Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Despre poziţia socială şi valoarea personală în postmodernitate

roca-dura.jpeg

Ideea articolului de faţă a ţâşnit din propoziţia următoare : „omul este poziţia sa în ierarhia socială” [ Cf. H-.R. Patapievici, Omul recent. O critică a modernităţii din perspectiva întrebării: Ce se pierde atunci când ceva se câştigă?, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 100.]. Omul actual este valorat/valorizat/evaluat nu în funcţie de ce este? ci de cine este? Ce este omul? este o întrebare teologică şi, poate, şi filosofică. Însă, în primul rând, în mod natural, e o întrebare teologică. Pe când: cine este? ce funcţie socială reprezintă? este o întrebare ideologică pentru că este integrată în categoria intereselor de grup capitaliste.

Ce este? are două răspunsuri: e un om împreună cu Dumnezeu sau e un om care luptă împotriva lui Dumnezeu. Ca să fii om trebuie să fii cu Dumnezeu. Ca să fii neom sau drac împieliţat, potrivit zicalei, trebuie să fii împotriva voii lui Dumnezeu. Ideea de mixtură, că poţi să fii şi cu Dumnezeu şi cu dracu nu are relevanţă ontologică. Cine se crede farsor de profesie nu este în acelaşi timp şi cu Dumnezeu şi împotriva Lui ci este… numai împotriva Lui. Constaţi acest lucru din punerea faţă în faţă a farsorului sau a cameleonului ontologic şi a Sfântului, adică a personalizatorului real al firii umane.

Cel care pretinde că este ceva pentru că este cineva are relevanţă în faţa celor care vor să fie cineva sau pretind că sunt cineva. Mai pe înţeles, demnitatea socială nu te face să fii ceva din punct de vedere ontologic ci doar cineva, cineva investit cu o calitate pe care, se prea poate, să nu o ai ca posesiune. Demnitatea statală se conferă, se atribuie cuiva pentru anumite merite. Însă pot fi şi simulate acele merite. De aceea postura socială este discutabilă, este pusă sub semnul întrebării dacă nu este echivalenţă între fapt şi cuvânt, demnitate şi prezenţa interioară.

Aşa se explică faptul de ce cuvintele capătă greutate în ochii oamenilor nu pentru că au valoare în mod neapărat, că vin din gura unui om care ştie ce spune, ci pentru că vin din gura unui om care are o funcţie. Funcţia e supralicitată pentru că e despărţită de interioritate. Poţi să fii impropriu funcţiei dar să ai cuvinte credibile din punct de vedere instituţional.

Însă, valoarea personală nu este tranzitivă şi nici separabilă de tine ca atare. Un om care a suferit în închisorile comuniste are durerea şi suferinţa ca posesiuni vii chiar dacă amintirea le-a atenuat. La fel, în vieţile Sfinţilor, realitatea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor nu e de nivel lingvistic sau al povestirilor închipuite ci al celei mai brutale realităţi şi certitudini. Stai de vorbă cu Sfinţii şi îţi spun ce revelaţii au mai avut, din ce ispite i-a mai scăpat Dumnezeu, ce i-a mai luminat Dumnezeu…adică sunt plini de realitatea a ceea ce sunt sau sunt plini de realitatea a ceea ce îi face să fie ceea ce sunt.

Dacă poţi să certifici ceea ce eşti din punct de vedere ontologic şi al relaţiei, al relaţiei reale cu Dumnezeu şi cu oamenii atunci eşti. Nu poţi să fii şi să nu fii o valoare, posesorul unei set de valori, de daruri, de harisme…Negaţia prin smerenie, negaţia smereniei nu ţine de faptul că nu le ai ci că nu vrei să ţi le revendici în faţa oamenilor. Pentru ce să te lauzi cu darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu? Asta e întrebarea Sfântului Pavel! De ce să te lauzi ca şi când ai avea ceva, dacă ai primit totul de la Dumnezeu?, se întreba Sfântul Pavel. Ce ai ca să nu-l fi primit de la El?

Însă reala smerenie nu ascunde nimicul, nu ascunde o retorică goală, nu acoperă lipsa harului, ci prezenţa lui în viaţa şi în fiinţa noastră. Omul duhovnicesc dezvăluie din experienţa sa duhovnicească, vorbeşte despre sine, doar pentru a vorbi despre darurile lui Dumnezeu date sieşi. El vorbeşte despre sine pentru ca să vorbească despre El. Adevărata mărturisire de adevăruri e mulţumirea, slavoslovia faţă de Dumnezeu, care a produs toate în viaţa noastră.

Dar, ca să fiu catalogat ca cineva…trebuie să am CV bogat, extins. Acest cineva social trebuie să joace după nişte reguli, să se introducă în regulile repertorierii, ale clasificării muncii. El ajunge cineva pentru că a studiat, are următoarele diplome, are următoarele dexterităţi, ştie următoarele limbi, are următoarele proiecte, a produs următoarele unelte, lucruri, cărţi…Însă acest cineva poate fi gol de relaţii şi totodată de harul lui Dumnezeu, ca unul care îşi revendică autonomia şi supremaţia într-un domeniu pe baza unor fapte.

Faptele vorbesc şi relaţiile parteneriale pentru ca să ajungi… cineva. Dar ajungi cineva nu prin tine ci prin faptele tale rupte de tine, prin obiectele şi cărţile tale sau prin scenariile de film pe care le faci sau pentru strategiile tale de marketing şi nu pentru ce eşti tu. Ce eşti tu nu contează dacă ai prieteni buni, mulţi şi influenţi. Ce eşti tu nu contează ci ceea ce pari să fii tu. Tocmai de aceea: merge să fie ministru, merge să fie preot, merge să fie…pentru că pare a fi capabil, pentru că portofoliul îl arată a fi capabil.

Însă ce eşti tu, cine eşti tu cu adevărat în faţa lui Dumnezeu este cea mai mare bucurie şi nu cine pari tu să fii. Împlinirea de sine e întotdeauna valorică şi experienţială şi niciodată pur declaratorie. A fi înseamnă a avea în tine valorile despre care vorbeşti, a fi una cu tine. Şi de aici vine greutatea cuvintelor pentru că ele te exprimă, pentru că sunt forma de descriptivare a interiorităţii tale. Cuvintele te descriu când ceea ce spui eşti. Cuvintele te neagă când afirmi lucruri care nu eşti.

Propoziţia de început preciza faptul că nu ne interesează cine eşti dacă nimeni nu te laudă. Adică noi, postmodernii capitalişti nu dăm doi bani pe tine că eşti Sfânt sau geniu dacă nu ai popularitate, dacă nu vorbeşte nimeni despre tine, dacă nu te mai înţeleg şi alţii, ca să ne dea mărturie despre tine. Noi nu ştim ceea ce spui tu, cine eşti, pentru că nu te înţelegem. Dar dacă vin alţii şi vorbesc despre tine, dacă te laudă alţii, atunci te facem imediat cap de afiş al spectacolului prin care noi te vindem, te scoatem la mezat.

Şi astfel, dintr-un nimeni devii peste noapte…cineva. Dar nu devii cineva pentru că noi te-am înţeles sau te iubim ci pentru că atragi publicul, convingi, eşti bun ca să faci ceva…şi nouă ne iese bani din treaba asta.

