Despre suflet, moarte şi sfinţenie împreună cu Sfântul Grigorie cel Mare [9, podcast]
Găsiţi aici fila audio.
Din cuprinsul podcastului:
Discernerea Sfinţilor în ceea ce priveşte visele; demonii ne prezic multe lucruri adevărate în vis pentru ca mai apoi să ne inducă un gând demonic sau mai multe, pe care să le credem adevărate şi ele să fie însăşi obiectul înşelării noastre demonice; credinţele deşarte sau ideile demonice strică vieţuirea duhovnicească de mai înainte; cei păcătoşi, care se înmormântează în Biserică, nu au niciun câştig din acest lucru, ci dimpotrivă sunt pedepsiţi din cauza acestui fapt; dale de marmură în Biserică; episcopul moare din cauza celui păcătos îngropat în Biserică; Bisericile au hram, poartă numele Sfântului/Sfinţilor cărora le sunt închinate; despre chinurile celor păcătoşi; preotul se întâlneşte la baia termală cu sufletul unui om mort; pomenirea la Sfânta Liturghie a celor adormiţi; viaţa monahală şi iubirea de bani; pedeapsa pentru neascultare; Sfânta Liturghie slujită în fiecare zi; scoaterea din Iad prin pomenirea la Sfânta Liturghie; ajutor în necazuri prin pomenirea celor vii la Sfânta Liturghie; iertarea aproapelui…finalul cărţii.
Pr. Dorin.