Accente teologice şi apologetice în Comentariul la Galateni al lui Martin Luther [1]

Numai capitolul 1, 1-9 din Comentariul la Galateni

1. Luther şi Anabaptiştii sau cearta pentru eclesialitate

În Comentariul său la Galateni [ folosim ediţia engleză din biblioteca electronică Biblesoft 2006], Martin Luther vorbeşte despre falşii apostoli la 1, 2, adică în contextul în care Sfântul Pavel aminteşte de Bisericile Galatiei. Şi, referindu-se la pseudiştii timpului său [din punctul său de vedere], el scrie: „Anabaptiştii timpului nostru urmează falşilor apostoli. Ei nu fac altceva decât să mărească pretutindeni numărul duşmanilor Evangheliei. Ei merg acolo unde sunt creştini [ a se citi : adepţi ai reformei lui Luther n.n.]. De ce însă nu invadează provinciile catolice şi nu îşi predică învăţăturile lor principilor păgâni, episcopilor şi doctorilor [romano-catolici n.n.], pentru că noi ne-am făcut [creştini n.n.] prin ajutorul lui Dumnezeu? Aceşti slabi mărturisitori [soft martyrs] nu au nicio şansă. Ei merg unde Evanghelia este ţinută, şi, prin aceasta, nu-şi pun în niciun fel viaţa în pericol „.

Astfel, Luther îi consideră martiri/mărturisitori falşi pe anabaptişti pentru că aceştia nu predicau catolicilor sau păgânilor, care puteau să îi linşeze imediat, ci predicau în cadrul nucleului nou format prin predica sa.

2. Hristos Mediatorul/Mijlocitorul şi reducţia teologică

Hristos Mijlocitorul apare prima dată în acest comentariu în contextul discuţiei referitoare la lipsa de sens a speculaţiilor referitoare la natura lui Dumnezeu. Pentru Luther, păcătoşii justificaţi/îndreptaţi, care vor să cunoască pe Dumnezeu, trebuie să ştie că „nu există alt Dumnezeu în afară de omul Hristos Iisus”. Adică Luther nu recomanda pentru adepţii săi înţelegerea teologică referitoare la dogma Treimii ci credinţa în Hristos era pentru el esenţialul, lucrul care te scotea din căutările tale teologice.

Oare aşa să stea lucrurile? El spune că da şi ne recomandă să Îl primim pe Hristos şi să uităm discuţia referitoare la fiinţa lui Dumnezeu. Pentru Luther discuţia despre fiinţa lui Dumnezeu şi implicit despre triadologie este o discuţie antagonică cu cea a justificării.

3. Sectarii arieni

În 1, 3, Luther vorbeşte despre multiplele erori care au emanat de la secte şi îi desemnează pe arieni drept urmaşii acestor sectari. Arienii au negat divinitatea lui Hristos deşi vorbeau despre El ca despre „o creatură nobilă şi desăvârşită, superioară îngerilor, pentru că prin El Dumnezeu a creat cerul şi pământul”.

4. Muhammad şi palavrele

Tot în 1, 3, Luther spune că Muhammad/Mahomed a „vorbit înalt despre Hristos”. Însă „toate laudele lor sunt numai palavre/vorbe goale/vorbărie [ palaver ] prin care vor să înşele oamenii”.

5. Luther şi anti-catolicismul. Cum stă treaba cu mântuirea?

Mântuirea prin Hristos este pentru Luther „artileria grea” a creştinismului gândit de către el, prin care sunt aruncate în aer papalitatea, faptele bune, meritele Sfinţilor şi superstiţiile, cf. 1, 4. Şi Luther spune că nu ne putem mântui prin faptele noastre, prin eforturile personale, pentru că Hristos a făcut acest lucru odată pentru toţi, căci S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre. Prin asta Luther confundă mântuirea universală cu cea personală, scoţând din cadrul improprierii mântuirii personale orice efort ascetic al despătimirii. Mântuirea luterană este un cadou dumnezeiesc care te lasă la fel, dar, care te face să crezi…că eşti altfel.

6. Punerea la grămadă…a sectelor

Mântuirea prin Hristos, gândită ca act deplin al lui Hristos pentru noi, faţă de care noi nu trebuie să ne manifestăm în niciun fel reprezintă convingerea noastră, spune el, „că noi suntem luminaţi şi că întrecem în înţelegere/judecată pe papistaşi, monahi, călugăriţe, preoţi, mahomedani, anabaptişti, şi pe toţi cei care se încred în meritele lor, ca secte rele şi distructive, căci au furat/au jefuit onoarea/slava lui Dumnezeu şi a lui Hristos, care aparţine numai Lor”, cf. 1, 4.

7. Ce e păcatul?

Luther afirmă că sectele [ avea în vizor cu precădere pe romano-catolici, dar şi pe anabaptişti] au o părere falsă despre păcat. Aceşti sectari cred că „păcatul e ceva mic, care se curăţeşte uşor prin fapte bune”, cf. 1, 4. Prin acest mod de raportare la păcat, spune el, noi nu mai simţim faptul că „Hristos a luat păcatele noastre” asupra Sa.

Luther credea că „geniul creştinismului” e cuprins în cuvintele lui Pavel, care a spus că Hristos este „Cel care a luat asupra Sa păcatele noastre”, cf. Ibidem. Martin se mărturiseşte ca om păcătos şi spune că păcatele sale nu sunt încălcări imaginare [ imaginary transgressions] ale voii lui Dumnezeu, cf. Ibidem.

8. Zdrenţe murdare [ filthy rags]. Nu credem că preşedintele Băsescu s-a inspirat din Luther când a zis…ţigancă împuţită…[asta a fost glumă…nu?!]

Cine sunt zdrenţele murdare ale timpului său? Spune el: „toţi cei care vorbesc despre voie liberă/liber arbitru, toate ordinele religioase [adică ordinele călugăreşti romano-catolice n.n.], missele [ liturghiile romano-catolice n.n.], slujbele, voturile [ voturile monahale…asta după ce el însuşi fusese călugăr augustinian şi a părăsit mănăstirea ca să se căsătorească n.n.], posturile şi altele asemenea”, cf. Ibidem.

După cum se observă, Luther privit prin ochianul sensibil al corectitudinii politice a sec. 21 nu dă semne de toleranţă religioasă, e împotriva diversităţii de opinie şi de atitudine, insultă, e capricios, e non-progresist, nu crede în autodeterminarea umană, instigă la violenţă, denigrează… adică e tributarul unor atitudini revanşarde şi non-iluministe.

9. Biserica văzută ca plantă delicată [tender plant].

Expresia apare în 1, 6. Biserica nou înfiinţată e ca o floare, ca o plantă delicată, care trebuie supravegheată. Ei trebuie să i se predice, să i se vorbească pentru că nu e trecută prin încercările credinţei [ trials of faith].

10. Luther se raportează la Sfântul Ieronim când comentează Galateni.

Prima dată în 1, 2. A doua oară în 1, 6…Părerea noastră e că citează numai din el pentru că Ieronim ştia ebraică şi Luther mergea pe textul ebraic şi dorea să vadă opinia acestuia pe textul paulin, ca unul care înţelegea semnificaţiile ebraice ale numelor, localităţilor, ale mentalităţii ebraice… De aceea în 1, 6 Luther îl citează pe Ieronim cu terminologia ebraică a numelui de Galateni care înseamnă „oameni căzuţi”.

11. Ce spune Luther despre germani?

„…noi suntem foarte entuziaşti [de felul nostru n.n.], dar astăzi emoţiile noastre s-au răcit şi am devenit slabi”, cf. 1, 6.

12. Fixaţia pe…eretici

„Ereticii nu ne avertizează [ vizavi de impactul real n.n.] al erorilor lor”, cf. 1, 6. Cred că are dreptate. Nici papalitatea vremii sale nu a crezut că ex-augustinianul Luther, doctor în teologie romano-catolică o să inducă lumea în atâtea erori…şi o să dea naştere unei noi biserici care agonizează încă în istorie.

13. Fixaţia pe…anabaptişti

În 1, 6, Luther scrie: „Astăzi, anabaptiştii şi alţii ca ei, găsind că e greu să ne condamne în ceva anume, ne acuză pe noi, pe luterani [ Câtă modestie!… Pe luterani şi nu pe …creştini], că suntem timizi în a profesa/ a propovădui întregul adevăr. Ei recunosc că noi stăm/suntem pe fundamentul în Hristos, dar susţin că noi am căzut la capitolul zidirii [ Bisericii n.n.]. În acest fel, aceşti fanatici perverşi [ perverse fanatics] fac paradă [nu e vorba de GayFest 2008…dar e pe aproape!] în blestematele lor învăţături de Cuvântul lui Dumnezeu, flutură stindardul numelui lui Dumnezeu, înşelând astfel pe mulţi. Căci dracul se demască imediat dacă apare aşa cum este: negru şi urât. De aceea preferă să lucreze nelegiuitele sale urzeli în numele lui Dumnezeu”, adică prin anabaptişti.

14. Discriminarea şi genocidul religios real. Adică Occidentule democrat, care aperi astăzi libertăţile religioase ale tuturor sectelor, adu-ţi aminte că odată le făceai ferfeniţă pe toate!

Cine sunt duşmanii lui Luther şi ai …luteranilor, nu ai…creştinilor ? Aflăm din 1, 7: „Papistaşii şi fanaticii care ne urăsc pe noi, condamnă învăţăturile noastre, şi vor să ne ucidă. De aceea şi noi urâm şi condamnăm blestematele lor învăţături. […] De aceea, ca şi Pavel, noi nu ne ruşinăm de faptul că Bisericile sunt prigonite. De vină pentru acestea sunt anabaptiştii şi alţi fanatici”.

15. Făcătorii-de-necazuri [ trouble-makers]

Iarăşi o listă luteralnică, pe care o găsim la 1, 7. Făcătorii de necazuri, de răutăţi, izvoditorii de persecuţii sunt „papa, cardinalii, episcopii, monahii, şi acea întreagă sinagogă a Satanei [ synagogue of Satan]”, care, bineînţeles, este Biserica Romano-Catolică. Îmi aduc aminte că literatura teologică adventă şi iehovistă e plină de această formulă: Sinagogă a Satanei, o titulatură folosită predilect pentru a caracteriza Biserica Romano-Catolică.

Sunt certurile şi disensiunile dintre popoare doar de factură economică, socială, teritorială…? Nu, sunt şi religioase, ţin de un mod particular de a vedea tradiţia religioasă şi viaţa socială prin prisma moralităţii religioase. Şi sunt… şi religioase într-o cotă ridicată şi nu modestă.

16. Anatema şi herem

1, 8 explică cuvântul grecesc prin cel ebraic sau vede cum ele se întrepătrund sau se completează reciproc. Herem, spune Luther, este corelativul anatemei din greacă şi înseamnă: blestemat, osândit, condamnat. Dar, privind dicţionarul ebraic mi-am dat seama că al nostru cherem ar putea veni din ebraică, pentru că herem vine de la haram, care, în sensul primar, de bază, înseamnă a separa, a izola pe cineva.

Dacă ne uităm la spusa românească „stau la cheremul lui” vedem că înseamnă faptul ca cineva să stea la dispoziţia altuia, să ţină de dispoziţia altuia. Dicţionarele româneşti spun că acest cherem e un cuvânt turcesc. Însă, coincidenţă sau nu, şi în ebraică cel care este heremizat, este înstrăinat de corpul credincioşilor printr-o hotărâre a cuiva, care vine de la cineva.

17. Luther, papa şi Scriptura

Finalul lui 1, 9 neagă infailibilitatea papală. Spune Luther: „Pavel se subordonează/ se face mai mic decât toţi predicatorii, decât toţi îngerii din cer şi decât toate Sfintele Scripturi. Noi nu suntem stăpâni, judecători sau arbitri [ peste Biserică şi Scriptură n.n.], ci martori, ucenici, şi mărturisitori ai Scripturilor, indiferent dacă noi suntem papa, Luther, Augustin, Pavel sau un înger din cer”.

18. Un Luther…de final

Descoperim aici un Luther incendiar, cu predilecţii, cu fixaţii anume, vulcanic, care le-o zice la toţi…şi care îşi profesează cu obstinaţie noile descoperiri teologice pur subiectiviste. Textul lasă să se înţeleagă faptul că avem de-a face cu un om agitat, neîmpăcat cu situaţia reală, răzbunător…

Pr. Dorin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *