Despre învierea Domnului potrivit Scripturii dumnezeieşti [1]

Învierea lui Hristos a fost prevestită de către Proroci şi de către El Însuşi

Când Îngerul Domnului binevesteşte Prea Curatei Maici şi Sfintelor Femei Mironosiţe învierea Domnului le spune, printre altele, că El hvge,rqh…kaqw.j ei=pen [S-a sculat/S-a ridicat { dintre cei morţi} după cum a zis] [ Mt. 28, 6, cf. GNT], a spus mai înainte. Ceea ce fusese vestit mai înainte de către El [Mt. 12, 40; 17, 9; 17, 23; 20, 19; Mc. 8, 31; 9, 9 etc.], ceea ce se ştia mai dinainte s-a împlinit acum. Dar ceea ce s-a vestit atunci, ceea ce s-a vestit de mai multe ori, acum are concreteţe, pe când atunci nu se ştia cum va fi, cum va arăta Hristos cel înviat.

Şi cum arată Hristos cel înviat?

Aflăm acest lucru din modul cum arată Îngerul Domnului şi din ce spune acesta. Îngerul Domnului are înfăţişarea w`j avstraph., ca /aidoma fulgerului iar îmbrăcămintea Sa, forma iconomică sub care se arată oamenilor este leuko.n w`j ciw,n [albă ca zăpada, cf. GNT, MT. 28, 3]. Înfăţişarea Îngerului Domnului e minunată, bulversantă, produce încântare şi bucurie duhovnicească. Şi Îngerul Domnului este îndumnezeit prin lumina Prea Curatei Treimi şi nu prin sine. Dacă el este aşa, cum arată atunci Domnul Îngerilor ?!

Nu putem să spunem decât că trupul înviat al Domnului produce cu atât mai mult bucurie imensă în cei care Îl văd, cărora El li Se arată, pentru că e plin de lumină dumnezeiască. Din trupul Său străluceşte lumină preadulce şi preaînveselitoare.

Dar El, Cel înviat, este Iisus cel răstignit, Care S-a sculat dintre morţi precum a zis/ a binevestit mai înainte prin Proroci şi prin propria Sa gură omenească [ cf. Mt. 28, 5-6, cf. GNT].

Iisus cel răstignit a înviat dintre morţi

Expresia scripturală Iisus cel răstignit [ VIhsou/n to.n evstaurwme,non, cf. Mt. 28, 5, GNT], din perspectiva învierii Sale din morţi, ne spune că Acelaşi care a murit a şi înviat. Tocmai de aceea e luat astfel în calcul de către Sfântul Matei, ca Cel mort pe cruce, pentru ca să se arate legătura interioară dintre El cel mort, Care Se pogoră în Iad şi El, Cel ce învie din morţi, ridicând din Iad pe Sfinţii Vechiului Testament şi deschizând uşile Raiului.

Sintagma Cel răstignit apare de 4 ori în NT: 1. Mt. 28, 5 [ Iisus Cel răstignit]; 2. Mc. 16, 16 [ Iisus Nazarineanul Cel răstignit]; 3. I Cor. 1, 23 [ Hristos Cel răstignit] şi 4. I Cor. 2, 2 [ Iisus Hristos şi Acesta ca Cel răstignit] şi ea arată identitatea lui Hristos Cel răstignit cu a Celui înviat; faptul că El, Cel care are trupul transfigurat e Cel care a suferit moarte de ocară pe cruce şi nu altul.

Importanţa acestei sintagme e capitală pentru creştinii ortodocşi pentru că exclude orice fel de dochetism hristologic. Hristos înviat nu este o nălucă sau altcineva, un Înger spre exemplu, ci El Însuşi, Cel care poartă pe trupul Său semnele cuielor şi ale suliţei. Când Sfântul Toma a vrut să se încredinţeze asupra umanităţii lui Hristos cel înviat şi a identităţii somatice dintre Cel de dinainte şi Cel de după înviere a pipăit rănile Domnului [ cf. In. 20, 27].

Când Sfântul Toma s-a încredinţat de învierea Sa L-a mărturisit pe Iisus cel înviat drept Domnul şi Dumnezeul său [ In. 20, 28]. Când Sfântul Pavel s-a încredinţat pe drumul spre Damasc că lumina care l-a învăluit deodată este slava lui Iisus cel înviat, a Celui pe care el Îl caută [ F. Ap. 9, 5] nu a mai ştiut decât pe Iisus Hristos cel răstignit pentru toţi oamenii [ I Cor. 2, 2].

Crucea e drumul spre înviere

Moartea Domnului nu este punctul final al iconomiei Sale pentru noi, al iubirii Sale pentru noi, ci sensul morţii este învierea, îndumnezeirea firii Sale umane, ridicarea de-a dreapta Tatălui prin Înălţarea Sa la cer şi continua prezenţă a Sa în noi, prin Duhul Său cel Sfânt, odată cu pogorârea Sfântului Duh şi formarea Bisericii Sale.

Sensul crucii este înduhovnicirea materiei, sfinţirea întregii lumi, transfigurarea întregii creaţii. Dacă vedem crucea şi moartea Sa ca sucombare sub moarte nu Îl propovăduim ca Domnul cel înviat, Care calcă cu moartea Sa moartea întregii lumi ci preaslăvim puterea morţii care biruie pe toţi, chiar şi pe Domnul. Însă, Domnul a biruit în Sine moartea, a scos afară din trupul şi sufletul Său moartea, biruind în Sine moartea şi umplându-şi trupul de slava Sa cea veşnică.

Despătimirea noastră nu se confundă cu dorinţa de anihilare a trupului ci ea înseamnă umplerea noastră, în mod treptat, de slava lui Dumnezeu. Înviem tainic, ne despătimim pe fiecare zi, până când interioritatea noastră transfigurată se vede şi în afară, pe trupul nostru şi iradiază toate în jur. Sfinţii lasă în jurul lor mireasma vieţii lor sfinte. Ei umplu toate de dulceaţa harului ce iradiază din fiinţa lor.

Pr. Dorin

Pentru fontul în limba greacă, aveţi aici detalii despre instalarea lui în computerele dv.