui două lucruri, ostenit de durere, toţi te aud. Constaţi că sunt multe lucruri nedrepte pe care le repetăm. Constaţi că suntem proşti când ar trebui să fim prieteni şi mojici când ar trebui să fim domni.

Constaţi că pierdem timpul şi că el nu se mai întoarce, că îmbătrânim rece şi nu frumos, că suntem în stare să ne scoatem ochii pentru orice nimic decât să ne ajutăm întru toate. Constaţi…şi cei cu asta?! De ce să constaţi? De ce să trăieşti? De ce să mori? De ce?!…

Vom alege prost întotdeauna cât vom alege să fim singuri!