martisor la cruce

Creştinii ortodocşi îşi privesc morţii ca pe nişte vii. Când se duc la mormânt se duc la mama sau la tata, la bunicul sau la bunica, la sora, la soţul, la unchiul…şi nu la locul cu cadavre. Pentru cei care au oameni vii în cimitire, pe care i-au iubit şi îi iubesc dusul la cimitir e ca dusul la rude, e ca dusul la spovedanie, e ca întâlnirea de dragoste.

Mă mai duc pe la mama să văd ce mai face!… Mă duc să îi dus nişte flori şi mărţişor, că e martie… Sau: O, soţioara mea…am venit să văd ce mai faci…Ţi-e bine?! Şi acestea sunt cuvinte pentru morţi, pentru morţii lor, pe care îi au vii în suflet.

Plânsul la groapă nu e un plâns terapeutic, exorcizator al dragostei şi al focului din noi ci…un plâns de dor. Plângi pentru că iubeşti. Şi aranjezi mormintele, le sapi, plantezi copaci, flori, faci gard la mormânt pentru că tu îţi respecţi, îţi cinsteşti mama, tatăl, pe cel adormit…care e viu cu sufletul şi care va învia în ziua de apoi.

Cei care nu mai au simţul cimitirului nu mai au dor autentic pentru cineva. Cei care nu văd pe Dumnezeu în lume şi în om prin harul Său nu îşi mai cinstesc morţii şi nu cred în mod real în învierea morţilor şi în transfigurarea întregii creaţii a lui Dumnezeu.

De aceea, acest mărţişor adus aici nu trebuie văzut ca un act magic sau ca un obicei prostuţ, aşa, fără rost, ci ca pe un act izvorât din conştiinţa că morţii lor participă la viaţa lor, că morţii lor sunt o parte din viaţa celor vii şi că datoria de a-i pomeni şi de a-i vizita pe cei morţi e la fel de vie şi de normală ca şi când ei erau în viaţă.

Dacă nu l-ai iubit pe când trăia de aceea nu îl vizitezi nici după moarte. Iar dacă nu îl vizitezi eşti un om gol, un pigmeu al iubirii, un insignifiant, pentru că dragostea e cea care ne face mari, impozanţi în inima altora.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: