O murdărie de nedescris, fără niciun pitoresc. Pasajul subteran de la Universitate e în reconstrucţie….însă murdăria dimprejur nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu reconstrucţia.

Bucureştiul este un oraş plin de murdărie clasică şi acum şi de murdărie… electorală. Nu găseşti coş de gunoi fără vreun chip electoral în el…sau fără mai multe. La gunoi toate chipurile electorale sunt înfrăţite.

Construim haotic, ne deplasăm la fel…înjurăm la fel, fumăm la fel. Ne fumăm disperarea. Disperarea mediatizată a ajuns un fel de transpiraţie, de gripă. Simţi că totul se duce în jos, că intri, că te afunzi, pe fundalul unei tot mai atente griji la imagine.

Imaginea de pe noi nu arată ca imaginea din noi sau dintre noi. Prea puţină dâră de frumuseţe lăsăm în urmă. Mult prea puţină. Palpită însă la tot pasul secreţia nesimţirii, ciuperca aceasta virală numită: ipocrizie.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: