Despre limba română …după George Pruteanu

A fost un neprevăzut…anunţul morţii sale. Lucrurile, ca şi vieţile oamenilor trec ca strofa unui poem. Tocmai eram la masă… şi televizorul ne-a adus vestea dureroasă a plecării sale dintre noi…din cauza unei inimi hăituite de prea mult.

Emisiunile, interviurile, pledoariile sale politice şi munca sa online pentru limba română cred că a contat. Contează pentru că a militat pentru valoare. Contează pentru că a militat pentru o verticalitate a prezentării de sine în dialog, în cadrul dialogului deschis, amplu.

Noi nu îl cunoaştem sub aspect personal ci numai social, mediatic, aşa cum reieşea din prezentările sale publice. Însă, ne-a fost îndeajuns să înţelegem că suntem, într-o anume măsură, tributarii muncii sale naţionale pentru prezervarea mlădierii şi ingenuităţii limbii române.

Crezul meu profund e acela că în limba română se poate exprima orice dacă te laşi condus de ea, dacă îi simţi vivacitatea mereu altfel. Te poţi exprima pentru că te poate păstra, pentru că are o maturitate atât de profundă încât te poate cuprinde în varii forme.

D-l Pruteanu ne-a amintit acest lucru… ni l-a repetat continuu. Noi trebuie să trăim virtualităţile limbii române ca pe propria noastră viaţă. Şi nu e nimic mai uimitor şi mai plin de neprevăzut decât inima care se lasă povestită în limba română. Da, nimic nu e mai plin de candoare decât acest continuu a fi în limba care îţi salvează identitatea.

Pr. Dorin Picioruş.