Zi: 24 mai 2008

1. Inexorabilele căutări şi metehnele televizoistului care vine pe net

Căutările online româneşti sunt dictate de cultura televizuală, din păcate…într-o mare pondere. Ştirismul, cancanul, personalităţile reale sau construite ale mediei vizuale sunt căutate în disperare pe net. Asta înseamnă că internetul nu are prea multe resurse proprii, nu naşte personalităţi proprii care să atragă [sau nu sunt cunoscute de prea mulţi…] şi căutătorul de online este ageamiu, neiniţiat, neştiutor. Adică el caută ceea ce i s-a inoculat…şi nu are aşteptări mai mari decât cele infuzate lui de către televizor. Şi asta e drama noastră, pentru că onlineul autentic nu este ca televizorul…ci se bazează pe selecţie, pe erudiţie, pe personalizarea lucrurilor.

De două-trei săptămâni trăiesc complexul repetiţiei [de atunci a început să mă enerveze]…regizat sau nu, pentru că, inexorabil parcă, toată lumea caută la noi: Trinitas TV, exorcizări, Dan Puric…ca şi când am fi scris numai trei articole. În afara celor obsedaţi de ei înşişi, care se caută în disperare de cauză la noi pe blog sau contribuţiile lor pe blogul nostru [uneori contribuţiile constau în două-trei mici comentarii…] există un număr de oameni care caută numai…ceea ce se vehiculează în cercurile lor restrânse sau la televizor.

Şi confundarea televizorului cu creaţia online e una dintre cele mai proaste alegeri cu putinţă, pentru că vin cu metehnele de la televizor ca să ţi le arunce ţie pe blog. Şi care sunt metehnele comentatorului sau cititorului de blog?

1. El are idei…şi nu vrea ca să citească idei. El îşi caută ideile la tine şi, dacă nu eşti identic cu el, îţi aruncă lingura cu ciorbă în cap.

2. El comentează de unul singur. Nu este interesat să afle că şi eu am păreri despre el…Sau, dacă îi spun părerile mele a doua oară nu-l mai văd la comentarii…

3. El e grăbit… şi crede că tu nu oboseşti niciodată. Eu sunt, în capul lui, un fel de funcţionar care trebuie să mă execut, pentru că sunt plătit de către stat…deşi nu mă plăteşte statul pentru asta ci o fac gratuit. El trebuie să afle că sunt particular…şi nu de stat. Eu muncesc ca el să citească, sau să audă, sau să vadă ceva pe blogul meu…

4. El nu înţelege că nu merită ceea ce îi dai…dacă nu ştie să mulţumească şi dacă nu se comportă cu mine ca în viaţa reală. Suntem confundaţi de multe ori cu nefiinţa sau cu articolele spontanee, care se scriu singure sau cu atotştiutorii…De ce? Pentru că el a stat până acum în faţa televizorului, s-a scărpinat în nas sau a mâncat floricele…şi televizorul nu l-a pus să comunice sau să mulţumească pentru ceea ce vede.

2. Ce trebuie să faci în faţa unui blog sau ce vrea blogul de la tine?

1. Mai întâi de toate vrea ca să comunici cu cel care îl scrie, să răspunzi ofertei sale, să intri în relaţie. Dacă vrei produse bune online, dacă vrei să ai lucruri noi, frumoase, atrăgătoare, trebuie să ştii/să înveţi să încurajezi pe cel care vezi că poate şi vrea să te culturalizeze sau să te înduhovnicească.

2. Blogul este interrelaţionar deci, şi în al doilea rând…se face acum. Dacă ştii să participi la construirea blogului te simţi în mijlocul acţiunii, te binedispui, înveţi, socializezi, contribui, ai avantajul creşterii personalităţii tale.

3. După relaţie şi creativitate vine…selecţia. Ştii/înveţi să vorbeşti cu cel care creează blogul, ştii/înveţi să vorbeşti cu cei care participă la discuţie pe blog, începi să îţi găseşti personalitatea…şi nu mai suporţi lucrurile puerile, facile, care nu au personalitate. Dacă ştii să selectezi, să alegi ce e bun dintr-o mare de lucruri facile, atunci începi să cinsteşti munca, gratuitatea eforturilor altora şi specializarea.

4. Dacă ştii să alegi ştii să devi unic. Şi când ştii să alegi bine, să ai gusturi de online atunci ai început să te specializezi, să te experimentezi în ceva anume.

Însă totul porneşte de la comunicare, de la co-producţie, de la o relaţie firească şi amiabilă cu cel pe care îl respecţi/îl placi pentru ceea ce face.

3. Televizorul şi internetul nu sunt prieteni decât în aparenţă.

Eu cred asta. Televizorul doreşte să uniformizeze…internetul doreşte să diversifice pe oameni. Blogul doreşte să creeze relaţii reale pentru că are un răspuns imediat pentru publicul care îl agreează.

