Psalmul 50 între Septuagintă şi diaconul Coresi, alături de o interpretare a textului [2]

Probabil, ca şi noi, v-aţi bucurat de suavitatea şi de adâncul de har al textului acestui psalm, prilejuită de această mergere la rădăcinile lui reale. În greacă, şi apoi în româna veche, psalmul pocăinţei Sfântului David se prezintă în toată umanitatea şi durerea lui. Avem un Proroc suferind, conştient de păcatul lui, dar un Proroc plin de har, care vorbeşte în harul pocăinţei şi vesteşte lucruri de taină despre viaţa duhovnicească a Bisericii.

Îmi propusesem o discuţie sistematică…Însă, acum, cred că e mai bine să vorbesc liber despre textul psalmului. Vom indica anumite teme discutate în psalm prin litere îngroşate.

Avem, în primul rând, prezentată iertarea ca o consecinţă a revărsării milei lui Dumnezeu în viaţa noastră. Ce este mila lui Dumnezeu? E o întrebare tot la fel de adâncă şi de plină de sensuri ca şi întrebarea: ce este viaţa? Mila Sa e percepută ca şi viaţa: cu multe nuanţe. Şi fiecare trăieşte mila lui Dumnezeu precum aerul. În zeci, mii, milioane de rânduri am înţeles ceva, am găsit ce trebuia, am fost scăpaţi de moarte…pentru că am fost miluiţi de către Dumnezeu.

Însăşi viaţa noastră este o milă dumnezeiască… De aceea Sfântul David se roagă să fie miluit conform/potrivit cu marea milă a lui Dumnezeu, după cum iubeşte Dumnezeu şi nu omul. Omul se iubeşte mai puţin, infinit mai puţin decât ne iubeşte Dumnezeu. Dumnezeu ne iubeşte şi ne iartă excesiv. Dumnezeu ne iubeşte şi ne iartă pentru că ne consideră partenerii Săi de dialog.

De aici ar trebui să învăţăm noi să comunicăm: din comunicarea lui Dumnezeu faţă de noi. El ne iubeşte tăcut, în tăcere…şi tăcerea Lui ne umple de laudă. Tăcerea cu El se transformă în doxologie. Însă, ca să fim miluiţi trebuie să vedem în El pe Preamilostivul.

Paradoxal lucru! Venim la El ca să fim miluiţi nu pentru că nu ştim că putem fi miluiţi, ci, dimpotrivă, pentru că ştim că El ne va milui ca un Dumnezeu şi nu ca un om, adică cu ţârâita. El Îşi revarsă mila Sa, în viaţa noastră, dacă ne pocăim, cu toptanul, ca o avalanşă. Şi ne iubeşte şi ne transformă atât de mult încât nici noi nu ne mai recunoaştem. Iertarea lui Dumnezeu produce transformări copleşitoare în viaţa noastră.

Adică trăim mai multe cu El şi din cauza Lui decât le putem explica. Ceea ce spunem noi despre mila lui Dumnezeu e prea firav pe lângă energia aceasta imensă, mila Lui imensă care ne doboară iubirea inimii.

Mila Lui ne învaţă să iubim. Mila lui ne învaţă să fim atenţi, Mila Lui ne învaţă să fim supli cu oamenii, cu natura din jurul nostru, cu aerul pe care îl respirăm. Dacă nu îţi pare rău că striveşti frumuseţea din jur prin prezenţa ta, ca om păcătos, înseamnă că nu ai trăit mila lui Dumnezeu care te învaţă sfielnicia de toţi şi de toate, candoarea, dorul după puritate, după feciorie.

Fărădelegea se cere curăţată, năruită, spălată. Impuritatea este o evidenţă…ca şi strigarea. Omul nu strigă pentru că nu îl doare. Omul nu caută pentru ca să nu găsească. Ci el caută şi se pătrunde la inimă de lucrurile pe care inima lui le doreşte cu nesaţ.

Noi căutăm stabilitatea în toate. Căutăm împlinirea. Curăţia e împlinire. Curăţirea fărădelegilor noastre, a faptelor ieşite din uzanţa evlaviei, este o realitate a sufletului şi a trupului nostru, a întregii noastre fiinţe, pe care o trăim dacă ni se dăruie de către Dumnezeu. Iertarea lui Dumnezeu e o evidenţă care împlineşte.

Dacă nu ai trăit-o niciodată nu poţi vorbi de ea. Ceea ce nu am experiat nu ştim. Dar, dacă o ştim, dacă am trăit-o, atunci avem îndrăzneală către Dumnezeu. Acest psalm e o îndrăzneală a iubirii pentru Dumnezeu. O îndrăzneală de fiu. Adesea vorbim despre Sfinţi, le cerem Sfinţilor, că dacă au câştigat îndrăzneală la Dumnezeu, adică, dacă sunt în slava lui Dumnezeu după moarte, să se roage şi pentru noi; să mijlocească pentru noi.

Rugăciunea năvalnică, încrezătoare în iertarea lui Dumnezeu se naşte în inima care are intimitate/îndrăzneală cu Dumnezeu, care are iubire de Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu, acest a fi cu Dumnezeu, a conştientiza că toată fiinţa ta stă în harul lui Dumnezeu înseamnă a cere cu îndrăzneală în faţa lui Dumnezeu iertarea ta de păcate…şi apoi şi pe a altora.

Însă îndrăzneala faţă de Dumnezeu e sfielnică. Ea cere să se facă voia lui Dumnezeu întru toate. Îndrăzneala faţă de Dumnezeu cere ca Dumnezeu să Se pronunţe, să Se facă evident într-o chestiune anume, să Se arate cu multă evidenţă…

Se ruga Sfântul pentru vindecarea cuiva sau pentru a izvorî apă din piatră seacă. Se ruga să se termine molima lăcustelor sau potopul de apă multă sau incendiul…Se ruga cu îndrăzneala iubirii către Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să Îşi facă voia cu el şi cu ei, cu toţi din jurul lui.

Şi Sfântul era auzit! Sfântul era ascultat de către Dumnezeu şi se oprea urgia lui Dumnezeu, care, se porneşte pentru păcatele noastre, cum spune Molitfelnicul.

În citirile şi traducerile noastre la Sfânta Scriptură am observat că se vorbeşte foarte mult de mânia lui Dumnezeu, de aprinderea mâniei lui Dumnezeu, adică de această urgie a Sa pentru păcatele oamenilor. Noi, cei de azi, nu prea vorbim de ea în perimetrul studiilor dogmatice, deşi este un atribut al lui Dumnezeu, o manifestare a Sa faţă de oameni.

Însă, mânia lui Dumnezeu este legată de zelul lui Dumnezeu, adică de dorinţa Lui pentru dreptate şi sfinţenie. Dorinţa lui Dumnezeu după bine, zelul lui după sfinţenia oamenilor devine mânie sfântă, atunci când se încalcă prea mult dreptatea Sa. Dar, atunci când Dumnezeu nu Îşi arată mânia Sa faţă de noi, atunci trebuie să ne înfricoşăm pentru că suntem păsuiţi de către El.

Orice păcat merită pedepsit şi ar trebui pedepsit. Ninive trebuia pedepsită. David trebuia pedepsit…Însă ninivitenii şi David cel prea frumos au căzut în pocăinţă înaintea Domnului şi au găsit pe Dumnezeu milos, preamilos şi nu drept un pedepsitor al lor.

Ca să fii viu trebuie să te curăţeşti de păcate. Viaţa duhovnicească a omului înseamnă iertare. Eşti iertat de Dumnezeu, atunci ai viaţă din destul în tine. Dacă nu eşti iertat eşti pizmaş, rău, recalcitrant, răzbunător, desfrânat, avar, petrecăreţ…

Viaţa din destul a lui Dumnezeu, viaţa în Duh e o imensitate care te umple, care te tot umple…şi simţi şi afirmi că nu îţi mai trebuie nimic, nu mai vrei mai mult, pentru că nu poţi să duci mai mult.

Uneori Dumnezeu ne dă atâta har încât totul este insuportabil. Ne doare inima. Inima şi mintea ne sunt pline de bucurie şi de răpire dumnezeiască, de candoare şi de dragoste, de milostivire şi iertare…şi nu mai poţi, nu mai vrei mai mult har.

Dumnezeu Se revarsă, Îşi revarsă mila, după cum spuneam, ca o avalanşă, ca o imensitate. Nu cu puţin ne învaţă Dumnezeu ci cu mult şi prea mult, cu excesiv de mult. Dacă nu ţi se iartă mult nu iubeşti mult. Iar David, Părintele nostru, a fost iertat mult şi repede pentru că a iubit mult. Şi-a dat imediat seama de păcatul său şi l-a văzut în toate ale sale, în toată viaţa.

Unii trăiesc numai în fantasme…Sfântul David îşi vedea păcatele sale pururea în faţă…şi le conştientiza gravitatea din ce în ce mai mult pe timp ce îmbătrânea. Bătrâneţea e umplere de simplitate şi de înţelepciune. Bătrâneţea sintetizează. Sinteza vieţii e sfinţenie. Când urmăreşti toată viaţa sfinţenia, atunci, la bătrâneţe, culegi roadele captării tale, totale, de viaţa curată.

Pr. Dorin.

Cristian Tudor Popescu încuvântează un scurt-metraj: „O zi bună de plajă”

Acesta e sfârşitul…

Un text literar poate fi ecranizat şi rezultatul este un film. Un film poate fi supus operaţiei inverse, poate fi încuvântat şi rezultă un text. Ce-aţi citit este încuvântarea scurtmetrajului de 8 min şi 27 sec. „O zi bună de plajă“, în regia lui Bogdan Mustaţă, scenariul Cătălin Mitulescu, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, 2008. Am făcut-o încercând să compensez cât de cât tristul fapt că această bijuterie cinematografică va rămâne, mai mult ca sigur, necunoscută marelui public.

Începutul începe aici.

Pr. Dorin.

Izvorul minunat din satul Nicolae Bălcescu, judeţul Tulcea

Stăvinerea luminată

05/05/2008

Jurnalul Naţional

de Paul Rogojinaru

NERĂBDARE. Date din mînă în mînă, sticlele ajung la cei mai grăbiţi dintre enoriaşi

NERĂBDARE. Date din mînă în mînă, sticlele ajung la cei mai grăbiţi dintre enoriaşi

MIRACULOASA APĂ ● În satul Nicolae Bălcescu este un izvor ce curge o zi pe an


Dacă-i întrebi pe locuitorii satului, toţi îţi vor spune că de sute de ani, pe coama dealului de aici, numai într-o zi anume, din pămînt, izvorăşte prelingîndu-se un firicel de apă. În nici o altă zi a anului înainte şi în nici o alta după acest soroc.

Minunea se întîmplă numai în Stăvinerea luminată, cum îi spun ei, adică de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Pînă acum cîţiva zeci de ani, satul Nicolae Bălcescu, judeţul Tulcea purta numele de Başchioi. În turceşte başchioi înseamnă frunte, cap, adică localitatea nu era, aşa, un cătunaş prizărit prin cîmpiile întinse ale Dobrogei, ci o aşezare fruntaşă, prosperă. Legenda spune că pe vremea turcilor aici locuia un turcalete bogat care avea o turmă mare de oi.

Avea şi-o fată surdomută, pe care o trimitea în fiecare zi să pască mioarele. Ajungînd pe dealul cu pricina, la capătul unei zile de alergătură, fata se opreşte mirată lîngă un firicel de apă pe care nu-l mai văzuse pînă atunci ţîşnind din pămînt, chiar dacă mereu îşi purta turma pe dealul înverzit. Îşi potoleşte setea cu apa lui, îşi răcoreşte faţa asudată şi se întinde pe iarbă să se odihnească puţin. Aţipeşte.

După o vreme, cînd se trezeşte, oile nicăieri. Îşi pune mîinile în cap şi, minune!, începe să strige. De atunci a început să vorbească şi să audă. A doua zi, chiar dacă a mai căutat izvorul cu sătenii, n-a găsit decît pămînt uscat.

REÎNTÎLNIREA ARMÎNILOR. În seara de dinaintea sărbătorii am stat, ca la „Cina cea de taină”, de vorbă cu doamna Zoe Carabaş, cu primarul Marin Chişcop, cu Iani Hanici şi cu preotul din comuna Greci. S-au întrecut în a încerca să ne explice în ce constă procesiunea de la izvor şi sărbătoarea lor armînească. „Sărbătoarea cade, de obicei, în prima vinere de după Paşte”, începe doamna Zoe Carabaş. „În limba noastră armînească îi spune Stăvinerea. Joi seara se strîng fiii satului şi fac o procesiune la acest izvor.

A doua zi se face o slujbă cu preoţi. Femeile armînce se duceau cu o turtă şi un prosop pentru fiecare preot. De la izvor orice om lua cîte o sticluţă cu apă, pentru că, spuneau ei, această apă era vindecătoare de boli. Anul acesta, eu cu Iani şi primarul ne-am hotărît să dăm şi o altă semnificaţie acestui eveniment. Ţinînd cont că armînii au trăit aici cam 30 de ani, din anii ’40 de cînd au fost aduşi din Cadrilater (erau 99% armîni şi doar 1% români), ne-am hotărît să strîngem de Stăvineri tot neamul armînesc care a vieţuit în această localitate, într-un fel de revedere pe care ne-am dori-o anuală.”

SLUJBA. A doua zi, nici nu se ridicase bine roua din iarbă, că aproape tot satul se strămutase cu căruţe, cu maşini ori pe jos la poalele dealului. Cîteva cauciucuri de tractor încă mai fumegau stins, semn că peste noapte se stătuse la priveghi. Îmbrăcaţi ca de duminică, oamenii stăteau pîlcuri-pîlcuri de vorbă în jurul izvorului şi al unui cort improvizat cu ustensile de altar, în care trebuia să citească şi să sfinţească preoţii. Izvorul era, în fond, un ochi de apă tulbure în fundul unei gropi cam de 4-5 metri în care se răsfăţau jucăuş razele soarelui.

Cîţiva bănuţi şi hîrtii de 1 leu şi 5 lei erau aruncate pe marginile gropii, pînă spre apă. Lumînările aprinse stăteau culcate într-o rînă, ca să nu le stingă repede vîntul. Atmosfera nu era pioasă, ci, aşa, de primăvară. Numai că spre prînz au sosit preoţii şi murmurul a încetat. Maşinile se întindeau la baza dealului preţ de 1-2 kilometri. Culmea era împînzită de enoriaşi cu sticle în mînă. N-am văzut persoane cu handicap fizic major, deşi cei de aici spuneau că mai în fiecare an fuseseră.

Poate se vindecaseră deja… Începe slujba, se citeşte din Evanghelii şi se cîntă în cor „Hristos a înviat!”. Din găletuşa cu apă sfinţită se stropeşte în dreapta şi-n stînga peste capetele descoperite. Unul dintre preoţi merge la ochiul de apă al izvorului şi-l sfinţeşte. De peste deal, nori negri ameninţă tăcut adunarea. Fulgeră din cînd în cînd, dar prea departe ca să se audă bubuiturile. Uşor panicaţi, oamenii se grămădesc să ia apă. Toţi apucă. De sus, cîţiva stropi mari de ploaie îi purifică şi-i binecuvîntează, zorindu-i spre vatra satului.

HORA. Goniţi de ploaia din deal, locuitorii s-au regrupat în curtea şcolii, unde urma să se ţină reîntîlnirea armînilor. Pe un grătar, ultimii mici încă sfîrîiau înainte de a fi puşi pe platouri şi duşi în sălile de clasă, transformate pentru o zi în bufete suedeze. S-a făcut şi un ultim control la staţia de amplificare.

Prima a luat cuvîntul doamna Zoe Carabaş, adresîndu-se mulţimii în limba armînească. Străin de limbă, din tot ce a vorbit am înţeles numai că la data de 23 mai toţi de aceeaşi etnie trebuie să vină la Parlament ca să serbeze Ziua armînilor. În uralele mulţimii, o formaţie a început să cînte (evident, tot în dialect!) şi să-i invite pe cei prezenţi la horă. Lucrul cel mai frumos a fost că aproape toţi cei de faţă s-au prins de mîini, formînd un cerc uriaş care, pentru a încăpea pe platoul şcolii, a trebuit să se transforme în spirală.

Cîteva ore bune au jucat neîncetat cu o bucurie şi o satisfacţie ce li se citea în mod evident pe chip. Cei care încinseseră un meci pe terenul de fotbal au sfîrşit prin a-şi consuma energia prinzîndu-se, la rîndu-le, în horă. Spre seară, un foc de artificii a încheiat o zi plăcută şi norocoasă. Căci peste tot în jur a plouat cu găleata, numai satul cu izvorul a fost ocolit. Pesemne apa ieşită din pămînt a pactizat cu apa venită din ceruri să păsuiască pentru o vreme fostul Başchioi. În credinţa lor, oamenii de aici poate meritau asta…

Izvorul tămăduirii sau miracolul vindecării

Toţi cei de la masă ştiau că de peste 200 de ani izvorul din deal iese la lumină numai o singură zi pe an. Curioşi, sătenii au săpat de multe ori chiar şi pînă la 30 de metri în acel loc, dar n-au găsit fir de apă. Preotul Jascu Silviu întăreşte: „Nu putem vorbi despre un ciclu regulat al izvorului, pentru că Paştele nu cade în fiecare an în aceeaşi zi. Cu atît mai mare e misterul, pentru că apa nu iese din pămînt la dată fixă, 13 aprilie, să spunem, ci numai în vinerea de după Paşte, indiferent cînd este acesta trecut în calendar.

Eu personal am fost de multe ori acolo să mă conving şi în alte zile din an. Pur şi simplu izvorăşte numai în ziua de Stăvineri. Să nu vă închipuiţi acuma că apa iese şuvoi gîlgîind la vale. Nu. Locul începe să se umezească şi în groapă uşor-uşor începe să se strîngă apă. Şi cum nu este o cantitate mare, se mai pune apă sfinţită atunci, ca să ajungă la toată lumea care vine să ia. Acest fenomen nu se întîmplă numai în Başchioi, ci în mai multe locuri din ţară, la Dervent, de exemplu. În ceea ce priveşte puterea lor miraculoasă, asta ţine numai de credinţa omului. Şi, oricum, nu trebuie să credeţi într-un efect imediat al apei, adică m-am spălat ori am băut aghiazmă şi, gata!, m-am vindecat. Efectul se poate constata în timp.”

Psalmul 50 între Septuagintă şi diaconul Coresi, alături de o interpretare a textului [1]

Instalaţi fontul de limba greacă pentru a ne urmări…intrând aici.

Psalmul 50 conform Septuagintei [ ed. Rahlfs]

Psalm 50:1-21 LXT Psalm 50:

1 eivj to. te,loj yalmo.j tw/| Dauid

Întru sfârşit. Psalmul lui David.

2 evn tw/| evlqei/n pro.j auvto.n Naqan to.n profh,thn h`ni,ka eivsh/lqen pro.j Bhrsabee

[Scris] în [momentul când ] a venit către el Profetul Natan [ pentru ca să îl mustre], pentru când a intrat la Birsabeea [şi a păcătuit cu ea]/

3 evle,hso,n me o` qeo,j kata. to. me,ga e;leo,j sou kai. kata. to. plh/qoj tw/n oivktirmw/n sou evxa,leiyon to. avno,mhma, mou

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea milelor Tale curăţeşte fărădelegea mea.

4 evpi. plei/on plu/no,n me avpo. th/j avnomi,aj mou kai. avpo. th/j a`marti,aj mou kaqa,riso,n me

Spală-mă [şi] mai mult de fărădelegea mea şi de păcatul meu curăţeşte-mă.

5 o[ti th.n avnomi,an mou evgw. ginw,skw kai. h` a`marti,a mou evnw,pio,n mou, evstin dia. panto,j

Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este în toate [zilele].

6 soi. mo,nw| h[marton kai. to. ponhro.n evnw,pio,n sou evpoi,hsa o[pwj a’n dikaiwqh/|j evn toi/j lo,goij sou kai. nikh,sh|j evn tw/| kri,nesqai, se

Ţie singur/numai am păcătuit şi rău înaintea Ta am făcut, ca Drept să fii în cuvintele Tale şi Biruitor în judecata Ta.

7 ivdou. ga.r evn avnomi,aij sunelh,mfqhn kai. evn a`marti,aij evki,sshse,n me h` mh,thr mou

Căci, iată !, în fărădelegi am fost zămislit şi în păcate m-a născut mama mea;

8 ivdou. ga.r avlh,qeian hvga,phsaj ta. a;dhla kai. ta. kru,fia th/j sofi,aj sou evdh,lwsa,j moi

Căci, iată!, adevărul ai iubit [şi] cele nevăzute şi tainice ale înţelepciunii Tale mi le-ai arătat mie.

9 r`antiei/j me u`ssw,pw| kai. kaqarisqh,somai plunei/j me kai. u`pe.r cio,na leukanqh,somai

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi.

10 avkoutiei/j me avgalli,asin kai. euvfrosu,nhn avgallia,sontai ovsta/ tetapeinwme,na

Auzului meu îi vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele umilite.

11 avpo,streyon to. pro,swpo,n sou avpo. tw/n a`martiw/n mou kai. pa,saj ta.j avnomi,aj mou evxa,leiyon

Întoarce-Ţi faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele le şterge.

12 kardi,an kaqara.n kti,son evn evmoi, o` qeo,j kai. pneu/ma euvqe.j evgkai,nison evn toi/j evgka,toij mou

Inimă curată creează/zideşte/fă în mine, Dumnezeule, şi duh drept/cinstit înnoieşte întru cele din lăuntru ale mele!

13 mh. avporri,yh|j me avpo. tou/ prosw,pou sou kai. to. pneu/ma to. a[gio,n sou mh. avntane,lh|j avpV evmou/

Nu mă arunca pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine!

14 avpo,doj moi th.n avgalli,asin tou/ swthri,ou sou kai. pneu,mati h`gemonikw/| sth,riso,n me

Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi [prin] Duhul cel Stăpânitor întăreşte-mă!

15 dida,xw avno,mouj ta.j o`dou,j sou kai. avsebei/j evpi. se. evpistre,yousin

Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei neevlavioşi către Tine se vor întoarce.

16 r`u/sai, me evx ai`ma,twn o` qeo.j o` qeo.j th/j swthri,aj mou avgallia,setai h` glw/ssa, mou th.n dikaiosu,nhn sou

Izbăveşte-mă de vărsările de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucurase-va limba mea de dreptatea Ta.

17 ku,rie ta. cei,lh mou avnoi,xeij kai. to. sto,ma mou avnaggelei/ th.n ai;nesi,n sou

Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

18 o[ti eiv hvqe,lhsaj qusi,an e;dwka a;n o`lokautw,mata ouvk euvdokh,seij

Căci, dacă ai fi dorit jertfă Ţi-aş fi adus. Însă arderile de tot nu le vei binevoi.

19 qusi,a tw/| qew/| pneu/ma suntetrimme,non kardi,an suntetrimme,nhn kai. tetapeinwme,nhn o` qeo.j ouvk evxouqenw,sei

Jertfa lui Dumnezeu este duhul zdrobit. [Pe] inima zdrobită şi umilită Dumnezeu nu o va dispreţui.

20 avga,qunon ku,rie evn th/| euvdoki,a| sou th.n Siwn kai. oivkodomhqh,tw ta. tei,ch Ierousalhm

Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului şi să se zidească/construiască/clădească zidurile Ierusalimului!

21 to,te euvdokh,seij qusi,an dikaiosu,nhj avnafora.n kai. o`lokautw,mata to,te avnoi,sousin evpi. to. qusiasth,rio,n sou mo,scouj

Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, jertfa pentru păcate* şi arderile de tot. Atunci vor aduce pe jertfelnicul Tău viţei.

*********************

Coresi, Psaltirea slavo-română, 1577

[Cf. Coresi, Psaltirea slavo-română (1577) în comparaţie cu psaltirile coresiene din 1570 şi din 1589, text stabilit, introd. şi indice de Stela Toma, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1976, p. 221-226. Am îndreptat însă grafia şi ortografia textului după normele academice actuale]

În sfârşit. Cântecul lu David, când vine către-însul Nathan Proroc şi oblici el.

1. Miluiaşte-mă, Doamne, după mare mila Ta

2. şi după multe eftenşugurele Tale, curăţeaşte fără-legile meale.

3. Ce mai vârtosu mă lă de fără-legile meale şi de păcatele meale curăţeaşte-mă.

4. Că fără-legile meale eu ştiu şi păcatul mieu între mine iaste pururea.

5. Ţie unuia greşii şi hitlenşug între Tine feciu, ca să dereptezi-Te în cuvintele Tale şi să învingi când veri judeca.

6. Adecă de fără-leage începutu-s şi în păcate născu-mă muma mea.

7. Adecă deadevăr iubit-ai. Fără-veastea şi ascunsul mândrie Ta ivitu-mi-ai.

8. Stropişi-mă cu săpun şi curăţescu-mă. La-mă-veri şi mai vârtos de zăpada înălbi-mă-voiu.

9. Auzului mieu dai bucurie şi veselie; bucură-se oasele plecate.

10. Întoarce faţa Ta de păcatele meale şi în toate fără-legile meale cură.

11. Inemă curată zideaşte întru mine, Doamne, şi duh derept înnoiaşte întru zgăul mieu.

12. Nu lepăda mie de faţa Ta şi Duhul Sfânt al Tău nu lua de la mine.

13. Dă-mi bucuria spăsenia Ta şi Duhul Vlădicesc întăreaşte-mă.

14. Învăţ fără-legile căilor Tale şi necuraţii către Tine întoarce-se-vor.

15. Izbăveaşte-mă de strâmbi, Doamne, Dumnezeul spăseniei meale; bucură-se limba mea dereptăţiei Tale.

16. Doamne, rostulu-mi deşchide, ci rostul mieu spuse lauda Ta.

17. Că s-ai vrut vrea cumândarea, da-o-vrea amu; toate arsele nu dulce vruşi.

18. Cumândarea Zeului duh frâmt, inemă frâmtă şi plecată Dumnezeu nu  chinuiaşte.

19. Fericează, Doamne, dulce voiei Tale Sionul, şi să se zidească păreţii Ierusalimului.

20. Atunce dulce vruşi cumândarea dereptăţiei, înălţarea toată spre ardere; atunce vor înălţa spre altariul Tău viţei.

Pr. Dorin.