Lumina

Aşa se cheamă acest poem al lui Ioan Alexandru:

Celor ce le-a scăpat lumina-n prima zi
Pot în cea de-a patra s-o apuce
Când soarele şi luna-ncep a fi
Şi peste ape stelele străluce.

Celor ce veniră-ntr-un târziu
Li se mai dă din slavă înc-odată;
În mormântul ce-a rămas pustiu
Giulgiurile-o ţin înfăşurată.

Foarte frumoasă reinterpretare a pildei face Ioan Alexandru. Căci ideea de la care porneşte este cea a pildei lucrătorilor viei (Mt. 20, 1-16), care ies să lucreze poruncile Domnului fiecare la ceasul său, de la ceasul întâi până la ceasul al 11-lea, primind fiecare un dinar (adică Împărăţia lui Dumnezeu).

Ioan Alexandru explică semnificaţia recompunând această pildă a Mântuitorului, punând în locul dinarului simbolic adevărata plată a lucrătorilor, şi anume lumina slavei veşnice a lui Dumnezeu.

Celor care nu vin, care nu ies spre lumină, nici în prima zi, nici în a patra zi, adică nici la începutul, nici la mijlocul vieţii lor, să lucreze pocăinţa, le rămâne totuşi nădejdea de a se întoarce la lumina lui Hristos măcar la sfârşitul săptămânii, al zilelor lor, pentru dragostea lui Hristos, Care a înviat pentru noi.

În acelaşi timp, Ioan Alexandru tâlcuieşte într-un mod surprinzător relatarea scripturală despre zilele creaţiei, şi anume diferenţa dintre crearea luminii în ziua întâi şi crearea corpurilor cereşti, a luminătorilor, în ziua a patra. Dumnezeu a aşteptat şi aşteaptă îndelung omenirea, pe păcătoşi, ca să se pocăiască.

El le-a dăruit mai întâi oamenilor lumina Dumnezeirii Sale, în Eden. Păcătuind oamenii şi căzând din Rai, le-a dăruit luminile Sfinţilor şi ale Proorocilor, ca pe nişte stele, ca pe nişte vectori spre Lumina adevărată şi icoane ale Dumnezeirii.

Iar la sfârşit le-a dăruit pe Însuşi Fiul Său, Lumina Care S-a lăsat strânsă în giulgiuri, pentru ca oamenii să creadă în Sine şi să se mântuiască.

Sau cei de la începutul istoriei şi cei de la mijlocul istoriei şi cei de la sfârşitul istoriei au primit fiecare luminare şi au venit la lumina înţelepciunii, fiecare după putere şi după veacul în care a trăit: cei care au trăit la începutul istoriei au cunoscut mai bine lumina adevărului, mai înainte de a fi întunecată de apariţia eresurilor şi a mitologiilor păgâne; cei de la mijlocul istoriei au încercat să dea de urma lui Dumnezeu privind cerul şi luminătorii cereşti, descoperind un singur Principiu al lumii şi un Logos creator; iar cei de la sfârşit au văzut Lumina-Hristos întrupată, răstignită şi înviind pentru noi toţi.

Şi oricând cineva se întoarce la pocăinţă, primeşte din rodul morţii şi al Învierii Domnului, din lumina slavei Sale copleşitoare.

Psa. Gianina Picioruş