Blogul este instant…nu e înregistrat. Blogul real are un nivel înalt…şi nu de masă, chiar dacă se adresează oricui. Blogul are o personalitate pe care nu o poate avea televizorul şi nu cade în derizoriu atât de mult ca televizorul.

Pentru a citi bloguri ai nevoie să te specializezi continuu…sau să te duci la cei care sunt pe măsura aşteptărilor tale şi să mergi în pas cu ei.

Blogul trebuie citit zilnic pentru ca să aibă sens. Ca să înţelegi eforturile mele trebuie să faci efortul de a ne citi şi de a ne înţelege şi de aţi schimba viaţa în bine. Sau, să faci şi tu ceva gratuit, pentru alţii, să îţi rupi din odihna şi relaxarea ta, ca să vezi cum e.

Blogul nu e uşor…Blogul nu e televizorul la care te uiţi şi pe care schimbi canalele. Blogul este altcineva…care munceşte pentru tine, care gândeşte pentru tine, pentru ca să te îmbie să înveţi şi tu să gândeşti pentru tine şi pentru altul şi să devii tu însuţi şi să îţi placă ceilalţi care nu sunt ca tine, dar de la care poţi învăţa mereu.

4. Frivolitatea opiniei

Opinia nu se naşte ca subtext, ca notă de subsol a evenimentelor. Nu trebuie să ai opinii …numai când există un eveniment. Sau nu trebuie să ai opinii numai pentru că …ţi se pune în faţă un eveniment. Nu trebuie să vină campania electorală ca să ştiu ce trebuie să aleg.

Omul care nu are realităţi la care să cugete mereu…e frivol. El îşi face o idee numai când vede ştirea, numai când vede filmul, numai când vede parada gay, numai când o violează Ilie pe Minodora sau o omoară Verginică pe fie-sa.

De ce nu a putut să gândească despre moarte, homosexualitate, iubire, credinţă, crimă şi banditism şi fără…televizor, fără ştire, fără eveniment creat pentru televizoişti? Nu vă daţi seama că…gândiţi numai ceea ce vor unii? Nu vă daţi seama că numai gândiţi ci…receptaţi doar ceea ce vi se pune în ochi?

Omul cu opinii este un om care se pătrunde de toate lucrurile în tot timpul. Mă uit la media ortodoxă, care e foarte juvenilă…Şi ea vorbeşte numai despre ce se întâmplă acum, doar ce e la zi, ca şi când ceea ce vedem se poate explica fără ceea ce nu vedem. Ca să vezi realitatea, evenimentul şi să vorbeşti despre el nu trebuie să vezi doar evenimentul, ci trebuie să te curăţeşti de patimi ca să vezi evenimentul.

Toţi vedem Scriptura dar nu toţi comentează Scriptura ca Grigorie Palama. Nu toţi aud sunetele ca Enescu. Nu toţi pictează ca Picasso, deşi, la primă impresie, le avem cu mâzgălitul de la grădiniţă…Nu toţi facem lucruri de valoare. Ca să faci lucruri de valoare trebuie să fii valoros, să ai resurse interioare şi mare har de la Dumnezeu.

Aşa că, de Paşti sau de Crăciun sau de duminica nu ştiu care…nu trebuie să vorbim toţi doar despre Paşti, Crăciun şi Evanghelia zilei…ci şi despre alte mii de lucruri, pe care nu ne mai obosim nici să ni le amintim…dar să le mai gândim.

5. Riscurile cititorului de blog.

Cel mai mare risc e acela de a se plictisi de citit mai înainte de a se învăţa un om comunicativ. Adică nici cititor, nici comentator…dar cască. Dacă caşti…nu cauţi decât pernă.

Dacă crezi că cineva te ţine în aşteptare, în suspans, pe blogul lui, dacă te face să mai vii şi peste câteva ore, şi la noapte, şi mâine… atunci e bine, eşti pe drumul cel bun. Dar dacă caşti…cred că îţi căutai un sait porno, pe unul cu chat, manele sau cu jocuri şi ai dat peste un blog de teologie şi comunicare.

Al doilea mare risc pentru cititorul de blog e să creadă că a aflat totul despre cel care creează blogul, pentru că l-a citit de vreo două-trei ori. Şi asta se petrece, pentru că nu căutăm să vedem cine este altul…ci, ne place, să vedem cine nu este altul sau ce avem noi mai bun decât el. Şi astfel cititul e o privire chiorâşă pe blogul tău şi nu o sărbătoare.

Al treilea risc e să rămână decepţionat pentru că i-am depăşit aşteptările. Unii dintre cititorii noştri suferă de această afecţiune. Afecţiunea se numeşte gelozie şi se tratează greu.