Superbul articol dedicat lui de Jurnalul Naţional, semnat de Ramona Drăghici, Adrian Păunescu şi Carmen Vintilă.

Jurnalul National

Fragmente:

George Pruteanu a fost, realmente, o personalitate complexă: filolog, cadru didactic, jurnalist, om politic şi un excelent orator. Dispariţia sa fulgerătoare ne lasă, din nefericire, mult mai săraci în suflete. Vom simţi lipsa unui intelectual rasat, a unui fin, dar, în acelaşi timp, acid comentator al vieţii culturale şi politice autohtone. Implicarea lui George Pruteanu în destinul limbii române a fost una totală, pentru că a iubit-o cu adevărat.

„DE CE SCRIU CU Î DIN I…”. „Articolul lui Alex. Ştefănescu, din nr. 38 al României literare (2002), al cărui titlu îl parafrazez, era… efectiv un articol frumos, un articol emoţionant. Totuşi, la rece, vederile mele sunt altele. Îl rog pe cititor să aibă bunătatea de a le cumpăni. Scriu cu î din i… Pentru că iniţiativa Academiei, din 17 februarie 1993, prin care s-a reintrodus în ortografia românească litera â (în afara cuvîntului „român” şi a derivatelor sale, unde figura din 1965), a fost o eroare ştiinţifică, generată de un anume sentimentalism anti-comunist (bazat şi pe legenda că î-ul din i ne-ar fi fost impus de oamenii lui Stalin, deşi î-ul din i a fost practicat, de mari nume ale literelor româneşti, la Viaţa Românească, încă din anii ’20 ai secolului trecut, cu mult înaintea apariţiei comunismului la noi). Cei doi lingvişti membri ai Academiei au votat unul „împotrivă”, celălalt „abţinere”. Toate institutele de lingvistică din ţară au dezaprobat decizia.

…Pentru că, prin readoptarea lui â din a, ortografia românească se complică în mod artificial, introducîndu-se un criteriu mecanic, arbitrar şi străin spiritului limbii române: acela dacă un sunet se află în interiorul cuvîntului sau la una din extremităţile sale. Ar trebui, e.g., să scriem a târî (cu două litere diferite pentru exact acelaşi sunet), dar eu târâi (schimbînd din nou litera, pentru că e în altă poziţie)… A scrie un sunet într-un fel dacă e-n corpul cuvîntului şi-n alt fel dacă e la unul din capete e o procedură care sfidează claritatea latină a limbii române şi principiul dominant fonetic al ortografiei româneşti, conform căruia un sunet sau un grup de sunete se transcrie (aproape) întotdeauna cu aceeaşi literă, respectiv cu acelaşi grup de litere. Au spus-o mari cărturari (Rădulescu-Motru, A. Scriban, Philippide, Densusianu, G. Ivănescu, G. Ibrăileanu, E. Coşeriu, Mioara Avram).

… Pentru că î-ul provine dintr-un a în doar cca 31% din cuvinte; în marea majoritate a cazurilor (69%), î-ul provine din cuvinte (fie latineşti, fie de altă origine) care nu conţineau sunetul/litera a în locul respectiv, ci unul/una din sunetele/literele E, I, O sau U, aşa că transcrierea sa azi prin â este absurdă”, scria George Pruteanu în România literară, în 2002. Fragmentul a fost preluat de pe site-ul lui George Pruteanu.

La moartea lui George Pruteanu

A murit ultimul apărător al limbii române,
Pe neaşteptate, ca un arhaism împuşcat,
Ce mai rămâne, Doamne-Dumnezeule, ce mai rămâne
Decât gramatica de care ne-am lepădat?

Şi, uite, nici nu începuse bine anul
Şi cine, oare, s-ar fi putut gândi
Că într-o seară de martie va muri Pruteanu,
Care avea şi el planuri pentru a doua zi?

Bate inima-n oameni ca toba cea mare,
Pentru plecarea în zilnicul război,
Din care atât de absurd şi de urgent se moare
Şi-n moartea fiecăruia e vorba despre noi.

A murit neliniştitul, militantul, artistul,
O umbră de doliu se-aşează pe fiece verb,
Ne omorâm sârguincios, cum ne învaţă anticristul,
Ca nişte cazane sub presiune, cuvintele fierb.

Era o zi oarecare, o biată zi oarecare,
Fără nimic premonitoriu, fără nimic special,
Când el a simţit că nu-i e bine şi că îl doare
Şi, ca orice om, s-a dus, şi el, pân-la spital.

Rămăseseră, desigur, probleme nerezolvate,
Dar George o să se-apuce de treabă din nou,
Lipseşte puţin, dar se întoarce de-ndată ce poate,
Ochelarii, stilourile, ceasurile îl aşteaptă pe birou.

Căci el se pregătea liniştit de o bătrâneţe frumoasă,
Şi încă era atât de departe de ultimul act,
Avea treburi la facultate, la bibliotecă, în casă,
Ar fi râs în hohote dacă-i vorbeai de infarct.

Nu, hotărât lucru, el nu era născut pentru moarte,
Cum nu e născut nimeni dintre atâţia trecători,
Avea grilă estetică, era aici, gândea departe,
Era un cordial radical de stânga: ori-ori!

Şi, dintr-o dată, între toate poveştile năuce,
Din politică, din sport, din scandalurile de pe cuprins,
O stupidă agenţie de minciuni ne aduce
Vestea de coşmar că George Pruteanu s-a stins.

Fireşte, cum se spune, era prudent să renunţe la ţigară,
Dar asta e, oare, problema cea mai grea,
Din cauza căreia trebuia ca Pruteanu să moară,
Când e toxică viaţa însăşi? Să fi renunţat şi la ea?

Nimic nu se mai înţelege. Însă, ceva tot se ştie,
Măcar de-acum încolo, moartea, oricum,
Nu mai are voie să facă greşeli de ortografie,
Când profesorul de gramatică pleacă pe ultimul drum.

 

A murit ultimul gladiator al limbii române,
Substantivele şi verbele s-au înnorat,
Interjecţiile se ridică, de parcă ar vrea să-l îngâne,
Clopotele se-ndoliază, lăcrimează şi bat.

A venit moartea, cu năravurile ei păgâne,
Şi s-a aşezat, cu aroganţa celui mai mare păcat,
Între ziua de azi a lui George şi ziua de mâine,
Între ultimul subiect şi ultimul lui predicat.

Un minut de reculegere, o cană de vin şi-o bucată de pâine,
Pentru parastasul iluminat, pentru parastasul înlăcrimat,
Al ultimului subiect şi al ultimului predicat.
Predicat fără subiect! Noi fără el! Subiect fără predicat!

27 martie 2008
Adrian Păunescu

Omul literelor

George-Mihail Pruteanu s-a născut în 15 decembrie 1947, la Bucureşti. A studiat literatura la universităţile din Iaşi şi Bucureşti, obţinând ulterior un doctorat în filosofie. Din anul 1972 a început să scrie articole şi eseuri pentru diverse reviste literare, printre care Convorbiri literare, Cronica, România literară, Contemporanul.

După Revoluţia din 1989, a continuat să lucreze ca jurnalist şi critic literar pentru Expres, Evenimentul Zilei şi Dilema. Între 1995 şi 1999, Pruteanu a fost realizatorul unui program zilnic de cinci minute despre folosirea corectă a limbii române („Doar o vorbă săţ-i mai spun”), care a fost prezentat mai întâi la Tele 7 ABC (1995), apoi la ProTV (1995-1996), iar ulterior, cu denumirea „Doar o vorbă săţ-i mai spun”, la TVR1 (1997-1999 şi din nou în 2006).

George Pruteanu a primit două premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, în 1996 şi 1999 şi Premiul Media, în 1997. Între 2005 şi 2007 a fost membru al Consiliului de Administraţie al TVR. Pruteanu a introdus un proiect de lege în 1997, devenit cunoscut ca „Legea Pruteanu”.

„Un cavaler de modă veche”

” Acum, au rămas să râdă, cu gura până la urechi, maneliştii care cântau ,«Ne interesează banu’/ Nu părerea lui Pruteanu». Astăzi, Pruteanu nu mai este, din păcate. Dar a rămas exemplul său, de verticalitate şi demnitate. Prin oameni ca el, onoarea intelectualului român e salvată. Uite că nu toţi intelectualii trădează. Uite că mai sunt şi intelectuali care ard ca o flacără, pentru frumos, bine, adevăr, dreptate, naţiune. Fie ca Dumnezeu să primească în Rai sufletul nobil al lui George Pruteanu”, a spus liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor (foto). „Pruteanu nu a fost un simplu lingvist, a fost un savant. O mare pierdere pentru noi toţi. Sunt convins că a lăsat manuscrise care vor confirma această opinie a mea. A fost un om de modă veche în sensul cel mai nobil al cuvântului.

George Pruteanu şi-a câştigat dreptul de a spune adevărul”, a mai spus preşedintele PRM. El a explicat că Pruteanu nu s-a mai implicat în politică de la alegerile din 2004, făcând o înţelegere amiabilă cu liderii PRM pentru a se putea dedica scriiturii şi activităţilor didactice. „Era prieten cu mine, dar nu mi-a spus că s-ar simţi rău. N-a spus nimănui. Spunea deseori că soţia este suferindă. Era un cavaler de modă veche. De câte ori îl invitam undeva, n-o lăsa acasă, o aducea şi pe ea”, a mai spus Vadim Tudor, arătând că ultima peliculă cu el o are de la petrecerea de ziua sa de naştere, din noiembrie anul trecut.

Despre suferinţa lui Pruteanu liderul PRM nu ştia prea multe, doar că fuma foarte mult şi că era nefiresc de slab. „George Pruteanu a fost un ferment cultural. A salvat noţiunea de talk-show. Avea coloană vertebrală”, a conchis Vadim. „Deşi a fost un om activ, a avut o activitate deosebită, a fost reprezentantul nostru în Consiliul de Administraţie al TVR, nu am fost chiar aşa de apropiaţi”, ne-a mărturisit vicepreşedintele PRM, Lucian Bolcaş. „Nu era un om care să lege prietenii şi, mai ales, pe probleme personale”, a subliniat Bolcaş.

********************

Adevărul [ 29 martie 2008]

Cotidianul [ 28 martie 2008]

Evenimentul Zilei [ 28 martie 2008]

********************

Gardianul [ 29 martie 2008]

Fragment:

Omul de cultura si politicianul George Pruteanu va fi inmormântat mâine pe „Aleea Artistilor“ din cimitirul Bellu. Corpul neinsufletit al lui George Pruteanu va fi depus, astazi, la Muzeul Literaturii, unde apropiatii vor putea sa-i aduca un ultim omagiu.

George Pruteanu va fi inhumat pe vestita „Alee a Artistilor“, la ora 11.00, alaturi de un sac de oase ale unui confrate de litere. Situatia la care s-a ajuns se datoreaza faptului ca nici rudele unor personalitati ale culturii romanesti si nici Uniunea Scriitorilor sau alte uniuni de breasla nu au platit pentru intretinerea mormintelor sau pentru concesionarea locurilor de veci.

Nemaifiind nici un loc de veci liber pe „Aleea Artistilor“, Administratia Cimitirelor se vede nevoita ca sa exhumeze oasele unui anonim slujitor al literelor si sa le puna intr-un sac, care va fi ingropat langa sicriul lui George Pruteanu. „Gardianul“ a dezvaluit in urma cu o saptamana ca o personalitate decedata de cel putin 7 ani va fi exhumata pentru a face loc unei alte celebritati, insa conducerea Uniunii Scriitorilor nu s-a invrednicit sa rezolve problema datoriilor pe care le are fata de Administratia Cimitirelor, aproximativ 70.000 de lei.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: