Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Ochii lui Dumnezeu şi prezenţa Sa în lume

Vederea, atotvederea lui Dumnezeu este una dintre însuşirile/puterile lui Dumnezeu cel mai adesea invocate de creştinii ortodocşi când vine vorba de dreptate. Nedreptatea socială sau personală e pusă sub ochii lui Dumnezeu. Sau cerem dreptatea Lui pentru că El a văzut ceea ce ni s-a întâmplat sau vede ceea ce se petrece cu noi şi cu toţi laolaltă.

Ps. 65, 7, cf. LXX, ne spune că „oi` ovfqalmoi. auvtou/ evpi. ta. e;qnh evpible,pousin” [ochii Lui privesc/caută peste neamuri]. Cf. VUL, ochii Lui Dumnezeu „super gentes respiciunt”: se întorc către/peste neamuri. Şi această privire a Lui către/peste noi este nădejdea celui nedreptăţit. Neamurile credincioase, care au devenit Biserica Lui, au nădejdea că sunt mereu sub ochii Domnului, sub asistenţa Lui continuă, că nu sunt ale nimănui.

Cel nedreptăţit are o instanţă ultimă dacă dreptatea umană, a tribunalului, a apelului la lege nu îi dă un câştig de cauză. Dreptatea e cerută de la Dumnezeu, pentru că „Tu singur eşti Dumnezeul tuturor regatelor pământului, Tu ai făcut cerul şi pământul” [ IV Regi 19, 15, cf. ed. BOR 1988] şi „Tu singur eşti Sfânt” [ Apoc. 15. 4, ed. BOR 1988].

Sfinţenia lui Dumnezeu e dreaptă pentru că preadreaptă e iubirea Sa de oameni. Cel care vede toate ne vede întru toate, până în cele mai fine amănunte ale vieţii noastre. Pentru Sfântul Vasile cel Mare, Dumnezeu Atotţiitorul este Dumnezeul „Care între cele de sus locuieşti şi spre cele de jos priveşti; Cel ce ispiteşti inimile şi rărunchii şi tainele oamenilor le ştii cu adevărat” [ Cf. Ceaslov, ed. 1993, Rugăciunea a 6-a a dimineţii, p. 12].

El cercetează/cunoaşte/încearcă/ispiteşte inima omului, căile lui, voia lui, ca să vadă dacă doreşte binele şi dacă urmează dreptatea. Când El temptat [ VUL, Deut. 13, 3] ispiteşte/testează/îl încearcă pe om, nu face altceva decât „să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru” [ Ibidem, ed. BOR 1988].

Verbul peira,zw ne arată, cf. Liddell-Scott Lexicon, că avem de-a face cu acţiunea de a fi testat, de a fi pus la încercare, de a da o probă. Încercarea lui Dumnezeu nu este un motiv de introducere a noastră în păcat, nu e o îngreunare a noastră pentru a păcătui, ci e o lăsare a noastră în greu, în durere, în conjuncturi aproape imposibile, pentru ca să observăm noi înşine/să conştientizăm, cât de adâncă e dragostea noastră pentru El sau ce suntem în stare ca să facem pentru El.

Momentul de cumpănă e momentul de edificare, de conştientizare, de lămurire personală. Atunci înţelegi cât eşti, cine eşti şi cât de dependent eşti de ajutorul lui Dumnezeu.

De aceea…şi nu ne duce pe noi în ispită e o cerere smerită a noastră, pentru ca Dumnezeu să nu ne lase să ne simţim, în mod acut, neputinţa, pentru că suntem în stare să facem tot felul de fărădelegi într-o clipă, dacă El nu e cu noi. Mântuirea se joacă într-o clipă.

Pentru această clipă trebuie să avem „inimă veghetoare şi curată…[ ca] să trecem toată noaptea acestei vieţi” [ Ceaslov, ed 1993, p. 13] în pace. Noaptea, adică în mijlocul ispitelor de tot felul, când nu vezi ce te atacă, pericolul e maxim, e mereu la cote maxime. Însă, ochii Domnului văd tot în noaptea vieţii noastre.

De aceea repetă Scriptura, că unul sau altul, spre exemplu regele Ioram: „a făcut lucruri rele în ochii Domnului [ evpoi,hsen to. ponhro.n evnw,pion kuri,ou, cf. LXX, II Regi 8, 18]. Sintagma înaintea Domnului [ evnw,pion kuri,ou] [ în VUL coram Domino şi în WTT hw”)hy> ynEïy[eB.] reprezintă o sintagmă cheie în Scriptura vechitestamentară prin care se exprimă faptul, că toate cele ce se petrec în lume, bune sau rele, se fac sub ochii lui Dumnezeu, în prezenţa Sa, fiind şi El de faţă.

Acesta e fontul nostru pentru limba ebraică

Download this file

Înaintea Domnului ca în LXX sau înaintea ochilor lui Iehova cum e în WTT sau în vederea Domnului [ in the sight of the LORD, cf. KJV] exprimă atoştiinţa Sa dumnezeiască.

Sfântul Proroc Iona a experimentat în pântecele chitului ceea ce înseamnă să fii respins de la ochii Lui [ cf. LXX, Iona 2, 5], să simţi că eşti lăsat să îţi trăieşti din plin adâncul greşelii. Însă tu te simţi neprivit de către Dumnezeu…pe când El te priveşte în adâncul durerii tale şi compătimeşte cu tine pentru vindecarea ta, compătimeşte pedagogic cu tine.

Căci „ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fii oamenilor” [ Ps. 10, 4, cf. ed. BOR 1988]. În ed. BOR 2001 apare: „ochii Lui spre cel sărac se-ndreaptă [avpoble,pousin ]”, caută spre el. Ediţia Bădiliţă 2006 optează pentru „Ochii Săi privesc la cel sărman, pleoapele Sale cercetează pe fiii oamenilor”. Însă LXX-ul are la Ps. 10, 4 o nuanţă specială, care exprimă şi mai bine gestul lui Dumnezeu faţă de noi, nuanţă exprimată de verbul evxeta,zw. Acest verb ne spune că „genele Lui scrutează pe fiii oamenilor”. Nu numai că ne vede, dar ne vede cu de-amănuntul, ne scanează, ne ştie fir a păr.

Scrutarea noastră de către Dumnezeu e reală. Tocmai de aceea El ştie nevoia, rugăciunea noastră înainte ca ea să se nască, să se zămislească în fiinţa noastră. Însă El aşteaptă să cerem, să cerem, să învăţăm să cerem, să ne învăţăm cu dialogul deschis, tranşant cu El, pentru ca să fim dialogici. Rugăciunea noastră pentru dreptate, pentru ca Dumnezeu să ne facă dreptate faţă de vrăjmaşul nostru diavolul, ca să ne scape de uneltirile lui cele rele are rolul de a ne exersa dragostea.

Rugăciunea ne învaţă ce înseamnă să nu fi singur sau cât de rău e să fii singur. Starea cu El nu e singurătate. Dar, starea fără rugăciunea către El este o stare de dezolare, de singurătate care te dezumanizează.

***

V-aţi pus vreodată întrebarea de ce Domnul a lăsat pe Israel, pe Israelul care aştepta pe Mesia vreo 4-5 sute de ani fără Profeţi? Când Domnul nu a mai vorbit prin Proroci şi a lăsat pe înţelepţii lui Israel să tălmăcească Scriptura după cum pot, ei au ajuns la o idee de Mesia care nu mai avea deloc transcendenţă. I-a lăsat singuri ca să vadă cine se pregăteşte duhovniceşte pentru Mesia şi cine încearcă să gândească de unul singur Scriptura şi să pronosticheze venirea Domnului. Şi, pentru că nu toţi au fost Simeoni sau Ane pline de Duhul Sfânt…nu au sesizat nimic în Mesia, când El a venit şi stătea în faţa lor…

Aşa şi astăzi: cine caută să găsească cifrul Scripturii şi al venirii Sale sau cine vrea să urgenteze întâmplarea semnelor venirii Sale…nu face decât să gândească trufaş despre planul lui Dumnezeu, care e plin de adâncă înţelepciune, frumuseţe, smerenie şi subtilitate. Căci imnologia ortodoxă cântă: n-au simţit când Te-ai întrupat Puterile cele de sus, Doamne… Nici ele nu au fost în stare să înţeleagă iconomia Sa, mila Sa cu noi…darămite oamenii. Tot la fel, de ce credem acum că suntem singuri, de ce suntem atât de pesimişti, de ce nu vrem să înmulţim frumuseţea în noi şi în lume, ci pesimismul catastrofic?

Dacă Dumnezeu nu ne vede e semn că noi nu ne cunoaştem Dumnezeul, că avem o vedere deformată despre El. Venirea Lui va întrece orice aşteptare, orice idee, orice închipuire umană şi se va petrece ca un fur, deodată…, după cum ne-a spus El. Ideea că noi putem forţa pe Dumnezeu să închidă ciclul actual al lumii e o părere copilărească şi ţine mai degrabă de mecanicism raţionalist decât de…voia lui Dumnezeu.

***

E drept să suferi? Da, suferinţa e pedagogică şi soteriologică! E drept să te rogi? Da, e soteriologic şi te învaţă comunionalitatea, te învaţă să fii cu altul şi nu singur. E drept să te simţi mereu sub ochii lui Dumnezeu? Da, pentru că El e prezent mereu în viaţa noastră şi a lumii, nu numai de sus ci şi de jos, fiind cu noi, în noi, lângă noi, în faţa noastră şi ne înconjoară de pretutindeni.

În teologiile unde Dumnezeu nu coboară la om ci stă numai…în cer, singurătatea şi plictisul sunt la ele acasă. Însă, în viaţa şi teologia ortodoxă, Dumnezeu coboară la om, e cu omul, e prezent în lume, chiar dacă prin fiinţa şi slava Sa depăşeşte întreaga lume. El e în afara lumii prin fiinţa şi slava Sa dar şi în lume prin slava Sa.

De aceea noi nu privim la cer şi nu ne gândim la Dumnezeu numai ca la Cineva departe ci ca la Cineva aproape de noi şi cu noi. Stăm în faţa Sfintei Mese a altarului şi în jurul ei şi suntem cu Împăratul măririlor. Îl simţim cu noi, Îl vedem cu noi, Îl ştim cu noi, Îl mărturisim fără tăgadă că e cu noi, nu numai acum, ci până la sfârşitul veacurilor şi în toată veşnica.

***

Ochii lui Dumnezeu nu sunt reci, răi, răzbunători, aşa cum apar în pictura Renaşterii. Ci ovfqalmoi. auvtou/ w`j peristerai. [ ochii Lui sunt ca porumbeii, cf. Cânt. Cânt. 5, 12, LXX]. Ochii Lui sunt plini de nevinovăţie, chiar dacă, citind Scriptura, mulţi îşi formează o vedere justiţiară, macabră, titanică despre Dumnezeu. Părerea deformată despre El se formează din cauza unei citiri a Scripturii care nu are adevărată atingere cu El, reală atingere cu El. Dacă nu ai văzut slava Sa, dacă nu te-ai bucurat de descoperirea luminii Sale Hristos Dumnezeu este înţeles cu totul deformat.

Când înţelegi pe cineva îl înţelegi prin dragoste. Când înţelegi pe cineva, adică când iubeşti pe cineva nu ai numai fotografii cu el, grimase de bucurie sau de durere…ci ai chipul său în tine, îl ştii din tine, îl ai cu tine şi chipul său din tine e pe măsura iubirii tale faţă de el.

La fel stă treaba şi cu înţelegerea feţei, a ochilor, a iubirii lui Dumnezeu. Cu Dumnezeu nu poţi avea numai o relaţie textuală. Nu e de ajuns să Îi ştii cuvintele pe de rost, să I le trâmbiţezi peste tot…Ci cuvintele Lui din Scripturi, din Părinţi, din creaţia Sa au rolul numai de a te îmbia să Îl vrei pe El deplin, să Îl vrei pentru El.

Cuvintele Lui sunt semnele văzute şi adânci ale iubirii Lui, ale chipului iubirii Sale, care sunt gata să se reverse în noi şi să ne facă să Îl vedem aşa cum este. De Dumnezeu nu ne putem îndrăgosti cum vrem noi sau oricum, pentru că nu contează detaliile, ci, dimpotrivă, numai în Adevărul şi Duhul Lui.

Şi cei care spun: am credinţa mea dar nu îmi trebuie Biserica sau toate Bisericile sunt la fel trebuie să audă că Dumnezeu vrea să fie cunoscut în casa Lui, acolo, în locul unde privesc ochii Lui şi unde stau picioarele Lui. Şi că acolo unde este Biserica Lui fiecare are accesul la adevărul Lui şi stă în Duhul Lui.

Cred că oricine înţelege că nu pot să existe o mie de formule ale apei după cum nu pot fi nici o mie de Biserici. Există Biserica Ortodoxă şi biserici, Tradiţia Bisericii şi tradiţii ale bisericilor…Adică există o adevărată Biserică şi pseudo-biserici, pentru că altfel nimic nu mai are sens. Dar, ca să vezi adevărata Biserică trebuie să fii luminat de Duhul, ca să vezi Biserica, după cum Simeon şi Ana L-au văzut pe Mesia dar alţii nu au văzut nimic special în El.

Poţi să treci pe lângă Biserică de mii de ori şi să nu simţi niciodată aroma Bisericii şi nici să vrei să intri în ea. Gândiţi-vă ce ar însemna să treceţi pe lângă patiserie, să se facă tort, prăjituri…şi să nu simţiţi nimic, pentru că mirosul vă este afectat…Toată lumea se bucură de acest miros în jurul vostru dar voi nu simţiţi nimic. Şi oamenii nu se pot bucura în absenţa resortului bucuriei…

***

Nu e dramatic să nu ştii că Dumnezeu te priveşte cu ochi de porumbel…pe când tu crezi că El nu te va ierta niciodată, pentru că…e rău?! Nu e dramatic să nu simţi niciodată, dar niciodată dulceaţa harului …dar să crezi că eşti un Sfânt?! Nu e dramatic să confunzi pe Mesia cu un tâlhar…şi să stai de două mii de ani să aştepţi …pe Cel ce a venit deja şi e cu noi?!

Ba da…e foarte dramatic! O dramă în care se zbat milioane de oameni şi pe care nu îi poţi ajuta, cu toate eforturile tale sau ale multora, pentru că nu sunt…chemaţi de Duhul ca să vadă pe Mesia!

Şi de ce nu sunt chemaţi şi ei?! Pentru că sunt pironiţi în ideea unui Dumnezeu, pe care şi l-au făcut ei pentru ei şi le este mai dragă închipuirea aceasta decât …frumuseţea Lui.

Deci nu e de ajuns să fii văzut de Dumnezeu, trebuie să Îl vezi şi tu, să Îl sesizezi, să Îi simţi prezenţa pretutindeni. Ateul care nu mai are simţuri normale, care şi-a distrus ingenuitatea, vrea dovezi…când el şi-a distrus organele aperceptive sau şi le ţine în băltoaca cu patimi.

Dumnezeu Îşi doreşte să fie cunoscut de către toţi oamenii dar …potrivit Sieşi. Dacă pentru domnul preşedinte, pentru soacra ta, pentru iubita ta…te pregăteşti ales, eşti numai ochi şi urechi, eşti o bucurie continuă…cum poţi să vii la Dumnezeu oricum şi să mai şi te-ntrebi: unde stă ascuns acest Dumnezeu, de nu mi se arată mie, care sunt ditamai nesimţitul?!

Drama necredinciosului nu e drama lui Dumnezeu ci e drama nedoririi a ceva real, sigur, ferm…Omul care nu ştie carte, omul care s-a născut acolo unde nu sunt ortodocşi, omul care a căutat pe Dumnezeu prin toate filosofiile şi ereziile nu e lăsat de Dumnezeu să orbecăie la nesfârşit ci e adus în staulul Bisericii Sale. Dumnezeu, Care vede ce trebuie să vadă, care ştie ce ai tu, acolo, în adâncuri înfundată...o valorifică imediat.

Dacă există proaspătă, adâncă, aspiraţia ta către El…te va aduce la Sine. Am observat acest lucru toată viaţă până acum. Când mi-am dorit ceva profund sau când am dat curs voii lui Dumnezeu cu noi atunci am simţit ce înseamnă să treci cu Dumnezeu peste toate obstacolele, prin dureri multe, prin mijlocul deznădejdii.

Şi asta, pentru că trebuie să vrei să vezi şi tu paşii lui Dumnezeu în lume, trena slavei Sale care acoperă totul, pentru ca să simţi cum ne priveşte Dumnezeu, cum ne scrutează inimile.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Previous

Se descurcă…[audio, pentru dreapta înţelegere a textului]

Next

Accente teologice şi apologetice în Comentariul la Galateni al lui Martin Luther [1]

4 Comments

  1. Camelia

    Spuneti dvs.,Parinte,ca:

    …în viaţa şi teologia ortodoxă, Dumnezeu coboară la om, e cu omul, e prezent în lume, chiar dacă prin fiinţa şi slava Sa depăşeşte întreaga lume. El e în afara lumii prin fiinţa şi slava Sa dar şi în lume prin slava Sa.

    Cum as putea sa ma raportez insa la expresia „cercetarea lui Dumnezeu” sau „cercetarea harului”? Ce inseamna,in fapt?
    Care sunt consecintele(?)? Cum se manifesta aceasta?

    Si din nou aceeasi obsesiva (uneori) intrebare:cum se poate delimita realitatea de inselare?

    Va multumesc anticipat si va doresc spor in toate lucrarile Dvs.!

    Doamne, ajuta!

  2. Brindusa

    Foarte frumos articol,extraordinar de frumos.

    Felicitari Parinte!

    Doamnei Camelia,

    cautati cartea Parintelui Cleopa „Despre vise si vedenii”,poate va ajuta…daca n-ati citi-o…

  3. Camelia

    Multumesc pentru sfat.Voi incerca sa recitesc desi, pe parintele Cleopa nu prea il „simt” atat de aproape, spre deosebire de Pr. Noica sau Pr. Boca.

  4. Brindusa

    Doamnei Camnelia.

    M-am gandit la cartea asta (nici eu nu rezonez prea tare cu Parinele Cleopa,si mie imi plac mult mai mult Pr.Rafail Noica si Pr. Arsenie Boca) pentru ca acolo Parintele se refera la ispita de a nu dori sau de a nu putea marturisi Parintelui Duhovnic lucruri foare imporante.

    Poate aici se afla inselarea,in neancrederea ca Parintele dumneavoastra v-ar putea inţelege.

    Este o ispia foarte frecventa. Şi eu am trait-o.

    Parintele Noica ne spune sa nu asteptam minuni de la Parintii nostri duhovnici ci sa-i facem proroci rugandu-l pe Dumnezeu sa puna cuvantul Lui in gura lor si sa-l tinem chiar daca se potriveste cu ce am asteptat noi sau nu.

    Mult mi-a ajuat mie sfatul acesta. Nu mai pun la indoiala cuvanul Parintelui chiar daca am impresia pe moment ca nu m-a inteles de loc. Mai tarziu vad ca m-am inselat si ca era exact ce-mi trebuia.

    Asta am inteles ca ar fi problema dv. intr-un comentariu mai vechi,poate ca nu mai este cazul acum…oricum ar fi,cu dragoste va scriu si cu dorinta de a ajuta.

    Daca gresesc, iertati-ma!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén