Despre Teologia Dogmatică împreună cu teologul anglican E. A. Litton [1]
Rev. E. A. Litton, Introduction to Dogmatic Theology , With Introduction by the Rev. Henry Wace, Third Edition, Edited by the Rev. H. G. Grey, Ed. Paternoster Row, London, 1912, 595 p.
Introducerea reverendului Wace se numeşte „Remarci introductive la un studiu de Teologie dogmatică”, p. VII-XVII.
Conţinutul cărţii, pe capitole:
1. Scopul Teologiei dogmatice ; 2. Bibliografia; 3. Canonul scripturistic; 4. Inspiraţia Scripturii; 5. Relaţia dintre Vechiul şi Noul Testament; 6. Teismul natural; 7. Treimea ca şi cauză; 8. Prima Cauză este inteligentă. Cauzele finale; 9. Argumentul ontologic; 10. Natura morală a omului; 11. Voinţa liberă a omului; 12. Infinitatea lui Dumnezeu [ însă capitolul tratează de fapt despre natura/fiinţa lui Dumnezeu]. Se observă că până aici cartea a fost o mixtură de apologetică şi teologie dogmatică, după cum era moda la începutul secolului al 20-lea.
Atributele dumnezeieşti: 13. Originea şi diviziunile lor [ ale atributelor divine n.n.]; 14. Omniprezenţa; 15. Omnipotenţa; 16. Omniştiinţa; 17. Dumnezeirea, sfinţenia, dreptatea şi mila.
Lucrările lui Dumnezeu: 19. Creaţia; 20. Conservarea lumii; 21. Providenţa divină; 22. Răul şi răul moral în special.
Sfânta Treime: 23. Un singur Dumnezeu: Tatăl. Fiul şi Sfântul Duh; 24. Treimea imanentă; 25. Definiţii bisericeşti; 26. Analogii naturale; 27. Concluzii.
Omul înainte şi după cădere: 28. Crearea omului; 29. Dihotomism sau trihotomism? 30. Chipul lui Dumnezeu: dreptatea originară a omului; 31. Libertate şi nemurire; 32. Traducianism sau creaţionism? 33. Îngerii; 34. Dumnezeu şi Îngerii răi. Satana.; 35. Căderea omului; 36. Preeminenţa păcatului actual; 37. Păcatul originar ca rădăcină a păcatului actual; 38. Păcatul originar ca transmitere a vinei. Controversa pelagiană; 39. Păcatul originar ca şi corupere a naturii; 40. Libertatea voinţei.
Persoana şi lucrarea lui Hristos : 41. Întruparea Cuvântului; 42. Îndoita ipostază [ stare de a fi a Domnului n.n.] : de umilinţă şi de preamărire.
Starea de umilinţă a Domnului: 43. Naşterea din Femeie. Creşterea cu vârsta şi cu înţelepciunea.; 44. Ispitit, deşi e fără de păcat; 45. Zămislirea minunată.
Starea de preamărire: 46. Coborârea la Iad; 47. Învierea, Înălţarea şi Şederea de-a dreapta Tatălui; 48. Sinodul de la Calcedon; 49. Chenoza sau deşertarea de Sine a Logosului; 50. Unirea ipostatică; 51. Afirmarea personală. Comunicarea însuşirilor [ în persoana una a Domnului Hristos. Adică despre perihoreză, despre întrepătrunderea reciprocă a celor două firi, divină şi umană în persoana lui Dumnezeu Cuvântul întrupat n.n.].
Lucrarea lui Hristos: 52. Întreita slujire; 53. Slujirea profetică; 54. Slujirea arhierească; 55. Slujirea arhierească. Teoria lui Anselm; 56. Slujirea arhierească. Ascultarea activă şi pasivă; 57. Slujirea arhierească ca dimensiune a Răscumpărării; 58. Slujirea împărătească.
Mântuirea personală: 59. Legătura dintre Cuvântul şi Sfântul Duh; 60. Urmările chemării [ la credinţă a oamenilor n.n.]; 61. Convertirea.
Justificarea: 62. Etimilogia cuvântului; 63. Mărturia Duhului; 64. Cauzele formale ale doctrinei; 65. Credinţa justificatoare; 66. Doctrina asigurării; 67. Treptele justificării/ale îndreptăţirii; 68. Justificarea baptismală; 69. Purgatoriul şi relaţia sa cu justificarea.
Regenerarea/renaşterea [ în Hristos n.n.]: 70. Definiţia termenului; 71. Unirea mistică; 72. Sanctificarea; 73. Faptele bune; 74. Perseverarea/răbdarea până la sfârşit a Sfinţilor [adică până la moarte n.n.]; 75. Doctrina alegerii.
Comuniunea Sfinţilor. Biserica: 76. Definirea terminologiei; 77. Biserica văzută şi nevăzută; 78. Legătura dintre Biserica nevăzută şi cea văzută; 79. Hristos ca şi Cap al Bisericii; 80. Slujirea preoţească; 81. Organizarea Bisericii; 82. Puterea sau cheile preoţiei; 83. Primatul episcopului Romei; 84. Biserica şi Statul.
Înţelegerea harului: 85. Tradiţia; 86. Rugăciunile în numele lui Hristos.
Sacramentele: 87. Definiţie; 88. Numărul Tainelor; 89. Opus operatum. 90. Intenţia preotului; 91. Efectele Tainelor; 92. Circumcizie şi Paşti; 93. Botezul; 94. Botezul copiilor; 95. Instituirea Euharistiei; 96. Doctrina prezenţei reale [ a lui Hristos în Taine n.n.]; Ubicuitatea şi slava trupului lui Hristos; 98. Transsubstanţierea; 99. Jertfa Missei; 100. Beneficiile/urmările Euharistiei; 101. Controversa reformatorilor în cazul prezenţei reale.
Eshatologia: 102. Moartea.
Starea intermediară: 103. Supravieţuirea sufletului; 104. Conştiinţa; 105. Dezvoltarea; 106. Probarea; 107. Localizarea.
A doua venire [ a Domnului n.n.]: 108. Hiliasmul; 109. Învierea trupului; 110. Judecata; 111. Apocatastaza; 112. Cer nou şi pământ nou.
Din cuprinsul cărţii:
Cuvântul dogmă apare în Noul Testament cu sensul de poruncă sau de ordin care se cere ascultat şi împlinit, ca spre exemplu porunca lui Cezar în Lc. 2, 1 sau Fapte 17, 7. La fel trebuie împlinite şi deciziile Sinodului apostolic de la Ierusalim, cf. F. Ap. 16, 4, 17 sau preceptele legii iudaice, cf. Efes. 2, 15; Colos. 2, 14, p. 1, adică nu în sensul de doctrine ale credinţei în mod iniţial. /
Autorul crede că o teologie dogmatică creştină trebuie să fie în mod necesar şi o teologie biblică şi că aceasta trebuie să apeleze la Scriptură ca la ultima autoritate, p. 2./ Însă, în mod formal, Teologia Dogmatică şi Scriptura nu sunt identice, p. 2./ O teologie dogmatică e liberă de toate prejudecăţile pentru că nu exprimă o poziţie personală ci credinţa comună a Bisericii, p. 3./
Teologia Dogmatică presupune faptul că noi admitem originea divină a creştinismului, p. 3./ Literatura dogmatică autorul o începe de la Sfântul Clement Alexandrinul şi în special de la „Despre principii” a lui Origen, p. 5./ Sfântul Ioan Damaschinul e socotit drept fondatorul Teologiei Dogmatice, p. 5./
Însă autorul are o poziţie critică la adresa Sfântului Ioan Damaschin. El spune că principalul defect al Dogmaticii Sfântului Ioan e acela că nu s-a ocupat de antropologie în cadrul cărţii sale şi nici de factorul uman în lucrarea mântuirii, p. 5. Însă aceste lucruri sunt pretenţii de teolog de secol 20 şi nu de secol 8. E ceva nefiresc să ceri unui teolog din secolul X să fie ca noi, cei din secolul 21, cum e nefiresc ca cei de după noi să ne ceară ca să fim ca ei, când dorinţa şi problematica noastră e întotdeauna încadrată în mentalitatea şi preocupările veacului nostru./
O altă imperfecţiune a Dogmaticii Sfântului Ioan autorul o găseşte în aceea că nu a tratat Biserica din punctul de vedere al funcţiilor ei şi a preoţiei, p. 5./ Anselm e socotit tatăl teologiei scolastice, p. 5./ Găsim texte dogmatice şi la Sfântul Augustin, la Sfântul Ambrozie sau la Tertulian dar nesistematizate, p. 5./ Toma de Aquino e declarat de autor drept creatorul unei lucrări minunate adică a cărţii Summae Theologiae, p. 5. Noi suntem însă de altă părere. E o lucrare enormă ca întindere dar defectuoasă ca teologie în multe puncte de vedere./
Primii reformatori vor protesta împotriva tendinţelor pelagiene, p. 6./ Reforma a dat naştere la ceea ce noi numim astăzi: Teologie Dogmatică, p. 6./ Cea mai veche lucrare de teologie dogmatică este cartea Locuri comune a lui Melanchton, p. 6./ Sec. 17 este secolul scolastic al teologiei protestante, p. 6./ În sec. 17 apare Loci, Teologia Dogmatică a lui J. Gerhard, în 20 de volume şi Teologia Didactică-polemică a lui A. J. Quensledt, mort în 1688, p. 6-7./ Alţi autori protestanţi pe care autorul nostru îi remarcă: Baier, Buddeus, Hollaz, Beza, Gilbert Voetius, F. Turretin, p. 7./
Autorul crede că Biserica Catolică nu a fost niciodată la fel de productivă în domeniul Teologiei Dogmatice cum a fost Protestantismul, p. 7./ Cei doi mari teologi dogmaticieni ai secolului al 17-lea în romano-catolicism: Bellarmine şi Bossuet, p. 7./ Alţi autori protestanţi productivi în domeniul Teologiei Dogmatice: Wegscheider, Bretschneider, Nitzsch, Twesten, Thomasius, Philippi, Martensen, Schleiermacher…, p. 7./
Pentru protestanţi singura regulă/normă de credinţă [ norma credendi] este Scriptura, p. 9./ Prin Scriptură se rezolvă toate controversele, p. 9./ Prin canon [kanw,n . Pentru a citi acest cuvânt în limba greacă sau orice alt articol cu scris în greacă de pe blogul nostru instalaţi fontul nostru de greacă în calculatoarele dv., preluându-l de aici] , canon al Scripturii nu se înţelege un catalog de cărţi inspirate, ci doctrinele fundamentale creştine care trebuie să fie o regulă sau un ghid pentru învăţătura publică, p. 10./
Pr. Dorin Picioruş.