Despre care Hristos vorbeşti?
Dacă pentru noi Hristos este Dumnezeu Cuvântul întrupat, despre care Biserica vorbeşte prin Scriptura, Tradiţia şi slujbele sale asta nu înseamnă că toţi care spunem Hristos sau Iisus în această lume cu axiologia întoarsă pe dos înţelegem acelaşi lucru. Căutarea lui Iisus istoric, care ar fi un evreu extremist sau un profet oarecare, şi care ar fi avut pe Sfânta Maria Magdalena drept soţie şi a cărui viaţa ar fi falsificată de Sfântul Pavel şi apoi refalsificată de Sinodul I Ecumenic nu este Hristosul Bisericii Ortodoxe.
Scoaterea în relief a Evangheliilor apocrife sau a creştinismelor plurale în primele 3 secole ale Bisericii e o încercare de a le egaliza cu situaţia secolului 21. Ce are Hristos cu New Age-ul? Cu feminismul? Cu cercetarea critico-istorică? Cu teologia eliberării? Cu deconstructivismul biblic?
Noi aşteptăm praznicul preaslăvit al Învierii Domnului pentru ca să ne bucurăm de lumina ce izvorăşte din trupul preaslăvit al lui Hristos Dumnezeu, Care calcă cu moartea sa moartea noastră, jefuieşte Iadul şi ne scapă de tirania diavolului, a păcatului şi a morţii.
Pentru noi Hristos nu e doar un Profet, nu este un agitator, nu este un extremist, un filosof, un literat, un poet, ci Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră. El e Hristos mort şi înviat şi Care S-a ridicat de-a dreapta Tatălui. Dacă este un Profet oarecare Hristos nu a înviat. Şi dacă nu a înviat nu există credinţă ortodoxă, nu există nicio credinţă.
Iar dacă nu există credinţă poţi să faci orice, îţi permiţi să faci orice, vorba lui Dostoievski. Însă viaţa noastră se mişcă în cadrele postului acum, ale cuminţeniei, pentru ca să retrăim împreună cu El Patimile şi Învierea Sa preaslăvită.
Astăzi Domnul învie pe Lazăr, viitorul episcop al Ciprului, din morţi, după patru zile de la moartea sa. Ce spune, printre altele, acatistul zilei?
Învierea Sfântului Lazăr înseamnă încredinţarea noastră de dumnezeirea Sa, a lui Hristos. Numai Creatorul poate să învie şi să refacă pe cel intrat în putrefacţie. Numai El dă viaţă oaselor uscate. Dacă nu avem la baza vieţii noastre credinţa în învierea noastră şi în viaţa veşnică trăim animalic, trăim indiferent, trăim oricum.
Viaţa noastră este ascunsă în Hristos, spune Biserica Ortodoxă! Viaţa noastră nu este ascunsă în diavol sau nu se pierde în neant odată cu moartea, ci rămânem în Hristos şi cu El, dacă trăim împreună cu El mereu.
De aceea noi trebuie să vorbim despre Hristosul Bisericii şi nu să fantazăm despre El! Tebuie să privim şi să Îl cunoaştem pe Hristosul Bisericii şi nu romane fanteziste, senzaţionaliste sau exprimări teologice denigratoare şi şocante prin îndrăzneala lor.
Mărturisesc cu inima îndurerată că cele mai mari cutezanţe în materie de denigrare la adresa adevărului credinţei le-am auzit de la teologi şi nu de la neteologi. Am citit cărţi teologice şocant de denigratoare la adresa Hristosului Bisericii, pentru că autorii lor nu mai doreau să vadă cum este blândul şi smeritul Hristos al Bisericii.
Şi teologii eterodocşi care au scris aceste cărţi nu le-au scris pentru că nu ar fi avut sursele credinţei la îndemână ci pentru că ele par perimate pentru cei care nu trăiesc în ritmul lor.
Însă Mirele Bisericii este Hristos răstignit şi batjocorit de oameni trufaşi, de deicizi…în timp ce întregul cosmos şi Puterile cereşti erau cutremurate de îndrăzneala oamenilor şi a demonilor. Hristosul Bisericii moare pe cruce îmbrăţişând întreaga lume şi iertând-o. Hristosul Bisericii coboară în Iad şi zdrobeşte puterea Iadului şi îi scoate din ea pe Sfinţi, care ies cu picioare vesele spre Hristos.
Hristosul Bisericii învie din mormânt, nestricând peceţile mormântului… şi fiind nesesizat de oameni. El Se arată Ucenicilor Săi şi îi încredinţează că e viu. Hristosul Bisericii e Hristos cel viu, care Se înalţă la cer şi care împreună cu Duhul cel Sfânt vine în Apostoli şi în Prea Curata Stăpână şi în comunitatea primă a Bisericii şi Se sălăşluieşte în adâncul fiinţei celor care cred în El.
Hristosul Bisericii nu lasă Biserica singură nicio clipă. Hristosul Bisericii suferă împreună cu fiecare mădular în parte al Său pentru ca toţi să fie una în Sine, în Tatăl şi în Duhul Sfânt. Să fim una întru identitatea credinţei şi a iubirii sfinte ce ne leagă. Şi nu poţi să fii identic în credinţă dacă nu priveşti din aceeaşi perspectivă a Tradiţiei Bisericii pe Dumnezeul treimic.
Dacă există tradiţii alternative la învăţătura Bisericii şi dacă există teologii alternative nu există nicio experienţă şi teologie autentică. În cadrul experienţei şi a Tradiţiei reale a Bisericii ai o nebănuită libertate şi o nebănuită diversitate. Ascultarea duhovnicească nu este o stare a limitării voinţei personale ci dimpotrivă mijlocul prin care se ajunge la adevărata libertate de alegere.
Libertatea se dobândeşte când te faci strâmt ca să intri pe calea cea strâmtă. Asceza este această optică strâmtă prin care dobândim o vedere largă a adevărului lumii în care trăim şi a adevărului nostru personal.
Când ne vedem pe noi înşine prin strâmtorarea de sine atunci nu ne mai halucinăm cu posesiunea unor harisme şi virtuţi unice ci nu ne recunoaştem niciun merit. Pe calea largă se intră fluierând şi dansând. Pe calea strâmtă se intră jelindu-te ca pe un mort, îndurerându-te de păcatele tale şi în durerea ta primind mângâierea harului lui Dumnezeu, iubirea Sa de oameni.
Dacă vrei să afli pe Hristosul Bisericii Ortodoxe atunci vei găsi pe singurul adevărat! Restul sunt poziţionări extremiste vizavi de adevăratul chip al lui Hristos cel răstignit şi înviat.
Pr. Dorin.
