Persoana Sfântului Duh şi contextul teologic al secolul al XX-lea [1]

pasii-nisipului.jpeg

Pr. Dr. Jurcan Ioan-Emil, Duhul Sfânt şi provocările contemporane ale lumii, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Alba Iulia, 1999, 415p.

În raportarea la lumea în care trăim ne închidem într-un confort relativ, p. 5./ Autorul remarcă încă de la început că noua orientare pnevmatologică ecumenistă exclude un lucru important: „niciodată Duhul Sfânt nu a fost luat singur de către Sfinţii Părinţi, ci numai împreună cu Hristos, de Care nu S-a despărţit niciodată, atât în Treimea transcendentală cât şi în Treimea iconomică”, p. 7./

Dacă se uită acest aspect facem trecerea de la hristocentrism la pnevmatocentrism, care nici acesta nu rezilvă problemele noastre de acum, p. 7/Nu există o asemănare între energia hindusă şi harul creştin, p. 14./ Pentru noi, harul este cel care „îl face pe om dialogal şi capabil de comuniune”, p. 15./ Fizica modernă trăieşte o mare transformare hinduizantă, p. 18/ „Fizica cuantică a descoperit dinamica creaţiei, ceea ce argumentează dinamismul lui Dumnezeu”, p. 22 în creaţie./ Tri-personalitatea lui Dumnezeu „oferă comuniunea desăvârşită”, p. 25./ Filosofia s-a preocupat mereu de un Dumnezeu impersonal, p. 30. E un mare adevăr acesta!/

În religiile orientale omul nu are comuniune cu divinitatea pentru că e dizolvat în ea, pe când în cele greco-romane avea o comuniune ipotetică cu zei creaţi de către ei înşişi, p. 30./ Filioque a produs în plan iconomic o separare între Hristos şi Duhul Sfânt, ceea ce a dus la „comunităţi bisericeşti segmentate în mod sectar”, p. 36./ Ecleziologia ortodoxă e trinitară, afirmă autorul, p. 36 şi e cu totul adevărată afirmaţia sa./

În eshatologie „am intrat deja prin actul Botezului”, p. 37./ „prima şi deplina cauză a Întrupării…a fost izbăvirea de păcat şi din moarte”, p. 47./ Anumiţi teologi de sex feminin, ca Lucia Scherzberg, vorbesc de sexualizarea lui Dumnezeu ca o necesitate teologică şi practică, p. 52. Lucia S. crede că Dumnezeu are nevoie de om, p. 52 şi de aici dependenţa de om a lui Dumnezeu, din care rezultă că creaţia apare ca o necesitate absolută a lui Dumnezeu, p. 53./

Lucia S. şi alţi teologi feminişti văd în pnevmatologie o posibilitate de eradicare a androcentrismului divin, p. 53, în sensul că Tatăl şi Fiul sunt consideraţi masculinizaţi iar Sfântul Duh e văzut ca partea feminină din Dumnezeu./

Un alt teolog feminist, Christa Mulak, vrea şi ea să schimbe imaginea masculină a lui Dumnezeu cu una feminină, p. 54./ La aceasta se observă dorinţa de a vedea în Dumnezeu atât masculinul cât şi femininul, p. 55./ C. Mulack găseşte că există mai multe erori în teologia de până acum şi pledează pentru următoarele modificări în teologie: 1. des-divinizarea naturii; 2. des-feminizarea Divinului; 3. desexualizarea lui Dumnezeu; 4. renunţarea la absolutizarea masculinului în teologie; 5. renunţarea la conceptul de ales; 6. renunţarea la absolutizarea monoteismului şi 7 renunţarea la conştiinţa istorică liniară.

Dorothee Sölle, un alt teolog feminist, creat la şcoala lui Bultmann, a considerat inoportună calitatea lui Dumnezeu de a fi puternic, p. 60./ D. Sölle a observat că în teologia tradiţională „dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu sunt mai puţin importante ca puterea Sa”, cf. Dorothee Sölle, Vater, Macht und Barbarei. Feministische Anfragen and autoritäre Religion, în rev. Concilium, Heft 3, 17 Jahrgang [1981], p. 225, apud Idem, p. 61./

Dorothee Sölle nu poate accepta imaginea masculinizată a lui Dumnezeu Tatăl iar teologia tradiţională este considerată de către ea drept creatoarea imaginii Divinităţii ca sursă de putere discreţionară, p. 61./

Asistăm, conchide autorul, la o înlocuire a Dumnezeului transcendent cu Unul imanent, p. 62./ Cum s-a ajuns până aici? Imanentizarea absolută a lui Dumnezeu este consecinţa unei teologii care L-a văzut pe Dumnezeu ca fiind separat de lume, p. 62./ Mizarea teologiei catolice şi protestante pe transcendenţa lui Dumnezeu a dus la această catastrofă: „transcendenţa L-a ucis pe Dumnezeu, deoarece L-a făcut impracticabil”, p. 62, adică L-a făcut să fie resimţit ca un Dumnezeu departe, separat de noi şi la Care nu putem ajunge./

Gabriel Vehanian vorbeşte despre cultura noastră ca despre o „cultură fără de Dumnezeu”, cf. G. Vehanian, Kultur ohne Gott? Analysen und Texten zur nachchristlichen Aram Vandenhoeck und Ruprechrt Verlag, Göttingen, 1979, f. p./ cf. Idem, p. 64./

Odată cu Revoluţia Franceză teologia a devenit antropologie, p. 64./ Pentru G. Vahanian Revoluţia Franceză a propagat ideea îndumnezeirii omului fără Dumnezeu sau, mai degrabă, a infuzat ideea că trebuie să eliminăm din viaţa noastră ideea de Dumnezeu absolut, p. 64-65./ Epoca luminilor a creat „o filosofie a corpului, o teologie a trupului rupt de suflet, care s-a rupt apoi şi de Biserică şi s-a transformat …într-o antropologie. Dumnezeu a fost înlocuit cu o simplă idee, care are doar o valoare morală”, p. 65./

Cultura a-religioasă a secolului al XX-lea şi al nostru s-a creat ca o aversiune faţă de „autoritarismul religios”, p. 65. De aceea asistăm acum la o negare sistematică a maximalismului divin pentru „o etică a imanentismului radical”, p. 6./

Pr. Dorin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *