Sfintilor nostri Parinti romani, adormiti intru Domnul, nevoitori ai rugaciunii launtrice, de la Muntele Athos.


Vartejul innoirii sterge
si rau, si bine, si frumos,
caci viata merge inainte
si departarea de Hristos.

Dorm sihastri-n cimitire,
lumea nu-i mai pomeneste,
un monah, la manastire,
un pomelnic le citeste.

Crucile de pe mormanturi,
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci si aspre vanturi,
stinsu-li-s-a candela.

Doarme, intr-un loc uitat,
moastele de Cuvios,
ce in viata a purtat
crucea grea a lui Hristos.

Ca pe oameni, din betie
sa-i intoarca la credinta,
a dat vot de saracie
si pe sine jertfa vie.

A purtat straie de Sfinti,
nevoindu-se stingher
si, in noptile fierbinti,
a baut roua din cer.

In al despartirii ceas,
pamantul l-a primit cuminte,
trupul ce i-a mai ramas,
azi e numai oseminte.

Doar un mormant parasit
fost-a mostenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a linistea.

Dar eu stiu c-a fost chemat
catre alte zari mai bune –
din loc verde, inmiresmat,
ne-ntareste-n rugaciune.

Gavriil STIHARU
(Gabriel S. IORDAN-DOROBANTU)

Did you like this? Share it: