Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Materialismul lui Plotin şi materialismul nostru

1. Observaţii de dincolo de tema noastră

a) Filosoful Plotinos/Plotin este pentru noi personal un plagiator mediocru al teologiei creştine, care, din nefericire, a căpătat o importanţă nemeritată şi stranie în rândul teologilor sec. 19-21. Îndeosebi pe baza scrierilor sale a fost pur şi simplu desfiinţată persoana şi opera Sfântului Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul, imens teolog, episcop şi martir al secolul I d. Hr, piatră fundamentală a teologiei ortodoxe din toate timpurile.

b) Recent, în limba română, îl avem pe Plotin în ediţia Andrei Cornea [ Opere , vol 1, Humanitas, 2003, 442 p. şi vol. 2, Humanitas, 2006, 468 p.]. Traducerea d-lui Cornea ni se pare greoaie, mai degrabă una care parafrazează ideile decât una care redă textul filosofului ca atare, care idealizează opera şi persoana acestuia şi în care se folosesc în mod ambiguu şi aberant majusculele, pentru a nu se mai înţelege când e vorba de planul divin şi când e vorba de planul uman al descrierii. Cu toate acestea e o traducere care vă poate aduce în mod substanţial mai aproape pe Plotin, în special pentru teologii şi creştinii ortodocşi care cred sau au fost învăţaţi să creadă că Sfântul Dionisie Areopagitul s-a inspirat din opera acestuia.

c) Studiul nostru pe opera lui Plotin ne-a adus în faţă un teolog păgân care şi-a asumat idei şi experienţe teologice creştine de-a valma şi le-a introdus în sistemul său de gândire şi de viaţă, creând o ciorbă ideologică demnă de cea mai suavă postmodernitate. Din acest motiv, ca teolog ortodox, nici nu mi-ar fi trecut prin cap că Plotin care se jură pe Zeus, care are vederi demonice [ nu daimonice] şi e un materialist idealist ar putea fi inspiratorul Marelui Dionisie.

d) Vă invit să cunoaşteţi ediţia românească recentă a operelor lui Plotin [ deja Humanitasul o dă la jumătate de preţ] sau ediţiile online în limba engleză sau în originalul grec, pentru a observa cât de pâgână şi deloc elevată pentru un creştin ortodox este opera acestuia.

2. Materia ca mort măsurabil [ nekro.n kekosmhme,non]

Pasajul din Enneade II, 4, 5 pe care îl vom cita imediat, care se referă la cele două feluri de materii ni se pare cel mai relevant pentru a iniţia o discuţie cu privire la materialismul idealist pe care l-a profesat Plotin şi care are multe în comun şi cu orientarea metarialistă a ideologiei postmoderne.

2. 1. Textul paradigmatic

Aici, pentru fontul grecesc.

h` me.n ga.r qei,a labou/sa to. o`ri,zon auvth.n zwh.n w`risme,nhn kai. noera.n e;cei, h` de. w`risme, non me.n ti gi,gnetai, ouv mh.n zw/n ouvde. noou/n, avlla. nekro.n kekosmhme,non„, cf.

enneade-2.pdf [337 Kb]

*

2. 2. Traducerea noastră:

„Căci [materia] dumnezeiască, luându-şi o [formă] definită, aceasta are o viaţă definită şi mintală, pe când [materia terestră], deşi este definită, aceasta nici nu trăieşte, nici nu gândeşte, ci este un mort măsurabil”.

2. 3. Traducerea lui Andrei Cornea:

„Căci prima materie – cea divină – preluând definitul, posedă o viaţă definită şi inteligentă. Cea de-a doua Materie devine, adevărat, ceva definit, dar nici ea nu trăieşte, nici nu gândeşte, ci este un cadavru dichisit <nekro.n kekosmhme,non>”, cf. Plotin, Opere, vol. 1, traducere, lămuriri preliminare şi note de Andrei Cornea, Humanitas, Bucureşti, 2003, p. 349.

2. 4. Andrei Cornea merge pe textul englez mai degrabă decât pe cel grec:

„The Divine Matter, though it is the object of determination has, of its own nature, a life defined and intellectual; the Matter of this sphere while it does accept determination is not living or intellective, but a dead thing decorated”, cf. II, 4, 5.

2. 5. Observaţii personale

Nu poţi scrie materia de ordinul doi, materia terestă, cu majusculă, pentru că cititorul nu o poate delimita de cealaltă. Cum, la fel, nu poţi scrie suflet cu majusculă, când e vorbă de sufletul individual, nu poţi scrie minte/inteligenţă cu majusculă… Însă poţi scrie Unu, Principiu cu majusculă pentru că e vorba despre divinitatea non-personală, greu de caracterizat, a lui Plotin.

Ştim că preluarea-traducere de acest tip e una filologică, de tip comunist, că s-a practicat din plin la noi şi când a fost vorba să punem textele ortodoxe chirilice în română cât şi să punem pe greci în română. Însă la ea trebuie să renunţăm dacă vrem să fim lizibili pentru cititori.

Cf. Le Grand Bailly, ed. Hachette, 2000, p. 1075, adverbul kekosmhme,non înseamnă avec mesure, chiar dacă vine de la kosme,w şi noi îl traducem cu primul sens, cel de împodobire, cosmetizare…De aici ne-am dat seama [ dar şi din alte amănunte care nu îţi scapă dacă eşti atent…] că traducătorul român a tras cu ochiul mai mult la ediţia engleză decât la greaca lui Plotin.

2. 6. Să vorbim pe şleau despre Plotin

Pentru acesta şi în cer şi pe pământ exista materie, numai materie şi, chiar dacă vorbeşte despre suflet, Plotin nu avea ideea de spiritualitate pe care creştinismul a adus-o lumii. Pentru el materia de dincolo, din cer, era mintală, inteligentă, să-i zicem raţională, pe când materia de aici este un cadavru fără inteligenţă, fără raţionalitate, pe care noi putem să îl tranşăm, să îl măsurăm, să îl detestăm după cum vrem.

Aceasta este adevărata doctrină păgână, doctrina pură a lui Plotin. Ideea de extaz, de raţiune, de frumuseţe a virtuţilor sunt spolieri ale teologiei creştine. Acelea au fost aduse în ghiveciul teologic şi nu filosofic al lui Plotin, pentru că, după părerea noastră, filosofii păgâni nu făceau decât să popularizeze teologia altarelor păgâne, a închinării la demoni şi oameni, în care ei se iniţiaseră. Erau un fel de masoni creştini sau de baptişti ortodocşi ca cei de astăzi…care amalgamau tot felul de idei în sistemul lor teologic sincretist.

Însă materia divină, cât şi formele ei sunt un postulat şi nu un fapt sigur pentru Plotin [ cf. ed. Cornea, vol. 1, p. 347]. Iar materia analizabilă este lipsită de adâncimi, ea are doar forme dar nu şi raţionalitate.

3. Fotografia postmodernă are doar forme

Postmodernul este robul formelor şi nu al adâncimilor. Dacă formele arată o existenţă, nu contează dacă existenţa e reală. De aceea poţi inventa o femeie cu forme superbe pe calculator şi de ea se poate îndrăgosti cineva…dar ea nu e reală. Ea este doar un complex de linii seducătoare…

Poţi modifica fotografia unui actor, a unui politician, poţi să te joci cu formele care apar într-un film, într-o fotografie, într-un spot publicitar…pentru că formele sunt descărnate, nu au trup. Formele sunt măşti, sunt de domeniul iluzoriului pur.

4. De ce materia este un mort pentru Plotin?

Pentru că sufletele, care au o viaţă anterioară în afara trupurilor, ca spirite libere şi pure, atunci când vin în trupuri află răul şi „firea răutăţii” [ ed. Cornea, vol. 1, p. 260]. Deşi sufletele emană din Unu, din Principiul tuturor lucrurilor şi învaţă în cer, dincolo, ce e binele, pe pământ ele află ce e binele prin comparaţie cu răul pe care îl descoperă pe pămâmt [ Idem, p. 263].

De ce materia e rea pentru Plotin? Pentru că e un rău necesar pentru el. Pentru ca să distingi binele de rău şi să te înţelepţeşti în consecinţă ai nevoie de venirea ta pe pământ, pentru a vedea ce e răul. Însă răul e constitutiv materiei pentru Plotin. Şi dacă materia a decurs din Unu, atunci şi Unul e rău.

Pesimismul păgân, venit din dualismul ireductibil dintre spirit şi materie, te invadează la tot pasul în opera lui Plotin. Afli, ca şi la magistrul său Platon, că Plotin e devotat zeilor, că se jură pe zei, că crede în preexistenţa şi reîntruparea sufletelor, că şi plantele au suflet, că există un suflet universal, şi că în Hades stai în noroi. Pentru statul în noroi, a se vedea Idem, p. 167, care e o idee, spune el, aflată în cadrul misterelor păgâne, fără să ne spună în ce fel de mistere fusese iniţiat.

5. Ai bani… ai valoare…

Valorile postmoderne sunt cumpărabile. Cumperi tot…şi te vinzi tot. Asta la nivel ipotetic…Numai că sufletul nu se vinde la pachet sau la litru. Iar virtuţile nu se vând nici dacă îţi stă înainte carcera sau tunul.

În decembrie 1989 credinţa şi dorul de libertate, de sănătate a libertăţii a tinerilor români – căci ei au fost majoritarii şi sufletele de Martiri – a biruit şenilele tancurilor. Cei care au jefuit libertatea câştigată prin sânge nu şi-au cumpărat demnitate în acest fel, ci au continuat ceea ce învăţaseră în regimul turnării, a turnătoriilor inumane, degradabile.

Dacă eşti învăţat să fii prost, insensibil, canalie…şi crezi că viaţa asta e bună…atunci totul e de vânzare. Însă, NIMIC NU E DE VÂNZARE…În aparenţă cumperi tot, dar, de fapt, te vinzi, te pierzi, eşti cumpărat de banii pe care îi ceri, îi pretinzi, îi jecmăneşti…

6. Materia este transparentă harului

Dacă pentru Plotin materia era moartă, pentru noi materia poate fi înviată, transfigurată de către harul Treimii. Materia nu este amorfă ci raţională, penetrată de har. Materia e vie, e profundă, e raţională, pentru că a fost creată de Logosul dumnezeiesc, de Fiul lui Dumnezeu.

Dacă materia e profundă şi plastică, dacă e penetrată de har, dacă omul va trăi ca fiinţă înduhovnicită pentru veşnicie atunci nu materia este sediul răului, nu trupul nostru, nu alte trupuri ci răul stă în alegeri rele, în păcat.

7. Diferenţe

Materia e rea, rece şi moartă pentru Plotin. Pentru mine, ca teolog ortodox ea este un mediu al manifestării slavei lui Dumnezeu, pentru că e creaţia lui Dumnezeu.

Dacă consider materia rea atunci nu poţi să îţi asumi lumea, viaţa în lume pentru a o sfinţi şi pentru a te sfinţi, pentru că crezi că păcatul ţine de faptul de a avea trup, ca Plotin, şi nu de faptul de a alege ce e neconform cu noi, adică de a păcătui.

Dacă materia e moartă nu am mai fi avut niciun progres în domeniul biologiei, fizicii, chimiei…Dacă materia nu are raţionalitate şi nu e maleabilă atunci nu am mai fi avut niciun obiect al hipertehnologiei actuale.

8. Atingi numai trupuri

Iubirea dintre doi inşi cere atingeri. Atingerile sunt normale într-o relaţie. Doi prieteni se salută, se îmbrăţişează, se sărută pe obraji. Un cuplu de îndrăgostiţi se sărută, se îmbrăţişează, se strâng cu putere în braţe, vor să se soarbă reciproc, au nevoie de intimitate.

Dacă nu există iubire/prietenie/relaţie, nu există nici…atingeri reale. Saluturile impersonale dintre doi angajaţi, vânzările trupului pentru muncă sau sex, atingerile neintenţionate în maşină sau metrou, unde stăm precum iarba în remorcă nu sunt…atingeri.

Atingerile cer …suflet. Ne atingem trupurile pentru ca să scoatem la lumină adâncurile sufletului nostru. Dacă atingi numai trupul nu atingi…şi iubirea, admiraţia celuilalt. De aceea cumperi trupul dar…nu şi inima.

Ca să fii admirat trebuie să fii de admirat. Nu vei putea fi admirat cu forţa. Nu vei putea să fii o valoare în absenţa participării la sursa valorilor, care este Dumnezeu.

De aceea NU POŢI SĂ CUMPERI NIMIC. Tot ce cumperi…ai pierdut deja. Dacă vrei să rămâi în cineva dăruie adâncul din tine, atinge-l cu adâncurile tale, pentru ca să îl ai al tău, pentru ca să se îndrepte către tine.

Trupul fără suflet este ca moartea fără viaţă. Dacă ai viaţă, vezi trupul prin suflet, te urci prin trup la sufletul celuilalt. Dacă ai moarte, dacă eşti un cadavru ambulant, nu vezi viaţa, ci cobori în moarte, în păcat, şi sufletul cât şi trupul.

Pr. Dorin Picioruş

Did you like this? Share it:

Previous

H-R. Patapievici, Interviu în Revista 22, mai 2008

Next

Google Translate for the Translation of Our Blog

5 Comments

  1. Marian Sevastu

    Nu este gnoseologic onest ca dualismul corp-suflet din filosofia platonica sa fie echivalat cu acela mai apropiat noua temporal si cunoscut nemijlocit, cel de sorginte post-scolastica, i. e. carteziana (care a dus, in timp, la eliminarea sufletului din ecuatie, el ajungand a fi considerat o adaugire inutila, a. k. a. ghost in the shell). Precum era si pentru Diotima din Mantineea in Banchetul, pentru Plotin, materia cea mai abjecta ramane contemplabila, motiv pt. care in asceza plotiniana nu intalnim flagelari, automutilari, etc.  Materia pe care o numeste Plotinus ”mort masurabil” este stadiul cel mai de jos al agregarii naturale – precipitat depus la fundul solutiei, ca sa folosesc o metafora chimica -, dar nu este nici ea lipsita de participare la Divinitate.

    Spre deosebire de gnostici, pe care ii critica furibund in Enneada II, inclusiv pt. coruptiile ontologice pe care le admit, autorul acesteia nu considera nici macar ultima materie ca fiind lipsita de comuniune cu Unul – altfel, nu ar mai fi fost un suport eikonic al contemplatiei. Este vorba aici de o conceptie comunicanta (deci, care nu are nimic de-a face cu dihotomia trup-suflet de tip cartezian) cunoscuta sub numele de Marele Lant al Fiintei.

    Ceea ce transmite Plotin, daca este sa plasam citatul in contextul enneadic si mai pe larg, in cel platonic, este ca lucrul masurabil este mort: viu este ceea ce este nemasurabil, dar nemasurabilul este oricum in toate, ca suflet preexistent, cum s-ar spune, misteriosul ”saboteaza” peste tot in chip paradoxal masurabilul chiar dinauntrul acestuia – Heisenberg ar avea de spus niste chestii faine despre asta, pentru cine ar sta sa il ”asculte”.Este foarte bine ca lucrati si pe textul original. Insa, unicul lucru corect cu Plotin (si cu Platon, aici) este ca, in conformitate cu doctrina sa, pe masura ce ascensiunea contemplativa continua, dupa ce materia devine din ce in ce mai transparenta – vadind insa nu doar design-ul, forma, ca in modernitate, ci si virtutea ei, noima sa (motiv pt. care platonicienii folosesc alternativ termenii de ”morphe” si ”eidos” referitor la aspectele diferite ale aceluiasi lucru, intermediarul care sustine existenta unui corp) -, sufletul poate ajunge in final sa se ”dezlipeasca” de materie. Nu fiindca materia ar fi neglijata de Plotin, ori ca ar fi instigat la un comportament antisomatic.

    Faptul ca Porphyrios, care i-a fost un discipol tarziu, ne spune ca lui Plotin ii era rusine ca are un trup nu inseamna nici macar ca Plotin nu se trata contra bolii de care suferea la batranete; din contra, Plotinus merge oarecum fidel pe linia conceptiei lui Platon – si sa nu omitem stima lui Platon pentru atleti sau rolul acordat de el gimnasticii in Republica. Pur si simplu, in conceptie platonica, datorita faptului ca sufletul oricarui om este consubstantial cu Zeul (in maniera in care crestinismul a folosit termenul de homousious, dar doar in relatia dintre Tatal si Fiul), iar Zeul este – si in (neo-)platonism – imaterial, acest suflet poate sa ajunga la identitate cu Unul, abandonand, deci, in cele din urma, orice urma de materialitate. Si omul din afara scolii lui Plotin, oricat de afundat in materie, se afla tot in interiorul Unului atotcuprinzator. Tolma plotiniana nu este o cadere din Paradis. Aceasta plenitudine recompusa in Unul este motivul pentru care Plotinus se pronunta si pentru o discreta fractura ontologica intre Nous si Unul. Manenta, procesiunea si conversiunea sunt trei ”momente structurale” care guverneaza realitatea, fara ca vreodata, ceva, sa iasa cu adevarat din Principiu, ori ca Principiul sa fie vaduvit cu ceva, desi procesiunea creeaza aparenta ca ceva se desprinde din Unul.

    Este adevarat, pentru platonici, materia nu are chiar aceleasi insusiri pe care le are pentru peripateticieni ori pentru stoici (ori, pentru egiptenii antici), acestia considerand materia drept, realmente, mustind de pneuma. Greu de crezut ca pentru stoici, ori pentru alti ”confrati cosmologici” toate lucrurile puteau avea pret si nici unul valoare, precum pentru moderni. Problema cu materia la Platon & Plotin deriva din felul in care discipolul lui Socrate a inteles doctrinele pitagoreice si orfice (din traditia orfica se trage si ideea reminiscenta a ”bailor de namol” din infern; dar sa ne amintim ca scoala antiohiana, adepta a sensului literal, in opozitie cu cea alexandrina, a acreditat sensul literal si in cazul flacarilor iadului) referitoare la identitatea dintre soma si sema.

    Prin soma este clar ca se intelege corp, dar sensul lui sema este mai ambiguu, el poate insemna mormant, iar unii dintre orfici si dintre platonici par sa fi optat, constient sau nu, pentru accentuarea semnificatiei carcerala a termenului, dar la origine, el inseamna pur si simplu semn. Sufletul ca semnificatie a trupului, sau trupul ca symbol al sufletului, ca jumatate vizibila a unui intreg semi-invizibil. Mult mai arida, as zice, arata conceptia referitoare la materie expusa de un Sf. Vasile cel Mare in Omilii la Hexaimeron, III, 9, unde spune sa intelegem ca apa e apa si nimic mai mult, nici cerurile si taria nu sunt insufletite sau macar simtitoare, iar de afirma cineva lucruri de genul acesta, sunt doar bazaconii frumoase.

    Grecii antici nu concepeau sa faca experimente cu existentialele naturale tocmai fiindca majoritatea dintre ei le vedea ca fiind strabatute de suflet nemuritor. Pe toate. Azi dam vina pe gnostici, pe neoplatonici, pe te miri cine, cand crestinismul a fost cultura mainstream a Europei, iar radacini ale empirismului, tehnologismului si ale dezastrului ambiental se pot gasi in primul rand in scrieri patristice, uneori de cele de mare calibru.

    Dezinsufletirea naturii, a pavat drumul catre evaluarea sa financiara,  exploatarea fara griji a resurselor si instrumentalizarea ei scientista, de care, sa fim seriosi, nu ne apara nici doctrina energiilor necreate a lui Sf. Grigorie Palama (drept dovada ca si ortodocsii practicanti folosesc masina prin orase sufocate, utilizeaza computere cu componente nebiodegradabile, ba chiar bisericile au paratraznete inventate de masonul Benjamin Franklin), nici patriarhul Bartolomeu I cu timidele sale eforturi in vederea consolidarii unei etici ambientale crestine. Degeaba era Sf. Serafim de Sarov prieten cu ursii, daca Sf. Ioan de Kronstadt, in Viata mea in Hristos, numea materia ca fiind lipsita de suflet, necugetatoare, inerta, etc. (@ http://www.ccel.org/ccel/kronstadt/christlife.txt)

    Iar o intoarcere la Plotin sau mai stiu eu care filosof barbos este de domeniul fantasticului, avand in vedere dependenta dobandita de modul de viata tehnologic. Transumanismul in cateva zeci de ani va fi aplaudat, mai ales, de multimi de crestini (si, probabil, respins in multe tari necrestine), invatati deja sa viseze la invierea cu trupul, nu sa mediteze la nemurirea (…neconsolatoare a) sufletului. Doar ca va fi cu plata. Nu cred ca este intamplator ca Nicolai Fiodorovici Fiodorov sau Tsiolkovski proveneau din medii crestine, chiar ortodoxe, ori ca azi un important transumanist rus este egumenul Theophan Kryukov. 

  2. Marian Sevastu

    Inteleg ca nu acceptati plasarea textelor plasate sub autoritatea lui Dionisie Areopagitul in sec. V-VI, unde le situeaza majoritatea filologilor. Pluralismul de opinii este, altminteri, binevenit (desi nu aceasta a fost si parerea imparatului teolog Iustinian cand, in maniera totalitara, a inchis in 529 Academia neoplatonica), insa poate nu ar fi rau sa tinem cont de anumite detalii: 1) scrierile grupate sub paternitatea lui Dionisie Areopagitul nu apar citate nicaieri mai devreme de 519, intr-o opera purtand titlul Adversus apologiam Juliani si apartinand episcopului monofizit Sever al Antiohiei, care citeaza din a IV-a scrisoare a lui Pseudo-Dionisie – deci ne-am putea intreba cum a putut plagia paganul Plotin dupa aceste texte ce par necunoscute si mediilor crestine mai devreme de sec. VI, fiind tratate cu reticenta si respinse initial de arhiepiscopul ortodox (calcedonian) al Efesului, Hipatie, in 533; 2) limbajul utilizat de Dionisie este unul foarte impregnat de terminologie greaca specifica sec. V, multe sintagme utilizate in aceste texte, theonymika agalmata, theourgika phota, anthe kai hyperousia phota, se intalnesc in scrierile lui Proclu (412-485), teurg neoplatonic, iar pasajul din scrisoarea a IX-a atribuita lui Dionisie, spune ca ”dubla este traditia teologilor: una este inefabila si mistica, alta in schimb, este vizibila si mai cognoscibila; prima este simbolica si are functie de initiere, a doua este filosofica si se bazeaza pe demonstratii” si arata si el o puternica analogie cu un altul din Proclos (Teologia platonica I. 2), care zice ca traditiile simbolice trebuie diferentiate de cele mai evidente; 3) dincolo insa de similitudinile cu Proclos, ar fi de sesizat o izbitoare asemanare intre capitolul al V-lea, ultimul, din Teologia mistica a lui Dionisie Areopagitul – nor is He spirit according to our understanding, nor filiation, nor paternity; nor anything else known to us or to any other beings of the things that are or the things that are not, am citat, din lipsa de alt material la indemana, dintr-o traducere in engleza (a unei edituri anglicane, banuiesc, oricum, se poate compara cu diverse alte traduceri ale capitolului V din scrierea indicata, spre confruntare, inclusiv cu originalul in greaca, pentru cine are posibilitatea), The Mystical Theology of Dionysius the Areopagite, transl. from Greek with comm. by the editors of the Shrine of Wisdom, The Garden City Press Ltd., Letchworth, 1923, p. 16 – si ceea ce teoretizeaza Damascius (458-538?), chiar criticandu-i partial pe Plotin si Proclus, in Despre primele principii, anume, faptul ca mintea divide permanent obiectul ei si ca atare, in locul, ori mai bine spus, deasupra Zeului, Unului, etc. trebuie pus Inefabilul, Aporeticul (in orice caz, problema devine destul de grava pentru ortodoxia si chiar crestinismul lui Dionisie Areopagitul, avand in vedere ca, pe ultimul palier ontologic, diferenta dintre paternitatea divina si filiatia divina este proclamata drept anulata).

    Au existat insa chiar ganditori bizantini ortodocsi (pana la proba contrarie) care l-au apreciat pe Plotin, cum ar fi Grigorie de Nyssa (platonic-plotinienele sale epectaze…), ori Mihail Psellus. Este Plotin, azi, promovat prea mult? Chiar este prima oara cand aud asa ceva. Inteleg ca scrieti pentru crestini, sa se pazeasca de Plotin, etc. In fine, tinerii nostri sunt campioni la etnobotanice, ne paste Islamul – mult mai redutabil decat in sec. XV, acum maturizat, si totusi inca tanar, venind calare pe oameni de afaceri -, savurandu-ne decaderea, iar noi nu mai putem de cat de trist ni se pare Plotin. Problema discursurilor apologetice de tipul acesta se prezinta astfel: ii bagi in cap copilului ca buddhismul este pesimist si cand mai creste nitel, vede un buddhist voios, razand cu gura pana la urechi, pe care altfel nici nu l-ar fi bagat in seama…

  3. Domnule dragă,

    primul lucru pentru a ajunge la „pluralismul de opinii” este să vă asumați reala identitate.

    De aici, de la nume, prenume, operă, studii, confesiune…eu încep un dialog real cu cineva…

    Cele două comentarii ale dumneavoastră sunt pline de lucruri citite…dar nu mestecate

    Adică care nu vă aparțin.

    Reveniți, vă rog, cu începutul…și rezumați-vă la ce știți dumneavoastră, din propria dv. cercetare teologică…și nu din ce spun alții!

    Vă doresc seninătate…și mai puțin ipocrizie!

  4. Lanternativa

    Care era prenumele lui Plotin? Intreb pe Parintele, ca are opera si studii.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Pentru răspunsuri suplimentare și, bineînțeles, „credibile”, vă rugăm să apelați la autorul anonim de aici.

      Noi răspundem pe bani…Dumnealui răspunde gratis.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén