Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Divertismentul nu elimină monotonia şi despre nuanţe

Un om agramat [care nu ştie să citească] priveşte un film la televizor. Unde i se pare că e de râs, râde; suspină când suspină cei de la televizor…El este o prelungire a sentimentelor infuzate de film. E condus de film. Habar are ce vrea să spună filmul….dar se manifestă. De ce se manifestă?! Nu are nimic mai bun de făcut. Viaţa lui nu are standarde prea mari, nu vrea decât…să uite…şi… să uite…

Adică nu înţelege nimic…dar se distrează. Distracţia, râsul, divertismentul nu ne aduc fericire în suflet, nu ne schimbă viaţa noastră monotonă în mod radical, ci doar ne face să uităm puţin, foarte puţin, singurătatea noastră, falsitatea vieţii noastre.

Viaţa noastră trăită limitat, cu un ochi la pungă şi cu altul la excitarea simţurilor, nu se destinde niciodată! Ci ea se uită, încearcă să se uite…pe măsură ce orizontul nostru se tot îngustează.

Aşa se face că nu tot cel care vede ceva poate să tălmăcească/să comenteze evenimentul, cazul, cartea…Vede şi nu înţelege. Vede şi nu vede nimic, nu vede înţelesurile.

Intuind nevoia de exegeză a realităţii, de vulgarizare a realităţii ideologia media a scos pe piaţă analistul, comentatorul, evocatorul…de fiecare dată matur, intelectual, pedant, angajat, încruntat, arhiştiutor…şi nu o fâţă şi nicio blondă.

Ce face comentatorul? Se substituie celui care vede, pentru ca şi cel care vede să înţeleagă ceva din ce trebuia să vadă de unul singur. De aceea comentatorul este manipulatorul audienţei dacă e partinic.

Evenimentul [spre exemplu] preşedintele Băsescu iese din crâşmă şi e filmat în zi de duminică e tălmăcit după cum ai interesul. Dacă eşti pentru lege şi pentru un preşedinte imparţial, care nu se amestecă în campania electorală a altora eşti un comentator negativ. Dacă vrei să spui că avea o cămaşă frumoasă şi a vorbit mahalagistic…dar, aşa trebuia…faci un comentariu pozitiv, dar partinic.

Ce rol are comentatorul? Ce rol are conducătorul de show? Ce rol are ciumbuşlucarul care ne binedispune? Rolul celor trei este identic în adâncul nostru monoton, saturat de mediateţe: vorbeşte frate până când aţipim noi sau până ni se trece de televizor sau compiuter.

Televizorul şi compiuterul, ca mijloace de divertisment facil, nu ne sting monotonia. Un om monocolor, monoideatic, monodimensional va vedea imaginea instictual şi o va înţelege instictual. De aceea: ce fustă frumoasă ai! poate să însemne faptul că are culori frumoase şi nu că aparţine unui stil, că vrea să scoată ceva în relief, că subliniază o nuanţă.

Monotonul nu vede nuanţe, ci el vede doar în negru şi alb! Dacă ceva este peste negru şi alb l-ai terminat…nu înţelege nimic! Tocmai de aceea trebuie să îţi baţi capul cu el ca să îi explici, de ce cineva poate să fie şi roşu, albastru, verde, maro sau bej şi nu doar alb sau negru.

Divertismentul mediatic este ideologie pe tavă. Stai în faţa propulsorului de imagini, a tunului care dezvoltă bule de săpun şi priveşti. Ideea-imagine intră în tine cu un duh al ei, foarte drăcesc, teluric, dezangajant şi îţi spune ce să faci: fii cool, fii dement, fii al dracu, nu asculta de nimeni, fii egoist, profită de toţi, iubeşte plăcerea, fă crimă pentru plăcerile tale…

Tu stai ca un sac… ei introduc ca într-un containăr. Crezi că Rambo 5, Mafia reloaded, Antichrist, Venom, Madona, filmul porno, hororul, filmul pierde vară…nu te schimbă, că tu rămîi la toate rece. Însă nu e aşa: tu eşti o coardă care vibrezi la bine şi la rău după cum bate vântul. Dacă nu îţi ştii interesul real, adică grija pentru mântuirea ta, eşti un zmeu de hârtie pe care îl zboară taifunul.

Şi cine e taifunul? Ideologia. Orice sistem politic are platformă ideologică: vrea să te facă să crezi, să simţi şi să te manifeşti cumva. Orice firmă cu angajaţi numeroşi are interese. Dacă joci cum vrea altul, dacă te mişti după interesele altcuiva…[ lăsăm loc liber]

După ce se termină Dansez pentru tine, Iartă-mă, filmul nu ştiu care…tot tu eşti, cel mic, dacă eşti monoton. Câte dimensiuni ai, în câte trăieşti? Dacă ai numai dimensiunea aici, momentul…eşti unidimensional. Dacă trăieşti în trecut şi în prezent, adică ai reverenţă faţă de trecut şi înveţi din el, din trecutul altora, ai două dimensiuni între care respiri. Tridimensionalitatea creştin-ortodoxă e aceea în care trăieşti în acelaşi timp în prezent-veşnicie-trecut.

Ai rădăcinile trecutului, te spirijini pe Tradiţia Bisericii. Eşti plin de har şi cu Dumnezeu şi eşti legat de veşnicie în Biserica Sa. Şi, în acelaşi timp, eşti omul zilelor tale, în care aduci veşnicia şi trecutul, le armonizezi cu prezentul, propovăduind tuturor faptul că nu putem să mergem spre viitor fără trecut şi că nu putem vorbi despre o istorie a noastră, care nu se interconectează cu veşnicia şi care nu se împlineşte în veşnicie.

Dacă, însă, ai numai berea în faţă şi familia ta şi nu-ţi pasă de nimic, dacă nu ai nicio valoare în afară de instinctele subzistenţei şi ale parvenirii…nu veţi înţelege nimic din ceea ce scriem noi şi nici din ceea ce ţi-am dori să trăieşti. […]

Analfabetismul vizual creşte. Priveşti şi nu înţelegi. Auzi şi nu asculţi nimic. Hipnotizarea imagologică reuşeşte tocmai pentru că nu ne mai opunem interior duhului imaginilor, pentru că nu înţelegem substratul lor.

Şi substratul lor e simplist: fii orice altceva decât creştin-ortodox, decât om normal, decât un Sfânt…

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Previous

Pupatul cu creastă

Next

Cultura scrisă

1 Comment

  1. Dacă veţi întreba 100 de oameni ce înseamnă pentru ei distracţie probabil că veţi obţine cam 60% răspunsuri similare şi multe vor fi legate de privit. Îmi place să cred că restul îmbină plăcutul cu utilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort