Foaie verde de caşmir…ochii-ţi sunt un raşpapil

183 + 886 = foaie verde de caşmir…ochii-ţi sunt un raşpapil. Adică e la fel ca în Hitman 3… Te pomeneşti lângă lac şi trebuie să pleci de acolo. Trebuie să urci pe treptele acelea – deşi nu cam ştii prea bine butonul …apeşi, sui, mergi în direcţia porţii…şi dacă o iei mai repede spre poartă nu vine gangsterul ca să îi dai un cap în gură şi astfel să poţi să mergi mai departe. Mai dai o dată jocul de la capăt, de două ori, apoi nimereşti faţă în faţă cu poarta, îi dai un cap în gură şi faci rost de un pistol…cu puţine gloanţe, dar dai de pistol…[…]

*

Un text cu parole…Dacă nu aveţi gust de aventură…nu are rost…să mai citiţi ce urmează!

*

Caşmir e la pagina 143…

*

-E de dragoste?

-Vom vedea…

*

Caşmir 1 = rasă de capre crescută în Caşmir şi în Tibet pentru părul foarte fin şi mătăsos.

*

-Ce e alea…capre, mami?

– Un fel de animale din Jurasic 2.

-Aha?!…

*

Caşmir 2 = ţestăură moale şi fină confecţionată din părul de caşmir.

*

Ziare online din toată lumea…

*

…când treci de gangsterul căruia i-ai dat un cap în gură, intri prin partea stângă, pe o uşă, şi dai de alţi doi gangsteri care fumează [ afroamericani fiind ei…căci au accent de repări] şi tu, ucigaşul în serie, îi omori şi pe cei doi…Apoi intri în hală, acolo unde un terorist îl bate pe un om de afaceri pentru ca să îi afle conturile…Şi, pentru că eşti băiat bun şi numai pentru că eşti băiat bun, îi tragi un glonte în cap şi lu’ gangsterul şi lu’ bancherul legat la ochi.

Faci curăţenie! Nu mai vrei gangsteri…şi atunci vii cu o mamă de pistol/puşcă/mitralieră şi îi căpiezi imediat pe cei care îţi stau în cale. Bineînţeles că tu nu dai socoteală nimănui…pentru că eşti în cadrul unui joc…[…]

Te uiţi la sângele lor care se împrăştie pe podea ca iubirea…lui Shakespeare, care e acum online. [ De undeva din spate s-a auzit o voce: Bă, au băgat online pe Shakespeare, hai să stăm la coadă!] Te uiţi…şi mergi mai departe. Mergi mai departe pentru că eşti băiat bun şi insensibil. Şi, pentru ceva timp, te învârţi ca prostu, şi poţi să nici nu mai continui jocul, pentru că nu ştii ce trebuie să faci.

Devine o dilemă…acest ce trebuie să fac. Te uiţi prin toate cotloanele halei, te uiţi la ce mai poate face asasinul plătit din taste…şi intuieşti, aşa, ca printr-o răsuflare de inteligenţă, că trebuie să urci…pe zid. Nu contează dacă ai rău de înălţime! Asasinii plătiţi nu au mamă, tată, patrie, conştiinţă, nu au de niciunelea… El te taie la beregată, îţi trage vreo câte gloanţe vrea el în tine şi apoi te lasă aşa…neîngropat.

*

Ce cruzime!…

*

Pagina 886…nu e o celulă, un loc unde să stai… la răcoare, ci o pagină. Ce e pe pagina 886? Un emoticon? Un şoarece? Cifrele câştigătoare de la Loto?…Nu! Pe pagina 886 nu se găsesc date despre raşpapil/raşpapir, care e un fel de ceva cu care se…cu care se…şifonează lemnul.

*

-Mă, frate, dar de unde ai scos-o şi pe asta cu …şifonatul?

-Din şifonier…

*

Care ar fi semnificaţia titlului? Pentru cei care nu prizează umorul negru sau decolorat…nu e nicio şansă!…Astăzi totul e pătat cu aduceri aminte din Himtan 3 + Mafia. Urmează repetiţia cu mersul cu maşina, unde trebuie să învăţ să duc pe gangsteri [ aici eram valetul gangsterilor şi nu criminalul principal…] acolo unde dorea muşchiul lor…

Cel mai enervant era că trebuia să caut podul…podul peste o apă, pentru ca să trec în partea cealaltă a oraşului şi, până dădeam de pod, se termina timpul alocat cursei cu maşina…

Şi o luam iarăşi de la capăt…Şi iar mă enervam…Pentru că taximetristul care eram eu trebuia să alerge cu o maşină din anii ‘3o printr-un oraş italian, care nu semăna a italian, şi să nu aibă pistol în mână, pentru ca să se întâlnească cu mafioţii care îmi trăgeau la bâte în cap… şi mă pistolau…şi mă alergau…de cădeam eu atunci într-o baltă de sânge…

Cel puţin balta de sânge de la Mafia, deşi e mai mare ca cea de la Hitman, totuşi nu are ţipătul din urmă aşa de enervant…Pentru că Agentul 47, care sunt eu, în Hitman 3, când moare este enervant la culme…Pentru că el nu moare, aşa, ca în filme…Ci moare cu încetinitorul…şi când moare ţi-l dă până la capăt ca să te enervezi şi să joci cu şi mai multă atenţie…

*

Că veni vorba de …dragoste. Agent fortisevăn intră la un moment dat într-un bar cu muzică slou. Aici toată lumea dansează, toată lumea se distrează…şi el caută servieta cu diamante, pentru care omorâse deja un batalion întreg de… înarmaţi. Însă, în loc de diamante, de politicieni corupţi, aşa, după cum venea el de jos şi în faţa lui era o scară…se pomeni în faţa unui cuplu heterosexual [ deci, atenţie!] care… se sărutau….

*

-Iauzi, frate, ăştia au început să se sărute şi în jocuri?!…

*

Ce face fortisevăn când îi vede? Avea o ditamai puşcă în mână…şi…şi…trage cu puşca şi le strică sărutatul. El se precipită, ea ţipă…El fuge, fortisevăn trage în el dar nu îl nimereşte, însă, nemernicul de fortisevăn, atunci când trece fata abia pupată pe lângă el, zbang!…una în ceafă şi …fata cade la pământ răpusă de nemilosul fortisevăn…

*

D-l Gâdea: Domnule Cristoiu, ce putem face în această situaţie cu …dragostea?

D-l Cristoiu: Staţi să ne lămurim!…Dacă acest fortisevăn…sau cum mama lui se numeşte, e atât de imbecil, încât să tragă cu puşca după raţe sălbatice, leşeşti sau americane…şi nu primeşte nicio sancţiune…atunci e ca în cazul FNI sau Caritas. Adică bagi banul, vine Ogică, vine Hagi, vine Chiliman şi pune banii la Caritas, după care vine fortisevăn şi loveşte pe cei care se pupă la intrare, îi mitraliază pe toţi, fură capitalul…

D-l Gâdea: Capitalul… lui Marx?!

D-l Cristoiu: Nu domnle, capitalul de la Caritas…şi el se evaporează…

*

Pentru că dragostea e o femeie [?!!!!!!!] e bine să cunoaşteţi părţile componente ale trupului uman de la Innerbody. Şoferul din Mafia nu le cunoaşte prea bine şi tocmai de aceea nu ştie să fugă cum trebuie. La un moment dat intră prin spatele unui bloc, pistolarii după el, e rănit, viaţa i se scurge, nu ştie pe ce uşă să intre, iarăşi face colţul, pistolarii îl ating, intră pe un gang, trece peste o stradă…şi ajunge la barul lui Salierii, care îi ia partea şi îi împuşcă pe cei doi gangsteroi care fugeau după el.

Însă, dragostea, rămâne… Pentru că foaie verde de caşmir, din cauza antonimiei sintagmei formează o discrepanţă majoră între luxul de amănunte şi pierderea de timp. Coagularea nivelului retoric al frazei se strânge ca o pungă la nivelul ochiului cerebral al propoziţiei dându-ţi senzaţia de vomă, guturai sau inflexiune cerebrală….Fără doar şi poate, mojicia contextului nu implică o transliterare a emoţiei ci ea îţi parvine de-a gata, pentru că nu ştii limba română pe care încerci să o construieşti ca pe un tort cu frişcă.

Dragostea de limba română se loveşte de pistolul…lui fortisevăn. Sângele se împrăştie. Acţiunea demarează în forţă, până când linia de plutire a bărcii devine…elicopter. Şi atunci, când îţi dai seama că verdele contrastează cu caşmirul, pe care ţi-l imaginezi de un roşu aprins, ochii ei te lovesc ca un burghiu direct… în sensibilităţile tale elective.

*

-Afinităţile mele discutative?

-Poate repetitive

*

Textul cu impact e mereu…compact. Multele volume ale timpului pierdut se bat cap în cap cu…secundele inventate. În războiul stelelor nu se bat stelele de fapt…ci civilizaţiile. Florin Piersic scuipă seminţe direct de pe cal. Parcă auzi mereu în capu-ţi [adică în capul tău…], ca o pedeapsă, pistoalele lui Sergiu Nicolaescu, mereu acelea, pe când Van Dame mai are muşchi şi la 50 de ani. Îi are şi îi arată şi la fani, că da, i-am văzut eu pe net.

*

Eu nu mă uit pe net pentru că devin dependent, îmi spuse cineva, un domn bine…Am văzut astăzi o poză unde unul tânăr era înconjurat de alţi trei mai în vârstă, [motivul?!] ca să le povestească unora cartea tânărului…şi astfel, ea să poată fi cumpărată…

E sigur: cărţile nu se mai vând pentru că omul are lehamite de cuvintele lui, darămite de ale altuia… Şi atunci când Florin Piersic scuipa seminţe, făcând astfel o risipă memaipomenită de coji, dorea să spună că amărăciunea se scuipă…nu mai se spune.

Adică te uiţi, aşa… la el, cu scârbă…şi e ca şi cum l-ai scuipa între felinare [ Uuuh, ce expresie grotescă!], adică în ochi. Toată obida ta de om însingurat îţi vine să o scuipi. Nu mai ai chef de cuvinte…ci le scuipi.

*

Finalul e pentru… Amatorul. Am folosit linia melodică a acestui scurt-metraj autohton pentru ca să evoc …o stare de spirit. Un tânăr a dat un anunţ în ziar că pentru 300 de lei se lasă înjurat şi porcăit de oricine. Şi, tot intelectualul l-a înjurat pe bani ca să se descarce… Adică cum, frate, intelectualul se descarcă înjurând, drăcuind ca un disperat?!

*

Atenţionare!

Acest articol nu este pentru cei care nu înţeleg şi nu acceptă…că porcăria asta de scriitură e …artă ! Iar arta este exprimarea omului, da, a omului, în diverse contexte şi a diverse sentimente, da, ale…omului…Fortisevăn e şi el om chiar dacă e fictiv…Dacă poţi vorbi despre el la timpul prezent…atunci înţelesul lui, al acestui fictiv om făcut real om măcar pentru o discuţie…îţi spune ceva.

Pr. Dorin

Vorbire despre relaţia dintre bărbat şi femeie, cu poetul Gellu Naum

Firul de sânge care-mi iese din buzunar
firul de lână care-mi iese din ochi
firul de tutun care-mi iese din urechi
firul de flăcări care-mi iese din nări

Tu poţi crede că urechile mele fumează
dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii
pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile
şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte
o insomnie oarecum de cretă şi de argilă
o insomnie ca o sobă sau ca o uşe
sau mai bine ca golul unei uşi
şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim de memorie

vreau să mă miroşi ca pe o fereastră
vreau să mă auzi ca pe un arbore
vreau să mă pipăi ca pe o scară
vreau să mă vezi ca pe un turn

(Oglinda oarbă)

Poemul de mai sus, al poetului suprarealist Gellu Naum, e o hieroglifă indescifrabilă pentru mulţi, deşi el este un poem de dragoste, e plin de pasiune a iubirii, care ar trebui să fie lesne de priceput, în ciuda exprimării metaforice. Ar trebui să înţelegeţi metafora, ca să înţelegeţi sensul, ca pe o exprimare în pilde a poetului, oricare ar fi poetul.

Primele 4 versuri, deşi par a descrie o fiinţă fantastică, ele de fapt conturează o imagine a poetului ca persoană alată într-o relaţie de iubire, care aruncă către persoana iubită, fire puternice de iubire, fire care o leagă de el. Cu ochii, cu urechile, cu nările şi cu toate buzunarele fiinţei sale, el adulmecă, primeşte întru sine mireasma interioară a sufletului, a femeii pe care o iubeşte.

Iubirea lui iese în afară, se întinde cu toată puterea spre fiinţa iubită, este atât de evidentă încât el pare că scoate fum sau că e un balaur care scuipă flăcări pe nări. Aceste imagini nu vor să fie ludice sau „horror”, ci doar să spună că iubirea nu e ceva minuscul, care să rămână ascuns, nevăzut, neexprimat, ci dimpotrivă, e un lucru foarte evident în întreaga fiinţă a celui ce iubeşte.

Strofa a doua debutează printr-un vers care face aluzie la prima strofă şi ne avertizează asupra faptului că există un sens unitar, indisolubil, între imaginile fantastico-legendare din strofa întâi şi vorbirea foarte modernă şi realistă din a doua strofă. Versurile celei de-a doua strofe sunt o vorbire despre istoria iubirii, despre necesitatea de a nu lăsa iubirea să devină istorie, statuie.

Statuile trebuie vopsite în negru pentru a nu lăsa istoria să se pietrifice, pentru ca trecutul să se continue cu prezentul, cu un prezent viu. Gellu Naum împrumută glasul profeţiilor biblice, la mijlocul strofei, atunci când spune: şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte.

Căci insomnia mea este o stare de nelinişte, de îngrijorare profundă, dar şi un priveghi, o rugăciune a inimii pentru iubire, o cugetare adâncă şi dureroasă, este un efort al inimii şi al minţii care luptă împotriva a tot ceea ce ar putea lăsa iubirea să moară – a ceea ce noi creştinii numim gânduri şi patimi străine, care vor să ne sugereze şi să ne convingă de un rău inevitabil.

Insomnia lui salvează iubirea. Ea e monotonă, iritantă şi greu de suportat, ca o cretă sau ca o argilă. Dar este şi o sobă care arde şi o uşă care face să treacă trecutul spre viitor, o uşă deschisă, un prag absolut esenţial pe care iubirea dintre cei doi trebuie să îl treacă. Din vorbirea despre memorie trebuie să iasă la lumină substanţa profundă a iubirii, legăturile fundamentale şi adânci care îi ţin pe cei doi împreună, care îi leagă unul de altul.

Ultima strofă e simetrică în mod clarificator faţă de prima strofă. Ea este rezultatul vorbirii despre memorie, din care se naşte, din nou şi din nou, el în inima ei şi invers. El a aruncat firele iubirii spre ea şi a trăit insomnia cea dureroasă, aşa cum creştinii ortodocşi priveghează pentru a iubi mai mult pe Dumnezeu şi a înţelege iubirea Lui.

Acum ea este cea care trebuie să-şi deschidă simţurile inimii, să miroasă, să audă, să pipăie şi să vadă chipul lui pe care iubirea îl zideşte în ea. Şi el este pentru ea o fereastră prin care să miroasă sufletul lui plin de dragoste, fericirea iubirii lor.

Este un arbore pe care trebuie să-L audă foşnind de iubire şi ridicându-şi frunzele peste ea, protector. O scară pe care să o pipăie urcând şi sprijinindu-se de ea în această viaţă. Un turn şi o înălţime a iubirii, un reper pe care trebuie să îl vadă de oriunde şi oricând.

Fereastra, arborele, scara şi turnul sunt elemente simbolice ale acestui nou autoportret, mai presus de legendele despre iubire şi de trecutul memorabil, mereu mai presus, şi prin care poetul se autodefineşte ca sentiment palpabil, prezent şi viu.

Oglinda nu spune nimic, e oarbă, importantă e icoana din inimă. Bărbatul însuşi, persoana iubită este chiar el reperul iubirii care nu trebuie pierdut din ochi, este icoană pentru fidelitatea noastră.

Psa. Drd. Gianina Picioruş.