Dacă se dovedeşte că ştii să faci ceva…ajungi cineva. Dacă se spune despre tine că eşti bun ca să faci ceva anume şi dacă şi arăţi că poţi să faci ceva ajungi… cineva. Însă, adevăratul cineva trebuie să fie ceva. Ca să fii cineva trebuie să fii cineva mai înainte de a te cunoaşte toţi ca cineva. Trebuie să fii cineva conştient de capacităţile şi modul tău de a face ceva. Dacă funcţia te-a făcut mare, prolific şi substanţial…atunci nu eşti un cineva real şi timpul dovedeşte asta. Când nu eşti cineva nu poţi rezista valoric. Pentru că valoarea se dobândeşte numai în relaţie cu Dumnezeu şi cu oamenii, în relaţii reale, prin eforturi reale, prin muncă reală, prin încordări reale, prin căutări de înţelegere reale.

Concluzia pledoariei noastre e aceea că poziţia socială nu te face cineva niciodată. Poţi să fii elogiat de către toţi sau contestat de către toţi şi asta nu strică cu adevărat realitatea ta interioară. Ea este cea care este, pe care o ai, dacă ea este reală. Propulsarea spre a fi cineva fără să fii cineva e răspunsul la întrebarea: ce se pierde atunci când se câştigă ceva fals?, pe care domnul Patapievici a rezolvat-o magistral, din punct de vedere teologic şi filosofic în Omul recent, care este omul de tip cineva superfluu.

Când vrei să câştigi în notorietate pierzi în valoare şi când ai valoare notorietatea nu e o problemă prea mare, nu te supără prea tare atâta timp cât notorietatea e mediatică în postmodernitate/ e mediatizată şi se câştigă imediat…dacă ceea ce pretinzi că eşti şi eşti. Mai devreme sau mai târziu ceea ce eşti, eşti. Rămâi ceea ce eşti.

Într-o predică a PFP Teoctist la praznicul Sfântului Dimitrie Basarabov, amintind viaţa acestuia, ne spunea celor din piaţetă, că Sfântul Dimitrie, care era cioban, a murit între două pietre, singur, fără îngropare, până când din voia lui Dumnezeu l-au scos apele Lomului şi ni l-au adus, iată, şi ne închinăm toţi lui, unui necunoscut pentru contemporanii lui…şi toţi ne plecăm în faţa sa. Pentru că era… a rămas. Şi mă refer aici la a rămâne în mod esenţial în conştiinţa şi veneraţia oamenilor şi nu în mod teribilist, ca unul care ai omorât nu ştiu câţi oameni sau au avut o viaţă libertină la culme.

Postmodernitatea încurcă valoarea cu profitul. Contuarul de vizite al blogurilor noastre e postmodern şi dacă e gândit postmodern sună cam aşa: numărul de vizitatori arată valoarea celor spuse aici, în acest spaţiu web. Însă axioma e falsă! Cum e falsă şi axioma: am primit 60 % dintre voturile alegătorilor, deci sunt cel mai iubit dintre români. Însă votul nu arată neapărat valoarea persoanei care candidează ci opţiunea conjuncturală la nivel politic a alegătorilor. Alegi pe cel mai răsărit dintre alţi doi sau trei. Alegi din ceea ce ţi se pune în faţă şi nu din ceea ce ai alege în mod ideal.

Punem punct…fără alte concluzii.

Pr. Dorin Picioruş.

Did you like this? Share it:

Previous

Iniţiere în problematica Bioeticii. Spuneţi da vieţii şi nu discriminaţi pe cei cu malformaţii!

Next

Sfântul Grigorie Palama, Despre lumină şi luminarea dumnezeiască, 10 [podcast]

1 Comment

  1. Exact. Valoare unei persoane stă în cine este şi nu în ce este.
    Omul post-modern traieste fragmentar, risipit pe mai multe paliere fără a finaliza ceva concret,iar totul se termina într-o explozie de indiferenţă faţă de sine, faţă de semen şi faţă de Dumnezeu.

    Sfântul gândeşte unitar, pentru că întreaga sa fiinţă este canalizată spre slujire, slujirea lui Dumnezeu.
    Sfântul nu mai poartă măşti, e firesc.

    Omul post-modern trăieşte o adevărată tragedie a schimbării măştilor, în funcţie de situaţie şi de scop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort